L.C. Kovesi – susținută în stradă de ”vestele galbene” pentru postul de procuror șef european
Laura Codruța Kovesi a fost susținută și de „Vestele galbene din Justiție”, care au protestat în Franța împotriva corupției în acest weekend și au cerut

Câteva mii de manifestanţi „Vestele Galbene” au participat sâmbătă la un marş la Paris şi în alte oraşe franceze, protestând faţă de violenţa poliţiei şi
Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul
Vicepremierii guvernului italian și-a exprimat luni, de o manieră neașteptată și spectaculoasă, susținerea pentru „Vestele Galbene” din Franța, transmite AFP. ”Veste galbene, nu slăbiți!”, a
Primele demonstrații din acest an ale Vestelor galbene au adus noi violențe și au înregistrat și o premieră – pentru prima oară după 1999, a fost
Protestatarii „vestele galbene” au ieșit în stradă pe întreg teritoriul Franţei în a şasea sâmbătă de demonstraţii, dar în număr mai mic. La ora 14.00,
UPDATE 2: Poliția a anunțat că au fost arestate 361 de persoane, majoritatea fiind arestări preventive. “În pofida unor momente tensionate pe Champs-Elysées și a câtorva încercări