joi

25 aprilie, 2024

1 noiembrie, 2022

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un discurs în Parlamentul României în care a atras atenția că pentru Rusia nu există nici limite, nici reguli. Concluzia Maiei Sandu: „Cu toții suntem în pericol”.

„Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut?”, s-a întrebat Maia Sandu.

Ea a subliniat din nou că cetățenii țării sale își doresc să facă parte din familia europeană și să aibă șansa unei vieți în libertate și pace.

Discursul președintelui Republicii Moldova


”Pentru mine, în aceste vremuri, e o imensă responsabilitate, voi face tot ce pot ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei, ca oamenii să trăiască în pace, liberi și demni la ei acasă. Sunt onorată să fiu azi aici și să pot mulțumi României.

Ne dorim cu ardoare să fim parte din marea familie europeană. Trei decenii am stagnat într-o zonă gri. Cetățenii noștri nu mai vor să trăiască în zona gri, fără șansa unei vieți normale, o viață normală așa cum au văzut în țări europene.

Vrem să fim o zonă a libertății și a păcii, apreciem ajutorul și știm să ne facem datoria de cetățeni europeni. Moldova deja contribuie la o Europă mai puternică și mai unită, participând efectiv la gestionarea efectelor războiului.

Azi, cetățenii noștri trăiesc cu îngrijorare pentru viitorul copiilor lor. Rusia a pornit un război pentru că a crezut că i se permite orice. Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut? Asta arată că suntem cu toții în pericol pentru că pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite, niciun stat nu poate rezistă singur unei astfel de agresiuni.


Ucraina nu ar fi reușit de una singură, Rusia a sperat că va fi singură, dar lumea liberă a venit în ajutorul Ucrainei. Moldova s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere, am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit dar ne-am solidarizat pentru pace.

Deși avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri au deschis ușile și inimile când a fost nevoie. În acest vremuri tragice, ne bazăm pe lumea liberă, ca în viitor lumea liberă să se bazeze pe Republica Moldova, ca garant al păcii și al securității.

Pentru asta au luptat sincer oamenii liberi și curajoși ai acestui pământ, oameni de valoare care își îndeplinesc datoria, care muncesc onest, care vor să fie respectați la ei acasă, care spun „vă rog” și „mulțumesc”.

Azi, în numele Republicii Moldova, vă spun „mulțumesc” și în numele tuturor cetățenilor noștri „vă rog”. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape și vă rog să ne rămâneți aproape, ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace într-o casă comună europeană, să trăim mai puternici în democrație, iar Prutul să unească drumuri, afaceri, teatre, cinematografe, școli, inovații, valori, oameni”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: