sâmbătă

27 aprilie, 2024

3 februarie, 2019

Câteva mii de manifestanţi „Vestele Galbene” au participat sâmbătă la un marş la Paris şi în alte oraşe franceze, protestând faţă de violenţa poliţiei şi aducând un omagiu protestatarilor răniţi, scrie The Guardian.

Demonstranții au adus un omagiu celor aproximativ 1.700 de demonstranţi răniţi în cursul incidentelor violente din timpul protestelor anterioare, denunţând şi folosirea către forţele de ordine a armelor de control a mulţimii de tip Flash-ball, dispozitive neletale interzise în majoritatea ţărilor europene, dar au fost autorizate de instanța franceză.


„Este adevărat că această armă intermediară poate răni, dar în confruntările cu agresorii, poliţiştii au nevoie de ea pentru a se apăra de cei care îi atacă”, a declarat ministrul de Interne, Christophe Castaner.

Aproximativ 1.000 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi în ciocnirile violente care au avut loc în timpul protestelor declanșate de intenția guvernanților de a crește prețul combustibililor, o măsuă la care s-a renunțat ulterior.

Protestele continuă, deși sondajele de opinie arată o redresare a popularităţii președintelui Emmanuel Macron după ce preşedintele a organizat consultări publice în încercarea de a aplana criza socială.

Un sondaj realizat de Harris Interactive, publicat vineri, arată că popularitatea lui Macron a crescut cu 4 puncte procentuale din decembrie şi până acum, cota de susţinere a preşedintelui fiind în acest moment de 35%.

Al doilea protest al vestelor galbene din Germania


Sute de persoane au protestat sâmbătă și la Stuttgart, împotriva interzicerii motoarelor diesel vechi şi foarte poluante în acest oraş. Circa 1.200 de protestatari au luat parte şi sâmbăta trecută la o manifestaţie similară în acelaşi oraş, scrie Agerpres.

Aproximativ jumătate dintre participanţii la demonstraţia de sâmbăta aceasta purtau veste galbene, într-o încercare de imitare a manifestaţiilor din Franţa împotriva preşedintelui Emmanuel Macron.

”Francezii sunt un model, pentru că ei au îndrăznit să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile”, spune Ioannis Sakkaros, aflat la originea protestului de la Stuttgart.

Începând din luna ianuarie, maşinile diesel cu norma de poluare până la Euro 4 inclusiv, în general cele înmatriculate înainte de 2011, nu mai sunt autorizate să circule în acest oraş, iar o excepţie de care beneficiază locuitorii săi va fi ridicată începând din luna aprilie.

O serie de hotărâri ale justiţiei germane au impus astfel de interdicţii asupra motoarelor diesel în mai multe oraşe, printre care Hamburg, Berlin, Frankfurt, Koln, Bonn şi Essen, unde s-a decoperit că emisiile de oxid de azot depăşesc limitele cerute de legislaţia europeană.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: