Valoarea adăugată brută în economie și problemele ei: România din perspectiva UE

România figurează în anuarul statistic pe 2015 al Uniunii Europene ca fiind țara cu cele mai mari contribuții relative la formarea valorii adăugate brute (VAB) în economie din partea industriei, agriculturii și construcțiilor, simultan cu cea mai redusă contribuție din partea sectorului public (administrație, apărare, învățământ, sănătate și asistență socială etc.).

Chiar și după recalcularea de către Institutul Național de Statistică a datelor provizorii utilizate de Eurostat la întocmirea tabelelor din anuar, contrastul se păstrează, deși trecem pe locul doi la industrie, după Cehia iar partea care revine sectorului construcțiilor se diminuează semnificativ. Cert este că, din 2003 încoace, ne-am confuntat cu o restructurare de proporții a modului de constituire a PIB.

Ponderea agriculturii în formarea VAB s-a redus la jumătate pe parcursul perioadei de zece ani luată ca bază de raportare de către Eurostat. În pofida modificării semnificative a ramurilor industriale care prosperă în România, cu expandarea producției de mașini și reducerea masivă a industriei petrochimice, ponderea industriei s-a păstrat cu mult peste media UE (de doar 19,1%).

După perioada de boom din perioada aderării la UE, construcțiile au revenit în jurul pragului de șapte procente, ceea ce înseamnă că au ținut pasul cu creșterea economică, în pofida reducerii numărului populației și a natalității.

Comerțul și transporturile și zona ”horeca” se află într-un ușor recul relativ dar se păstrează aproape de medie UE ( 19,0%) ca pondere în formarea VAB și au perspectiva de a reveni la valorile consemnate anterior.

Două dintre cele mai dinamice sectoare sunt, după cum era de așteptat, cel de informații și comunicații și cel de intermedieri financiare și asigurări, cu creșteri de circa 50% ale ponderilor în formarea VAB dar cu o diferență notabilă în raport cu media UE.
Primul se situează în top, imediat după cel din Irlanda (care vine cu un impresionant 9%), în timp ce al doilea rămâne clar subdezvoltat în raport cu uzanțele europene ( 5,5% media UE28 și 5,1% media EA18, în 2013, când noi aveam doar 3,4%).

NOTĂ: Produsul Intern Brut (PIB) se calculează ca suma dintre valoarea adăugată brută (VAB) și impozitele nete pe produs (IN), unde acestea din urmă reprezintă diferența dintre impozitele și taxele colectate și subvențiile acordate de stat. În 2014, VAB a reprezentat circa 88% din PIB iar IN 12%.

Deși activitățile profesionale, științifice și tehnice au cunoscut cea mai mare creștere a ponderii în formarea VAB, respectiv o dublare pe parcursul a zece ani, ele rămân în continuare sub media de 10,4% înregistrată pe ansamblul UE.
La această medie a ajuns, în schimb, sectorul imobiliar, dar pe baza asimilării în PIB a chiriei imputate ( suma care ar trebui ipotetic să fie plătită drept chirie dacă nu am fi o națiune de proprietari – 96%, cea mai mare proporție din toate statele europene).

De remarcat și creșterea înregistrată pe segmentul de artă, divertisment, recreere și altele, care ne-a adus în apropierea acelorași uzanțe europene și a contribuit la ”convegența structurală” a economiei românești.

Dar zona pe care ne-am îndepărtat de cerințele europene în materie este situată exact tot în relația directă cu nevoile cetățenilor, respectiv cea de administrație, învățământ, sănătate și asistență socială.

Aici stăm mai prost decât în urmă cu 12 ani din perspectiva alocării resurselor de care dispunem (calculul valorii adăugate brute se face aici indirect, în baza retribuirii muncii depuse, aceasta fiind afectată de salariile destul de modeste și de restrângerile de personal).

În pofida celor clamate public referitor la rolul pasiv al bugetarilor în asigurarea nivelului de trai, România se plasează, de departe, la coada Europei în materie de contribuție a sectorului public la formarea VAB. Scorul de 10,9% (noi) la 19,4% ( UE) înregistrat în 2013 este edificator, la fel ca și reducerea la doar 10,3% din 2014.

Ce-i drept, 2015 a început cu o rază de speranță sezonieră (12,4% pe trimestrul unu) cu care, însă, nu se va putea face primăvară. Pentru referință, vă prezentăm și două topuri. Cel al țărilor în care sectorul public vine cu cele mai mari contribuții la formarea VAB și cel al vecinelor de suferință în materie de servicii publice.

În treacăt, ar fi de remarcat faptul că în Suedia, Danemarca sau Belgia sectorul public aduce cea mai mare contribuție la formarea valorii adăugate brute, peste industrie sau comerț, ceea ce semnifică și o grijă reală, nu doar ideologic declarată, față de om.

După cum, se poate observa de ce avem de-a face în rândul colegelor din regiunea noastră cu o generație de sacrificiu, prilejuită de trecerea la capitalism.

Interesant este și faptul că o pondere redusă a serviciilor sociale în formarea VAB pare să ajute la integrarea în zona Euro, după cum una crescută pare să reducă interesul pentru adoptarea monedei unice ( Suedia a respins în mod repetat această adoptare iar Danemarca beneficiază de clauza de opt-out) sau dăuneze grav țărilor care nu au atins un anumit nivel de dezvoltare (vezi cazul Greciei, cu 21,6%).

Dacă ar fi să facem haz de necaz, aici datele arată că România are toate șansele să adopte euro chiar mai devreme de 2019 și chiar se calificăm în poll-position pentru această întreprindere. Singura problemă ar fi că dimensionarea serviciilor sociale ar trebui, la modul ideal, să se facă după mărimea populației și nu după posibilitățile oferite de impozitele și taxele colectate, din nou cele mai reduse din Europa prin raportare la valoarea creată în economie.