VIDEO – Radu MERICA, RER Group: Polițiști, procurori, comisari de mediu – toți fug de problemele de poluare pentru că spun că nu au baza legală

27 ianuarie, 2022

Sistemul de garanție-returnare (SGR), prin care băuturile vor adăuga 50 de bani sub formă de garanție la prețul produselor – sume care pot fi recuperate la returnarea ambalajului în magazine – a făcut deja primii pași. În statele în care a fost implementat, sistemul a dus la reciclarea în medie a peste 90% din peturi, sticle și doze.

Nu e vorba numai de bani: o întreagă industrie a reciclării și protejării mediului se poate construi, în care toată lumea e implicată: de la producătorii, retailerii, și consumatorii finali ai produselor, până la reciclatori și furnizorii de tehnologie specifică, toată lumea este angrenată în așa numita economie circulară.

Unde e România azi, ce decalaje există între ea și statele vestice sau vecine, care sunt problemele de la legislație la mentalitate – în cadrul Conferinței CDG ”Economia reciclării – decalajele pe care trebuie să le recupereze România” (25.01.2022). Decidenți, experți și jucători în piețele implicate de problema reciclării, au făcut un desen al momentului în care a ajuns implementarea și o listă cu necesarul pentru pașii următori.

Îți prezentăm cele mai importante declarații ale lui Radu MERICA, General manager, RER Group în cadrul conferinței:

Cele mai importante declarații:

Acum 10 ani, cineva care este azi vorbitor m-a avertizat să nu intru în această industrie a reciclării, că mă voi îndrăgosti de ea, de resurse, de salvat natura. Și ceea ce trebuia să fie un proiect de 3 ani, iată deja se fac 12. Și încă nu am rezolvat toate problemele.
Grupul RER are activități în toată România, exceptând partea de nord, Moldova. Avem circa 3.000 de angajați.
Este foarte interesant că, de fiecare data când câștigăm o licitație și pornim operațiunile într-o zonă nouă, observăm că din punctual ăsta de vedere România este o țară foarte eterogenă.
Se întâmplă lucruri bune în anumite zone, în anumite orașe, niște mici enclave. Și, la 30 – 50 de kilometri distanță, nu se întâmplă nimic, în comportamentul ecologic, în colectarea separată, în disciplina , presiunea autorităților, a mass media.
Trăim într-o țară în care – constatăm noi, așa, ca și colectori, că valorile ecologice și valorile transmise de societate, de școală, de media, sunt foarte eterogene.
Cel mai bun exemplu îl am acuma de curând, am început colectarea în județul Alba, și problemele pe care le întâmpinăm acolo arată că suntem abia la început.
Noi vorbim acolo să implementăm un sistem de colectare pe fracții și de tratare care s-a făcut în alte părți de 10 ani. Așadar mai avem încă foarte multe de făcut în România.
Discuția de azi se orientează foarte mult pe ambalaje, dar am să ies pun pic din zona asta, căci sunt aici mulți vorbitori cu expertiză pe această temă. Este și o temă foarte sexy, să zic așa, pentru că sunt ușor de identificat, există trasabilitate, toată lumea stă cu ochii pe ambalaje.
În total deșeuri municipale, ambalajele sunt, hai să spunem, gravimetric, maxim 20% ambalaj reciclabil, potrivit determinărilor noastre.
Odată cu introducerea acestui sistem de garanție – depozit va scădea proporția lor în deșeuri menajere și probabil că, la anul pe vremea asta, ne vom îndrepta spre rezolvarea unor cantități importante de deșeuri din ambalaje și anume acelea ale băuturilor.
Există însă și alte categorii. Am să încep cu deșeul ăla menajer amestecat de care fug toți. Și aici nu avem soluții precise.
Când vorbim de 65% grad de reciclare, asta presupune că, chiar dacă am recicla cei 20% ambalaje complet, mai rămân cel puțin 45% gravimetric din tot ce generează o comunitate care ar trebui să fie reciclate cumva.
Problema este că nimeni nu știe cum.
Pornind de la definiția legală a reciclării, spre deosebire de valorificare, la reciclare trebuie să te asiguri că se transformă într-un produs cu acea funcțiune. Și există niște standarde precise, când se consideră ceva reciclat.
Ei bine, pentru ambalaje – din nou, e destul de simplu: când se transformă din nou într-o materie primă.
La deșeuri menajere, la deșeuri biodegradabile, la deșeurile din construcții, la deșeurile abandonate, cele voluminoase, acelea pe care le vedem noi pe lângă stâlpi, câte o canapea, câte o saltea… vă asigur că astea nu sunt reciclabile.
Dacă îmi arată cineva cum poate fi reciclată o saltea, tehnologic vorbind… Da?
În toată dezbaterea asta de economie circulară, care sună foarte bine, suntem încă într-o mică… ceață, a definiției, a termenilor, a drumului care ar trebui urmat.
Și de această ceață profită cei care să spunem că se interpun pe aceste fluxuri de colectare și care, neputând fi trași la răspundere, inclusiv de acel viitor procuror de mediu, generează fluxuri ilegale.
De exemplu, deșeuri voluminoase aduse în containere din nu știu ce țară în Portul Constanța și declarate ca material plastic reciclabil.
Câtă vreme nu ai niște standarde foarte precise, clare, cunoscute, în baza cărora să poată acționa autoritățile, orice agent, comisar d gardă de mediu, procuror de mediu va avea nevoie de legislație.
Astăzi polițiști, procurori, comisari de mediu toți fug de problemele de poluare pentru că spun (nu știu dacă este adevărat) că nu au baza legală.
Nu avem standard tehnice și nici o jurisprudență pentru descrierea faptelor în toate aceste cazuri de poluare, că e vorba de aruncatul unei mașini de deșeuri pe câmp, sau de făcut o groapă la capătul satului.
Toate aceste infracțiuni de mediu, nu au soluții, nu sunt urmărite și ce e mai rău și mai rău, mi se pare că există o complicitate exact a celor care ar trebui să răspundă de curățenie. Și care au niște beneficii extreme de mari, prin faptul că nu procesează, nu transportă și nu asigură trasabilitatea deșeurilor.

Sesiunea de Q&A:

Sunt soluțiile existente, de colectare , sortare și tratare a deșeurilor municipale, adaptate nevoilor actuale?

Astăzi instalațiile de tratare a deșeurilor sunt de două tipuri. Cele private și cele făcute prin fonduri europene. Din acestea din urmă eu încă nu am văzut o instalație modernă, automatizată, care să asigure un randament al sortării comparabil cu o instalație similară din Germania.

Au fost planificate cu mulți ani în urmă, 10 – 12 ani, au fost planificate pe cu totul alte criterii, forță de muncă ieftină, energie ieftină, dar situația s-a schimbat.

Așadar, toate instalațiile de tratare a deșeurilor ar trebui modernizate și automatizate în următorii ani, pentru a mări gradul de sortare.

Industria de confecții și încălțăminte este considerată al doilea poluator al lumii, prin aruncarea produselor la gunoi. Înainte de1990 în România erau 5 fabrici care reciclau îmbrăcămintea și încălțămintea. Care este situația acum?

Noi suntem mai mult specialiști în deșeuri municipale, nu în deșeuri industriale. Industria are o problemă peste tot în lume. Reciclarea de dinainte de 1990 era așa, cum erau saltelele din armată… Nu e domeniul despre care aș putea să spun care ar fi tehnologia cea mai bună.

Ce investiții majore considerați că sunt necesare în România, pentru a elimina disfuncționalitățile la nivel național?

Cu urgență maximă ar trebui finanțate stații de procesare a deșeurilor biodegradabile din deșeurile menajere. Cota de reciclare a Germaniei, de 60 și ceva la sută, de care se vorbea mai devreme, pe asta se bazează: colectarea separată a deșeurilor biodegradabile și tratarea lor în biodigestoare.

Acestea sunt investiții mari și tehnologiile sunt destul de sofisticate. Într-adevăr generează și biogaz, da, este o poveste foarte frumoasă… dar investițiile sunt mari și tare mi-e teamă că din acest PNRR nu vor mai rămâne fonduri pentru stațiile de tratare a deșeurilor biodegradabile. Aceste investiții vor rămâne din nou lac consiliile județene sau la alte entități care vor realiza instalații nu neapărat de cea mai bună calitate.