România s-a plasat în 2017 pe penultimul loc între statele membre UE la ponderea veniturilor bugetare în PIB, potrivit datelor Eurostat.
Cu doar 25,8%, ţara noastră a avut o pondere mai mare doar decât Irlanda (23,5%, dar în condiţiile în care PIB-ul Irlandei este expandat de raportările unor multimanţionale ce şi-au mutat sediul acolo în aşteptarea Brexit-ului).
La mare distanţă deasupra noastră, deşi tot la cote relativ reduse comparativ cu practica europeană, figurează Bulgaria (29,5%), Lituania (29,8%) şi Letonia (31,4%). Pentru referinţă, menţionăm că, la polul opus, apar vecinele Franţa (48,4%) şi Belgia (47,3%), urmate de grupul scandinav Danemarca (46,5%), Suedia (44,9%) şi Finlanda (43,4%).
Mai important, însă, în condiţiile în care urmărim un proces de convergenţă şi aderarea la Zona Euro, trebuie să remarcăm că România s-a situat cu ponderea veniturilor bugetare în PIB la doar 64% din media UE şi 62% din media Zonei Euro. Iar evoluţia noastră faţă de anul precedent a fost a doua cea mai negativă ca puncte procentuale, după cea a Ungariei, în timp ce mediile europene au înregistrat creşteri, altfel spus suntem total pe contrasens.
Până şi ungurii, care şi-au redus veniturile bugetare faţă de PIB de la 39,3% în 2016 la 38,4% în 2017, au un procentaj mai mare cu aproape 50% (!!) faţă de noi, care am coborât de la 26,5% la doar 25,8% în acelaşi interval de timp.
De fapt, dacă raportarea scăderii se face la baza de plecare, noi am „reuşit” o scădere mai pronunţată decât ei ( 2,6% faţă de 2,3% din procentajul de referinţă). La unguri se poate chema ajustare, la noi mai mult nesăbuinţă, date fiind necesităţile bugetului şi angajamentele deja luate de creştere a salariilor şi beneficiilor sociale.
Ceva mai atenţi cu derularea evenimentelor din Uniune şi cu sincronizarea trendurilor bugetare, prin contrast cu Ungaria şi România, alte state din fostul bloc estic au avut grijă să-şi majoreze cu mai mult de o jumătate de punct încasările, cazul Bulgariei, Poloniei şi Cehiei. Asta şi pentru că reprezintă singura cale raţională de aducere a deficitului bugetar spre nivelul recomandat de -1% din PIB. Atins anul trecut ca medie europeană şi bifat de noi în 2015, după care ne-a găsit relaxarea fiscală şi ne-am dus spre -3% din PIB.
Dacă facem referire la anul intrării în UE, la anul de criză 2012 (când reducerea taxării era reclamată de relansarea economiei) şi la ultimii trei ani analizaţi de Eurostat, datele arată destul de clar un trend de scădere cât se poate de clară a convergenţei cu Zona Euro spre care dorim să ne îndreptăm.
Ori, fără resurse corespunzătoare, inclusiv pentru derularea proiectelor pe care trebuie să le cofinanţăm chiar dacă beneficiem de fonduri nerambursabile din partea UE, nu se poate construi o apropiere reală ca nivel de trai reflectat în sănătate, învăţământ sau infrastructură, dincolo de simpla raportare statistică la PIB/locuitor.
Dacă am vrea să găsim soluţii pentru a ajunge la un nivel de finanţare mai apropiat de angajamentele luate de stat, pe segmente de venituri situaţia se prezintă după cum urmează:
Aşadar, punctul cel mai apropiat de uzanţele europene este cel al TVA ( unde am putea urca spre 100% dacă am îmbunătăţi colectarea măcar undeva spre nivelul Bulgariei). Contribuţiile sociale sunt sub media generală şi ar trebui majorate, dar va fi foarte dificilă din perspectivă social-politică inversarea trendului declanşat din motive electorale.
Cea mai mare provocare va fi însă ( deşi se conturează inevitabil, majorarea taxelor pe persoană şi/sau gospodării, ajunse la un imposibil de acceptat pe termen lung 38% din media Zonei Euro, adică undeva jumătate faţă de aceeaşi povară relativă aplicată pe firme, respectiv 74%). De unde şi media de doar 48%, cu care nu ne putem prezenta, în mod normal, la poarta monedei unice.
Desigur, se va argumenta că şi alte state mai noi membre UE şi în curs de apropiere de Occident au marşat pe impozitarea redusă a veniturilor şi averii. Doar că, în marea lor majoritate şi la dimensiuni economice comparabile, nu au făcut-o chiar atât de drastic precum noi (România a ajuns la 6,1%, faţă de 7,3% în Polonia, 7,4% în Ungaria şi 7,7% în Cehia).
În plus, aproape toate aceste state au compensat prin taxele peste media europeană şi cea a Zonei Euro pe partea de producţie şi TVA ( România 10,3%, sub media ZE de 13,2%, în timp ce Polonia 14%, Bulgaria 15,1% şi Ungaria 18,2% la producţie şi importuri; din care România 6,2%, sub media ZE de 6,9% la TVA, la care excelează Ungaria (9,5%), Bulgaria (9,0%), Polonia (7,8%) şi Cehia (7,7%), ca să nu mai amintim de Croaţia (13,2%).
Ideea este că se pot imagina anumite aranjamente pentru a obţine un nivel de acceptare din partea cetăţenilor, dar aceste ajustări nu se pot face în acelaşi sens şi, mai ales cu amplitudinile de la noi, pe toată gama de venituri bugetare.
Mai devreme sau mai târziu, cineva va trebui să-şi ia inima în dinţi şi să explice că o medie de trecere nu se poate lua cu note mici, sub media europeană pe toată linia.
Urmărește-ne pe Google News
