8 aprilie, 2024

Vaticanul a publicat luni Declaraţia „Dignitas infinita” privind demnitatea umană, în care îşi reafirmă opoziţia faţă de schimbările de sex, teoria genului, maternitatea surogat, avort şi eutanasie, dar se opune incriminării homosexualității. De asemenea, documentul face referiri la războaie, drama sărăciei și a migranților.

Declarația este rezultatul a cinci ani de muncă și include magisteriul papal din ultimul deceniu privind „încălcările grave” ale demnităţii umane: de la război la sărăcie, de la violenţa împotriva migranţilor la violenţa împotriva femeilor, de la traficul de fiinţe umane la abuzurile sexuale, avortul, maternitatea surogat, eutanasia şi sinuciderea asistată, respingerea persoanelor cu dizabilităţi, teoria genului, schimbarea de sex şi „violenţa digitală”.

În lista „incompletă” care este oferită, printre încălcările demnităţii umane, alături de avort, eutanasie şi maternitate surogat, apar războiul, drama sărăciei şi a migranţilor, precum şi traficul de persoane.


Noul text contribuie astfel la depăşirea dihotomiei care există între cei care se concentrează exclusiv pe apărarea vieţii pe cale de a se naşte sau de a muri, uitând de atâtea alte atacuri împotriva demnităţii umane şi, invers, între cei care se concentrează doar pe apărarea săracilor şi a migranţilor, uitând că viaţa trebuie apărată de la concepţie până la sfârşitul ei natural, conform site-ului în limba română al Vatican News, citat de Agerpres.

Documentul marchează cea de-a 75-a aniversare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Sărăcia, războiul şi traficul de fiinţe umane

Documentul vorbeşte despre „tragedia sărăciei”, „una dintre cele mai mari nedreptăţi ale lumii contemporane”, despre război, considerat „o tragedie care neagă demnitatea umană”, dar şi despre „suferinţa migranţilor”, ale căror „vieţi sunt puse în pericol pentru că nu mai au mijloacele de a-şi crea o familie, de a munci sau de a se hrăni„.

Declaraţia menționează și „traficul de fiinţe umane”, care capătă „proporţii tragice” şi este definit drept „o activitate ignobilă, o ruşine pentru societăţile noastre care se numesc civilizate”, invitându-i pe „exploatatori şi pe clienţi” să îşi facă un serios examen de conştiinţă.


Documentul solicită, de asemenea, combaterea unor fenomene precum „comerţul cu organe şi ţesuturi umane, exploatarea sexuală a copiilor şi a fetelor, munca în condiţii de sclavie, inclusiv prostituţia, traficul de droguri şi de arme, terorismul şi crima internaţională organizată„.

Se vorbeşte totodată despre „abuzul sexual”, care lasă „cicatrici adânci în inima celor care îl suferă”, dar şi despre discriminarea femeilor şi violenţa împotriva lor, citând printre acestea din urmă „constrângerea la avort, care afectează atât mama, cât şi copilul, atât de des pentru a satisface egoismul bărbaţilor” cât şi „practica poligamiei”. De asemenea, documentul condamnă „feminicidul”.

Avortul şi maternitatea surogat

Avotul este ferm condamnat. „Printre toate crimele pe care omul le poate comite împotriva vieţii, avortul provocat prezintă caracteristici care îl fac deosebit de grav şi de deplorabil”. „Apărarea vieţii pe cale de a se naşte este intim legată de apărarea oricărui drept al omului„, subliniază Vaticanul.

În document se spune că practica de mamă surogat încalcă demnitatea atât a mamei surogat, cât şi a copilului şi aminteşte că, în ianuarie, Papa Francisc a calificat-o drept „josnică” şi a îndemnat la o interdicţie globală.

În ceea ce priveşte teoria genului, documentul Vaticanului spune că „a dori o autodeterminare personală, aşa cum prescrie teoria genului, în afara acestui adevăr fundamental că viaţa umană este un dar, echivalează cu o concesie pentru vechea tentaţie de a se face pe sine Dumnezeu, intrând în competiţie cu adevăratul Dumnezeu al iubirii care este revelat în Evanghelie”.

Teoria genului, numită adesea ideologie de gen de către detractorii săi, sugerează că genul este mai complex şi mai fluid decât categoriile binare de bărbat şi femeie şi că depinde de mai mult decât de caracteristicile sexuale vizibile.

Despre schimbarea de sex

În ceea ce priveşte schimbările de sex, Vaticanul spune că „orice intervenţie de schimbare de sex, de regulă, riscă să ameninţe demnitatea unică pe care persoana a primit-o din momentul concepţiei”. Documentul recunoaşte că unele persoane pot fi supuse unor intervenţii chirurgicale pentru a rezolva „anomalii genitale”, dar subliniază că „o astfel de procedură medicală nu ar constitui o schimbare de sex în sensul dorit aici”.

În acelaşi timp, textul denunţa faptul că „în unele locuri, nu puţine persoane sunt încarcerate, torturate şi chiar private de bunul trai numai din cauza orientării lor sexuale”.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: