fbpx Modifica setari cookieuri

Chestiunea

”Cum (re)învățăm România să se hrănească”

Dacă tot trăim pe datorie și din împrumuturi grele și scumpe, măcar să ne cumpărăm produsele made în Romania. Abia asta ar însemna o creștere… Mai mult

12.05.2020

La obiect

Martie 2020: Salarii majorate, inflația stabilă, dar avansul puterii de cumpărare a coborât la cel mai mic nivel din ultimii doi ani

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna martie 2020 a fost de 5.386 lei, cu 143 de lei sau 2,7% mai… Mai mult

12.05.2020

Analiză

Cele mai recente date definitive privind PIB-ul pe regiuni în România. Implicații pentru adoptarea euro

România figurează ca PIB/locuitor exprimat în euro la nivelul de doar 35% din media UE27, potrivit datelor prelucrate post-Brexit și publicate recent de Eurostat pentru… Mai mult

11.05.2020

Analiză

Deficitul comercial a crescut cu peste 50% în martie – acoperirea importurilor cu exporturi a coborât sub nivelul din 2010

Deficitul comercial pe luna martie 2020 a fost de 1,85 miliarde euro, cu peste 50% mai mare față de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit… Mai mult

11.05.2020

Valentin Naumescu / Europa între sfârşitul Integrării şi începutul Dezintegrării. Episodul scoţian

de Valentin Naumescu 19.9.2014

 Suntem, în Europa, între două mari cicluri istorice. Paradigma integrării europene, consacrată după al doilea război mondial în vestul continentului şi extinsă în anii 2000 până la frontiera fostei Uniuni Sovietice, dă semne evidente că şi-a atins limitele politice, economice şi culturale. Nu am intrat încă în noua eră a dezintegrării, care bate la uşă, dar oprirea integrării şi stagnarea proiectului european sunt semne că ne aflăm între capitole.

Trecerea de la o paradigmă la alta va fi fără îndoială lentă, ca orice proces istoric, şi putem estima că vom simţi efectiv schimbarea realităţilor politice, legislative şi instituţionale, deci ale ordinii europene, nu doar a nuanţelor şi discursurilor electorale, doar în următorii zece-douăzeci de ani. Inerţia status-quo-ului este totuşi mare. Odată pornită, schimbarea este însă greu de stăvilit (poate avea, eventual, accelerări şi pauze dependente de contexte şi împrejurări locale), procesul ţinând de epuizarea unor dorinţe şi de naşterea altora noi, de percepţiile care se formează în adâncul mentalului colectiv, de obicei la nivelul unei generaţii.

Uniunea Europeană şi-a încetat oficial extinderea (cel puţin pentru legislatura 2014-2019) dar şi adâncirea integrării, după eşecul Tratatului Constituţional din 2005. Moneda Euro a rezistat crizei, dar costurile sociale şi politice au fost mari. Neîncrederea în Uniunea Europeană este la cote de peste 50% în jumătate din statele membre. Vocile eurosceptice sau, cum se spune mai nou, chiar eurofobe, se aud tot mai des şi sunt tot mai puternice în arena democraţiilor apusene. Probabil, în următorii cinci-zece ani, curentul politic şi cultural eurosceptic va apărea şi în Europa Centrală şi de Est, odată ce valul pro-european al tranziţiei postcomuniste se va fi stins.

Ideea de a fi împreună, sub acelaşi acoperiş statal sau supranaţional, de a te supune aceloraşi legi, norme şi regulamente, se clatină în faţa resurecţiei identităţilor naţionale, etnice, regionale, locale, de cartier dacă s-ar putea. Fiecare vrea legea lui (asta şi înseamnă, în traducere, autonomie). Afilierile vechi, pe bază de cetăţenie, le par tinerilor de acum perimate şi fără un mesaj atractiv, se caută cu ardoare discursuri noi, afilieri noi, pline de culoare, specfic şi simboluri nascente. E mai cool să te declari scoţian, catalan, flamand, secui, ardelean, bavarez, găgăuz etc. decât să-ţi asumi identitatea „plictisitoare” din paşaport. Profitori, oportunişti şi speculanţi politici există şi vor exista din plin. Numărul şi succesul lor pe piaţa ofertelor identitare vor creşte cu certitudine în anii care vin. Etnobusiness-ul merge bine. Naţionalismul politic şi etnicismul revin pe agenda acestui continent complicat, în care elementele de separare au fost, de regulă, mai puternice decât cele unificatoare.

Strategii şi apărătorii ordinii constituţionale actuale (la nivelul Uniunii Europene şi al statelor-naţionale componente) trebuie să reinventeze urgent atractivitatea vechilor identităţi şi afilieri statale, dacă vor să evite „Revoluţia Specificului şi a Dezintegrării”. Trebuie să propună un discurs nou, o imagine mai „sexy” a ordinii de drept instituită după 1945, în special pentru publicul tânăr şi foarte tânăr, care nu mai vibrează astăzi la poveştile despre război şi bombardamente. Specificul trebuie integrat mai generos în ecuaţia constituţionalităţii, pentru a o face mai durabilă. Angoasele secolului XX par uitate. „Filmele cu nemţi” nu mai ţin la adolescenţii cu mintea spălată aproape complet de dimensiunea istorică a Europei, cum ţineau acum treizeci, patruzeci de ani sau mai mult. Şi în Est se pare că douăzeci şi cinci de ani de libertate sunt mulţi, din vreme ce jumătate din populaţie crede că în comunism era mai bine. Vechile spaime dar şi bucuriile de acum câteva decenii au trecut.

Nu e un pas înainte, ci unul înapoi al ordinii europene de după 1945, dar trebuie admis că divizarea statală şi fragmentarea etnică fac parte din „natura Europei”, în timp ce integrarea a fost o etapă alimentată de frica şi amintirea dezastrelor războiului, precum şi de nevoia esenţială de pace. Încă o dată, deşi constatarea e veche, trebuie să recunoaştem triumful şi miracolul Americii de Nord, „utopia împlinită” a lumii noi de limbă engleză, construită de la zero pe alte raţiuni, care a reuşit să scoată din ecuaţia politicii locale chestiunea etnică şi rivalitatea între naţionalităţi. În America, oamenii au venit să facă bani, să scape de dramele Europei, Asiei sau Africii şi să trăiască pur şi simplu mai bine, lăsând povara istoriei în lumea veche. În Europa, oricât de importantă ar fi dimensiunea economică, tot mai e ceva care ne face să fim suspicioşi şi să simţim diferit de cel care vorbeşte o altă limbă decât de a noastră, şi cu care împărţim acelaşi teritoriu. Fie interesul economic cât de mare, tot nu ne suportăm unii cu alţii în aceleaşi cadru instituţional. Naţiunea americană e formată, în esenţă, din cetăţeni liberi de obsesii etnice şi fani ai dolarului care aduce fericirea simplă, Visul American, în timp ce naţiunile europene încă se caută şi se definesc obsesiv, în interiorul şi în afara graniţelor statale, după limbă şi etnie.

Să privim politica Europei de azi. Revizionismul pândeşte. Separatismele de tot felul abundă, deocamdată sub pragul critic, dar în creştere de la un an la altul. Englezii (re)devin pregnant anti-europeni şi vor ruperea de Bruxelles, iar francezii naţionalişti fără sens, într-o ţară care se scufundă economic. Aproape jumătate din scoţieni s-au vrut afară din Regatul Unit. Ruşii din Ucraina, mânaţi de la Moscova dar nu împotriva voinţei lor, vor să facă Novorossia. Catalanii votează în noiembrie pentru separarea de Spania. Până şi găgăuzii se cred naţiune, nu mai vorbim de identitatea „poporului moldovenesc”, deja cu vechime de 23 de ani. Politicienii maghiari se străduiesc să aţâţe focul autonomiei etnice sub umbrela unei iluzorii Ţări a Secuilor („Székely Land” în promovarea internaţională), flamanzii şi valonii au până şi serviciile de pompieri diferite. Germanii ţin deocamdată cumpăna, dar şi acolo Alternativa pentru Germania (AfD), care cere abandonarea monedei Euro şi revenirea la marca germană, a obţinut aproape 5% din voturi, după numai câţiva ani de la înfiinţare. Pe lângă binecunoscutele UKIP şi Frontul Naţional, deja partide majore ca suport popular, să vezi cum extrema dreaptă îşi dublează scorul electoral într-o ţară liniştită precum Suedia, urcând în numai patru ani la peste 10%, e mai mult decât elocvent pentru sensul în care se mişcă politica pe continent.

Ciclul istoric al integrării a durat o generaţie, practic cât a persistat memoria războiului, care a fost şi principalul determinant al proiectului franco-german din 1950. Oamenii uită însă repede. Uneori e bine, alteori e rău. Pentru Ideea Europeană, diminuarea sau ştergerea raţiunilor de a fi ale Uniunii Europene este cu siguranţă un lucru nefast.

Dar dezintegrarea loveşte nu numai pe dimensiunea supranaţională. Statele europene încep ele însele să fie contestate din interior. Resurecţia identităţilor etnice ţine de un „cod genetic” al istoriei europene, de o ciclicitate a exacerbării sentimentului identitar, şi, evident, de oportunităţi politice provocate de plictiseală, de mediocritate educaţională, de crize economice sau scăderea nivelului de viaţă. Contestările şi mişcările anti-sistem sugerează o presiune în adâncuri, care creşte continuu. Pe scurt, Europa s-a cam săturat cu binele.

Scoţia. La această oră a dimineţii ştim rezultatul aproximativ, nu cel final. Nu au reuşit să voteze majoritar pentru independenţă, dar faptul că aproape 45% din cetăţenii britanici care locuiesc în Scoţia au vrut ruperea totală de Londra şi redobândirea suveranităţii pe care au pierdut-o cândva (prin uniunea decisă de regii din insulă, în 1707), e si el, în felul său, un semn al creşterii mişcărilor separatiste şi dezintegratoare din Europa. 45% înseamnă ceva iar Londra va trebui să ţină cont de aceste voci.

Kelemen Hunor are dreptate, nu se pot face comparaţii între Scoţia şi Ţinutul Secuiesc. Scoţia ar fi avut motive legitime, la urma urmei incontestabile, să ceară separarea, dacă rezidenţii acelui stat (pentru că şi acum Scoţia este o entitate statală) ar fi dorit, în majoritate. Nu au dorit. Ţinutul Secuiesc poate fi cel mult un brand turistic, la fel de pitoresc ca Ţara Oaşului, să zicem. Sau nu?
***

Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 19.9.2014

Lăsați un comentariu


Stiri

Admiterea la ASE, exclusiv online – 35 de programe de licență, peste 3.700 locuri

Vladimir Ionescu

Academia de Studii Economice din Bucureşti anunţă desfăşurarea exclusiv online a Admiterii 2020, pe platforma admitere.ase.ro. ASE scoate la concurs, la cele 35 de programe… Mai mult

Stiri

România are a treia cea mai mare pondere din UE a angajaților din sectorul de utilități

Adrian N Ionescu

România are o pondere de 3,7% a angajaților în sectorul utilităților publice din totalul angajaților cu vârstă de peste 15 ani și se clasează la… Mai mult

Europa

Kosovo respinge medierea UE în negocierile cu Serbia

Iulian Soare

Președintele Kosovo, Hashim Thaçi, a anunțat marți că nu va lua parte la discuții privind normalizarea relațiilor cu Serbia care să fie conduse de un… Mai mult

Stiri

Nivel record al împrumuturilor în mai – aproape 5 miliarde de euro

Alexandra Pele

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat peste 23 de miliarde de lei, echivalentul a 4,9 miliarde de euro, în mai, de cinci ori mai mult… Mai mult

Stiri

Înscrieri deschise: VIDEO CONFERINȚA ONLINE – #LecțiaCovid. Resetarea sistemului de sănătate

Redacţia

Premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru deschid în data de 2 iunie video conferința online #LecțiaCovid. Resetarea sistemului de sănătate, organizată de CursDeGuvernare.ro… Mai mult

Stiri

CFA România: Interzicerea prin lege a listării companiilor de stat împiedică dezvoltarea României și a companiilor statului

Adrian N Ionescu

Interzicerea prin lege a vânzării acțiunilor statului la companiile la care este acționar „poate afecta dezvoltarea pieței de capital din România și nu ajută recuperarea… Mai mult

Stiri

Guvernul rupe acordul cu chinezii pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Vladimir Ionescu

Nuclearelectrica a informat marți Bursa de Valori că a Ministerul Economiei a mandatat Consiliul de Administrație al companiei să inițieze procedurile pentru încetarea negocierilor cu… Mai mult