vineri

26 aprilie, 2024

31 martie, 2021

Cei care nu vor avea așa-numita adeverință verde europeană – pentru confirmarea vaccinării anti-Covid, a trecerii prin boală sau a unui test coronavirus negativ recent – „mai bine să nu pornească la drum” prin Europa, la vară, a recomandat marți vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Pașaportul Covid va fi finalizat până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfăşura la Madrid începând cu 19 mai, „pentru a nu pierde vara”, a anunțat oficialul european.

„Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunţat reluarea mobilităţii internaţionale, şi 19 mai, inaugurarea FITUR”, a spus comisarul european Margaritis Schinas, după o întâlnire cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili.


„Ar fi bine să-l avem până atunci pentru a nu pierde vara şi pentru inaugurarea FITUR”, a adăugat el, citat de EFE, agențiepreluată de Agerpres.

Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în prezent la definitivarea detaliilor acestui certificat digital, în timp ce Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor „dacă oferă acelaşi tip de informaţie şi fiabilitate”.

Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat (negativ) pentru COVID-19 înaintea călătoriei sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

„Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are nimic din toate acestea, mai bine să nu pornească la drum”, a indicat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene.


În opinia sa este posibil ca până pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, aşadar „o dată foarte importantă pentru Europa”, circa 70% din populaţia Uniunii Europene să fie vaccinată anti-Covid.

(Citiți și: „Controversele privind ”pașaportul anti-Covid”: Ursula von der Leyen susține că certificatele pentru recunoașterea reciprocă a vaccinării sunt necesare”)

”Certificatul verde european” va conține:

  • numele vaccinului anticovid folosit, data și locul inoculării, precum și numărul de doze administrate
  • testul negativ la Covid-19 – fie de tip RT-PCR, fie test antigen anticovid
  • certificat medical prin care se atestă recuperarea recentă din boala Covid-19.

Comisia va institui un portal și va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverințe în întreaga UE.

Pentru a fi gata înainte de începutul verii, propunerea trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European și de Consiliu.

Autoritățile europene insistă că aceste documente nu vor crea nicio discriminare și vor facilita dreptul la liberă circulație, nu îl vor încălca, așa cum au sugerat opozanții acestei propuneri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: