VIDEO – Gabriel BIRIȘ, Biriș-Goran: Nu se dorește să se vorbească serios despre declararea și impozitarea banilor ascunși

9 iunie, 2022

Trecerea economiei românești la nivelul următor, într-unul din cele mai propice momente din economia europeană, are nevoie de mobilizarea tuturor resurselor financiare de care poate dispune România. Nu sunt puține soluțiile de atragere și mobilizare a capitalurilor.

La Conferința CDG ”Finanțarea dezvoltării” organizată marți, 7 iunie, CursDeGuvernare a încercat să facă un inventar al acestor resurse, adunând în jurul mesei de discuție unele din cele mai potrivite voci, care să arate direcțiile în care ar trebui să ne uităm. Îți prezentăm mai jos cele mai importante declarații ale lui Gabriel BIRIȘ, Co Managing Partner, Biriș-Goran, reieșite din discuție.

Cele mai importante declarații:

O să abordez acest subiect al finanțării dezvoltării dintr-o perspectivă diferită, care implică atât asigurarea finanțării deficitului care vedem că în momentul de față începe să nască monștrii, dar și din perspectiva creării condițiilor pentru a pune banii românilor, mai mult sau mai puțin la vedere acum, la lucru pentru finanțarea economiei românești.
Aceste idei nu sunt noi. Eu am avut o tentativă și în 2016 când am fost secretar de stat de a le include în acel proiect de OUG care a ieșit cumva în spațiul public înainte să fie pregătit pentru lansare, dar și în studiul Consiliului Fiscal la care am participat.
Prima idee care cred că trebuie să aibă mai multă atenție este implementarea în România a unui anumit tip de legislație fiscală pe care nu o avem. Statele mai deștepte decât noi au introdus reglementări, pe lângă prețurile de transfer și cele cunoscute, care să facă inutilă ascunderea sumelor prin paradisuri fiscale. Noi în momentul de față nu avem nicio obligație pentru cineva care și-a acumulat acolo profituri nete, nu avem nicio obligație de a le declara și impozita în România, chiar dacă beneficiarul final al firmei respective este beneficiar român. Acest lucru se poate face foarte ușor prin asimilarea sumelor nedistribuite acolo. Nu s-a dorit și încă nu se dorește să se vorbească serios despre acest subiect care este un subiect foarte cunoscut și multe state îl au implementat. Greu de înțeles de ce noi nu vrem.
Un al doilea subiect pe care mi l-aș dori să-l vedem într-o dezbatere serioasă este mult discutata impozitare a averilor ce nu pot fi justificate. Nu vorbesc despre impozitarea marilor averi, că cele mai multe averi sunt deja impozitate. Noi am introdus în 2011 la presiunea FMI o legislație privind controlul marilor averi, adică verificările fiscale prin intermediul metodelor indirecte de control. La vremea respectivă am atras atenția că modul în care a fost implementată această legislație parcă a fost gândit să nu poată fi aplicată, să nu fie eficientă. Metodele de control indirect spun că dacă ești selectat pentru control, la începutul controlului depui o declarație de patrimoniu, după care Fiscul îți verifică în funcție de cheltuieli și de venituri variația patrimoniului și dacă apar diferențe la sfârșitul perioadei de control îți emite o decizie de impunere. Ca să poți să faci comparații ai nevoie de un sistem de referințe. Nu s-a dorit la vremea respectivă introducerea unui sistem de referință care ar fi trebuit să fie exact documentul cu care începe controlul. În primii cinci ani de zile fuseseră emise șase decizii de impunere de către o echipă de inspecție care depășea 100 de oameni. Complet ineficient.
Al doilea aspect al acelei reglementări a fost cu privire la ce face Fiscul dacă identifică sume ce nu pot fi justificate. Emite o decizie de impunere cu cota unică, atunci 16%, acum 10%. Care e mesajul? Hoțul neprins e negustor cinstit și hoțul prins plătește ca ăla cinstit. Chestiunea asta nu are cum să facă bine sănătății mediului de afaceri din România. În momentul în care cea mai mare parte a contribuabililor își plătesc toate impozitele, contribuțiile, conform legii și o altă parte care le face concurență neloială acumulează sume neimpozitate, nu ne ajută deloc.
Cred că ar trebui să discutăm foarte serios de aceste două idei care pe de o parte să scoată la lumină bani care acum sunt underground prin introducerea de reguli cu focus pe beneficiarul final și în același timp reglementarea într-un mod eficient care să scoată la lumină sumele care acum sunt ascunse, dar să nu transforme o astfel de măsură într-o vânătoare de vrăjitoare. T zero ar însemna declarație inițială de patrimoniu pentru toți românii care cântăresc peste un anumit nivel, în 2016 am propus un milion de euro, o perioadă de conformare voluntară în care oamenii să-și facă socoteala, să vadă dacă nu cumva au uitat ceva și să plătească voluntar cât le-ar cere acum ANAF-ul dacă iar prinde. Dar apoi să nu facem ca în Italia, cu trei amnistii în trei ani, să prevenim acumularea de astfel de sume prin evaziune prin introducerea unei cote de impunere penalizatoare, 75% am propus atunci.
Depinde și de noi să punem presiune pe legiuitor, pe Guvern, să ne ajute să normalizăm lucrurile și să asigurăm nu numai finanțarea economiei, dar și strângerea unor resurse la buget care acum sunt complet insuficiente.
Problema noastră cu optimizările vine din faptul că în România sarcina fiscală nu mai este așezată în funcție de cât câștigăm, ci în funcție de cât câștigăm sau cine suntem. Ai 43% pe venituri din salarii dacă n-ai scutiri, în schimb ai 2% pe veniturile din PFA, IT, pe normă de venit.
Ce spunem noi în acel studiu (realizat în coordonarea Consiliului Fiscal, n.r.) este că ar trebui să ne întoarcem la principii și la Constituție și anume sarcina fiscală să fie așezată exclusiv în funcție de cât câștigăm și atunci nu mai putem vorbi de optimizări.