21 iunie, 2020

Ion Gheorghe Petrovai, director de proiect și co-fondator FreshBlood – EITHealth RIS Hub, este convins că perioada care urmează ne va face să evaluăm și să apreciem mai mult ce avem noi ca resursă în domeniul medical. Acesta a prezentat cum organizația sa sprijină antreprenorii inovatori în domeniul sănătății la VIDEO CONFERINȚA LIVE „Sănătatea – marșul ei spre telemedicină și noile tehnologii” de joi, 18 iunie, organizată de CursDeGuvernare.ro.

VIDEO – intervenția integrală:


Prezentarea susținută poate fi descărcată aici.

”Este nevoie să înțelegem și să ținem partea inovatorilor. Eu îmi doresc să fiu avocatul inovatorilor. Inovația în sănătate este o construcție multidisciplinară și cu mulți jucători. Un document din 2012 construit la nivel de Comisie Europeană spune că inovația în sănătate are nevoie de actori din toate cele patru sfere: financiară, industrie, guvernamentală și neguvernamentală (instituții, ONG-uri)”, a explicat Petrovai.

Acesta a descris cum organizația Fresh Blood și-a asumat rolul de a sprijini inovația în sănătate prin finanțări și alte mecanisme. „Inovația are nevoie de timp să fie adoptată. Fresh Blood este o organizație-catalist care își propune să ajute inovatorii să-și dezvolte proiectele”, a explicat Petrovai.

”Am făcut un sondaj și am întrebat 100 de medici, în perioada 1-15 iunie, ce procent din consultații au fost la distanță. Cei mai mulți au spus că între 0 și 25%. Printre obstacolele identificate s-au numărat faptul că pacienții sunt în vârstă, imaginile nu sunt întotdeauna bune sau servele nu funcționează corespunzător. Suntem în zona de early adopters, cu o rată de folosire a telemedicinei de sub 20%. Noi suntem parte dintr-o rețea internațională care se numește EITHealth care oferă acces la foarte multe resurse. Concluziile noastre sunt că avem și noi nevoie de inovatori români în sănătate. E foarte important ca acest inovatori să fie sprijiniți de noi, de guvern, de mediul privat, de sănătate”, a afirmat Ion Gheorghe Petrovai.


La conferința „Sănătatea – marșul ei spre telemedicină și noile tehnologii”– AICI CU ÎNREGISTRARE ÎNTEGRALĂ au participat 12 speakeri: reprezentanți de top ai Ministerului Sănătății, CNAS, Agenției pentru Digitalizarea României, plus companii pharma, medici și antreprenori în domeniu. Aceștia au dezbătut și au prezentat soluții pe o temă fierbinte – importanța tehnologiilor în sănătate – la evenimentul live online organizat de CursDeGuvernare.ro. Cele mai importante idei prezentate în conferință pot fi găsite AICI (LINK).

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: