19 martie, 2012

Opoziţia va sprijini orice măsură a ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi a Guvernului, de îmbunătăţire a ratei de absorbţie a fondurilor europene, i-a spus, luni, preşedintele PSD Victor Ponta comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.

”Am exprimat în numele opoziţiei de acum suportul şi sprijinul nostru total pentru orice fel de măsuri pe care domnul Orban (ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban -n.r.) şi Guvernul actual le va lua ca să accesăm cu adevărat fonduri europene. Pentru că nu ne încălzeşte cu nimic că se pierd bani europeni, că-i pierde Guvernul actual. Aşa încât din partea noastră tot sprijinul, dacă există dorinţa”, a spus Ponta, după întrevederea cu Hahn.

În context, el s-a angajat că staff-ul actual implicat în gestionarea fondurilor europene, de la ministerele românești, nu va fi schimbat din funcții dacă USL ajunge la guvernare.


”Inclusiv am luat un angajament în ceea ce priveşte angajaţii şi staff-ul actual care se ocupă cu fonduri europene, că aceştia se vor bucura de stabilitate. Nu vor fi schimbaţi din funcţie, odată cu schimbarea Guvernului”, a subliniat Victor Ponta.

Liderul social-democrat a subliniat că măsurile guvernamentale pentru care și-a exprimat susținerea se regăsesc în propunerile făcute de USL pentru creșterea absorbției fondurilor UE.

”Eu doar am exprimat în numele opoziţiei faptul că sprijinim de acum – de fapt, erau în cele 15 măsuri ale noastre anunţate la învestirea Guvernului Ungureanu – orice măsuri privind modificarea şi îmbunătăţirea Legii achiziţiilor publice sau mai buna funcţionare a agenţiilor de management aflate sub coordonarea domnului Orban”, a menționat preșdintele PSD.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: