fbpx

Digital

Cloud-ul guvernamental – restanța esențială în digitalizarea administrației

Una dintre marile restanțe ale guvernului Orban în materie de digitalizare o reprezintă neadoptarea Legii cloud-ului guvernamental, componentă esențială pentru transformarea digitală a administrației românești.… Mai mult

17.01.2021

Analiză

Lecțiile ieșirii din criza precedentă, pentru criza actuală: istoria corelației PIB – salariu – inflație

În condițiile în care rezultatul economic este în scădere, cazul României anului 2020 (-5% pe primele trei trimestre), se pune problema sursei și a ritmului… Mai mult

17.01.2021

La obiect

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE. Evoluțiile din 2010 încoace și implicații

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE (valoare ajustată cu inflația), potrivit unei analize publicate de Eurostat.… Mai mult

15.01.2021

Chestiunea

Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult

14.01.2021

Valentin Lazea / O problemă contagioasă: Politica monetară ca substitut al reformelor structurale

de Valentin Lazea 30.6.2014

De la începutul crizei, băncile centrale importante (Federal Reserve, Banca Centrală Europeană, Bank of England, Banca Japoniei) atrag atenţia că acţiunile lor nu pot substitui reformele structurale şi că tot ce pot face ele este să “cumpere timp” necesar pentru ca politicienii să implementeze reformele structurale, dureroase şi nepopulare.

Dar timpul trece şi se dovedeşte că apetitul pentru reforme structurale a dispărut înainte de a începe, iar băncile centrale sunt din ce în ce mai mult privite, de către politicieni, publicul larg şi economişti, drept un factotum care poate şi trebuie să rezolve toate problemele. Cel mai întristător este faptul că această viziune este împărtăşită de unii economişti, care îşi justifică miopia prin teorii „politically correct”.

O astfel de teorie este cea a scăderii dobânzilor de politică monetară şi de menţinere a lor la un nivel scăzut pe o perioadă de timp cât mai îndelungată. Obiectivele unei asemenea politici sunt patru: două  mărturisite şi două nemărturisite public (în cel mai bun caz, la ultimele două se face aluzie în cadrul seminariilor de specialitate).

Cele două obiective mărturisite ale scăderii dobânzilor de politică monetară sunt stimularea creşterii economice şi, respectiv, combaterea deflaţiei. Cele două nemărturisite sunt reducerea datoriei publice şi a datoriei private, respectiv creşterea artificială a preţurilor altor active.

O analiză a fiecăreia dintre aceste patru obiective arată cât de puţin validate de realitate sunt aşteptările nerealiste cu care este investită politica dobânzilor scăzute.

a) Stimularea creşterii economice

În teorie, o scădere a dobânzii de politică monetară ar trebui să se transmită în economia reală, printr-o mai mare cerere de credite pentru consum şi investiţii, stimulând astfel creşterea economică. În practică, se constată că, în prezenţa unor canale monetare blocate şi a unei prudenţe generalizate atât din partea băncilor comerciale, cât şi a clienţilor acestora, ţările care practică dobânzile cele mai scăzute sunt şi cele care au o creştere economică sub medie.

Astfel, zona euro este prognozată a creşte în acest an cu 1,1 procente, deşi dobânda de politică monetară este apropiată de zero (0,1 puncte procentuale).
La fel, Japonia, cu o prognoză de creştere de 1,4 procente, nu pare a justifica dobânzile foarte scăzute practicate de Banca Japoniei.
Statele Unite sunt prognozate a creşte în 2014 cu 2,4 la sută, o cifră onorabilă în acest context, dar în continuare sub potenţial, în pofida dobânzii de politică monetară apropiate de zero.
A se contrasta aceste cifre cu performanţele obţinute de ţări precum Australia (creştere prognozată de 2,8 la sută, dar la o rată a dobânzii de politică monetară de 2,5 procente);
Canada (creştere prognozată de 2,3 la sută, la o rată a dobânzii de politică monetară de 3 procente);
Suedia (creştere prognozată de 2,5 la sută, la o rată a dobânzii de politică monetară de 1 punct procentual) sau
Norvegia (creştere prognozată de 2,4 la sută, la o rată a dobânzii de politică monetară de 2,5 procente).

De fapt, am luat în calcul numai ţări dezvoltate, deoarece dacă ne-am extinde analiza şi la ţări emergente, tabloul rezultat ar arăta că există o corelaţie directă între nivelul dobânzilor de politică monetară şi ritmul prognozat de creştere economică: ţările cu dobânzi de politică monetară mai mari cresc mai repede.

b) Combaterea deflaţiei

Se spune că pericolul scăderii generalizate a preţurilor (deflaţiei) trebuie combătut cu orice mijloace, inclusiv printr-o reducere a dobânzilor de politică monetară, care să inducă un pic (sau un pic mai multă) inflaţie.

Trebuie însă lămurit faptul că deflaţia nu este nici pe departe monstrul cu şapte capete care ne este înfăţişat de către reprezentanţii mainstream-ului economic.

În primul rând, deflaţia constituie un mijloc, verificat timp de sute de ani, a autoreglării unei economii de piaţă. A bloca manifestarea deflaţiei înseamnă a văduvi economia de un instrument de autoreglare.

În al doilea rând, deflaţia constituie un instrument de redistribuţie, între diverse categorii de cetăţeni în cadrul aceleiaşi economii, după cum se vede în tabelul alăturat:

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Deflaţia dezavantajează generaţia tânără deoarece face ca stocul datoriei care va trebui plătit să devină din ce în ce mai scump în termeni reali şi avantajează generaţia vârstnică deoarece valoarea consumului în prezent este mai mare decât a aceluiaşi consum în viitor (rata de actualizare e negativă).

Deflaţia îi dezavantajează pe producători întrucât ei vor trebui să compenseze permanent prin inovare şi prin eficientizare scăderile de preţ, dar îi avantajează pe consumatori din aceleaşi motive.

Deflaţia îi dezavantajează pe angajatori, deoarece contractele salariale fixate pe termen lung înseamnă o creştere a salariilor în termeni reali şi îi avantajează pe salariaţi.

În fine, deflaţia îi dezavantajează pe debitori, care la un anumit scadenţar a împrumutului, vor trebui să ramburseze valori reale mai mari ale sumelor împrumutate şi îi avantajează pe creditori sau pe cei care economisesc, întrucât sumele pe care le au de primit înapoi sunt tot mai valoroase în timp.

Acest proces de redistribuire, care generează câştigători şi perdanţi, este similar oricărui alt proces de redistribuire din economie şi nu ar trebui împiedicat de factori externi, politici. Însă, aşa cum se întâmplă în practică, lobby-ul celor care pot să piardă de pe urma deflaţiei este mult mai unitar şi mai vocal decât lobby-ul celor care ar putea să câştige, care sunt mai disipaţi (şi, adesea, în necunoştinţă de cauză).

De fapt, teama debitorilor că ar avea de plătit datorii tot mai mari în termeni reali, în caz de deflaţie, este cea care ne aduce cu prezentarea la cele două obiective mai puţin discutate ale politicii dobânzilor scăzute.

c) Reducerea datoriei publice şi a datoriei private

Într-un mediu inflaţionist, o mare parte a datoriei nominale este „topită” de către inflaţie, astfel încât ceea ce rămâne de plătit este mai puţin, în termeni reali. Invers, într-un mediu deflaţionist, o valoare nominală fixă a datoriei devine tot mai „scumpă” în termeni reali. Iar societăţile occidentale s-au supraîndatorat peste măsură, atât la nivel public, cât şi la nivel privat.

Dacă în analizele economice se tratează pe larg despre datoria publică a statelor, este de mirare cât de puţină atenţie se acordă datoriei private. Or aceasta, în cvasi-totalitatea cazurilor este (mult) mai mare decât datoria publică, aşa cum se vede din tabelul de mai jos.

(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Să ne imaginăm  ce ar însemna pentru Irlanda, stat membru al zonei Euro, o majorare a dobânzii de politică monetară a euro cu 1 punct procentual (presupunând că s-ar transpune în totalitate într-o creştere identică a ratelor la credite): la o datorie privată de 306 la sută din PIB, aceasta ar însemna o creştere a poverii de rambursare, numai pe segmentul privat, cu echivalentul a circa 3 procente din  PIB, fără a mai adăuga creşterea cu circa 1,2 procente din PIB a costului datoriei publice, cifrate la 124 la sută din PIB.

Chiar şi frugala Germanie s-ar vedea confruntată, într-un asemenea caz, cu creşterea cu circa 1 la sută din PIB a costului datoriei private (şi cu încă 0,8 la sută din PIB a costului datoriei publice).

Şi atunci, Banca Centrală Europeană este aşteptată să continue politica dobânzii de politică monetară apropiate de zero cât mai mult timp cu putinţă.

Problema este că, odată şi odată, când inflaţia va deveni ameninţătoare, BCE va fi obligată să-şi majoreze (poate chiar semnificativ) dobânda de politică monetară.

Iar în acel moment, costul inacţiunii prezente a guvernelor (care nu au luat măsuri de reducere a datoriei publice şi private prin măsuri de restructurare în sectorul real al economiei) va deveni evident.

d) Stimularea creşterii preţului altor active

Prin politica dobânzilor scăzute, unele state care se bazează în mare măsură pe finanţarea prin bursa de valori a economiei (SUA, Marea Britanie) speră să inflateze artificial preţul activelor bursiere (acţiuni, obligaţiuni, mărfuri) sau nebursiere (real estate), inducând astfel un iluzoriu sentiment de bunăstare unui public altminteri sceptic.

Problema cu acest  tip de politici este că ele pot uşor să ducă la apariţia de noi bule speculative („bubble”), dar costul acestora pare să fi fost deja acceptat şi internalizat.

Într-un mod cinic, un articol publicat in The economist (“A narrow path”, 21 iunie 2014) consideră că se pierde mai puţin output şi ocupare într-un scenariu de tip boom-and-bust, decât într-unul în care bula speculativă este evitată.

A doua problemă majoră cu acest tip de politici este că ele, departe de a reduce decalajele de avuţie dintre cetăţeni (contribuind astfel, parţial, la ameliorarea sentimentului de împărţire echitabilă a poverii), în fapt cresc discrepanţele dintre săraci şi bogaţi, amplificându-le artifical bogăţia celor din urmă.

***

Din cele de mai sus, rezultă că politica monetară acomodativă, urmată în prezent de marile bănci centrale, nu numai că nu rezolvă problemele economice importante, dar contribuie suplimentar la agravarea acestora şi la lipsa de sustenabilitate economică, socială şi politică. Este timpul ca economiştii să nu mai practice politica struţului şi să pună în dezbatere adevăratele soluţii, oricât de nepopulare ar fi acestea.

 ***
Valentin Lazea este Economist-şef al BNR. Opiniile prezentate în acest text nu reprezintă poziţia oficială a Băncii Naţionale a României

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 30.6.2014

2 comentarii

  1. John
    9.7.2014, 7:21 pm

    Foarte interesanta prezentare. V-as ruga sa prezentati si fluxurile de redistribuire in cazul cresterii dobanzii de politica monetara, respectiv al unei inflatii importante.
    Ca sa fie mai clar ce reprezinta pentru contribuabil politica BNR de mentinere ridicata a dobanzii, care ii este scopul.

  2. CALIMAN EUGEN-analist de provincie
    17.7.2014, 10:13 pm

    Ce reforme “structurale” sint posibile intr-o tara, in care economia nationala si industria au disparut in mare parte, iar cea ramasa,formata din regii si intreprinderi de stat falimentare este capusata de politici si clientela?
    Ce reforme structurale pot fi facute domeniului siderurgic privat, care moare incet, ca urmare a cresterii pretului la gaze si energie.
    Ce restructurari pot fi realizabile, la industria de ingrasaminte, in curs de incetare a activitatii, din aceleasi cauze?Cum va fi salvata industria cimentului, dupa fuga investitorilor initiali?
    Singul lucru de facut, este “reconstructia economica si industriala” a tarii!Ea poate fi cumva realizata, numai ca urmare a diminuarii CAS?

Lăsați un comentariu


Stiri

Cristian Popa (BNR): Riscul României: „Să nu ne ținem de cuvânt” privind consolidarea fiscală

Adrian N Ionescu

Există condițiile pentru ca România să reducă deficitul bugetar prin consolidare fiscală, și astfel să evite sancțiunea agențiilor de rating. Există însă și riscul „să… Mai mult

Stiri

Minuta BNR: Reducerea dobânzii de referință are ca scop să stimuleze economia în condițiile „consolidării bugetare”

Adrian N Ionescu

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis reducerea dobânzi de referință, până la 1,25%, ca să stimuleze economia în condițiile „necesarei… Mai mult

Stiri

CFA România: Agențiile de rating nu vor descalifica România dacă Guvernul ia măsuri convigătoare de reducere a deficitului bugetar

Adrian N Ionescu

Agențiile de raing nu vor reduce nivelul ratingului de țară al României, dacă Guvernul va lua măsuri convingătoare pentru reducerea deficitului bugetar, au susținut analiștii… Mai mult

Stiri

Sinteză realizată de AmCham

AmCham: Pandemia COVID-19 și viitoarea Strategie Națională de Sănătate 2021-2027 – oportunități pentru reforma sistemului de sănătate

Redacţia

Pandemia COVID-19 a reliefat încă o dată nevoile de reformă structurală ale sistemului de sănătate din România. Cheltuielile pentru sănătate, atât pe cap de locuitor,… Mai mult

Europa

Căderea rețelei electrice europene interconectate din 8 ianuarie a plecat de la o stație din Croația – raport ENTSO-E

Adrian N Ionescu

Declanșarea unui cuplaj de „protecție la supracurent”, la stația de transformare Ernestinovo din Croaţia, a provocat separarea în două zone a reţelei electrice europene interconectate,… Mai mult

Stiri

Disney+ blochează, ”din considerente rasiste”, accesul copiilor la filme precum Pisicile Aristocrate, Dumbo sau Peter Pan. Conturile pot fi accesate numai de către adulți

Razvan Diaconu

Platforma de streaming video Disney+ a blocat accesul copiilor sub 7 ani la vizionarea unor filme clasice de animaţie, precum „Pisicile aristocrate”, „Dumbo” sau „Peter… Mai mult

Stiri

ICCJ: Deschiderea unui cont pe o rețea de socializare folosind numele altei persoane este infracțiune

Vladimir Ionescu

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este infracţiune fapta unei persoane de a… Mai mult