miercuri

30 noiembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

29 martie, 2020

Fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, afirma într-un recent articol (“We face a war against Coronavirus and must mobilize accordingly”) că omenirea se află în stare de război și că măsurile economice luate de guverne ar trebui adaptate în consecință. El scrie că:

“Războaiele – cel mai relevant precedent – au fost finanțate prin creșteri ale datoriei publice. În timpul Primului Război Mondial, în Italia și în Germania [doar] între 6 și 15 procente din cheltuielile de război au fost finanțate, în termeni reali, din impozite. În          Austro-Ungaria, Rusia, Franța, niciunul din costurile continuării războiului nu a fost finanțat din taxe.”

Da, este adevărat că omenirea se află într-un război cu un inamic nevăzut. Și da, este adevărat că în vreme de război, deficitele și datoriile publice cresc semnificativ. Doar că statele care permit aceste creșteri o fac în speranța că vor câștiga războiul și că învinșii vor fi cei care vor suporta întregul cost, atât al datoriei proprii, cât și al datoriei acumulate de învingători.
Așa funcționează logica istoriei: Vae victis. România s-a aflat de două ori în ultimii optzeci de ani în tabăra învinșilor (în al Doilea Război Mondial și în Războiul Rece), așa încât aceste idei nu ar trebui să ne surprindă.


Problema este că în Razboiul cu Coronavirusul nu vor exista state învingătoare (poate cu una sau două excepții), iar imensa majoritate a statelor vor trebui să suporte singure costul relaxărilor bugetare pe care le-au întreprins în perioada de război. De altfel, nici chiar statele învingătoare în războaiele clasice nu sunt scutite de costuri: mai devreme sau mai târziu, ele vor trebui să își reechilibreze finanțele publice, printr-o creștere de impozite și să își reducă stocul de datorie publică prin acceptarea unei inflații înalte. A se vedea în acest sens perioada de austeritate (și de pierdere a Imperiului) prin care a trebuit să treacă Marea Britanie în primele două decenii după 1945.

Mario Draghi își justifică propunerile printr-un scop aparent nobil, salvarea de la faliment a cât mai multor (dacă nu a tuturor) întreprinderilor. Iar salvatorul acestora nu ar putea fi decât statul:

“Pierderea de venituri suportată de sectorul privat – și orice datorie contractată [de acesta] pentru a trece peste perioadă – vor trebui în cele din urmă să fie absorbite, în întregime sau parțial, în bilanțul guvernamental. Niveluri mult mai ridicate ale datoriei publice vor deveni o trăsătură permanentă a economiilor noastre și vor fi însoțite de anularea datoriilor private (subl. noastră).

Așadar, o poliță în alb acordată firmelor private, indiferent de profitabilitatea, de lichiditatea și de capacitatea lor de a face față prin forțe proprii efectelor crizei. Cât de departe suntem de “distrugerea creativă”, vazută de Schumpeter ca fiind motorul reînnoirii economiei! De fapt, ne aflam în plin anti-Darwinism economic, în care supraviețuirea economică a celor mai apți a fost înlocuită cu supraviețuirea (aproape) tuturor. Că așa stau lucrurile ne-o demonstrează și următorul citat:


“În plus, costul acestor garanții [acordate de guvern băncilor care dau bani cu împrumut firmelor la dobânda zero] nu ar trebui să se bazeze pe riscul de credit a firmei care primește împrumutul, ci ar trebui să fie zero indiferent de costul finanțării pentru guvernul care emite garanțiile” (subl. noastră).

În această frază este implicită ipoteza că resursele guvernelor reprezintă un sac fără fund, în care se vor găsi mereu fonduri, chiar dacă Trezoreria nu mai încasează impozite și, în același timp, îi ajută pe toți, mari sau mici, profitabili sau neprofitabili etc. Avem aici un caz clasic de privatizare a câștigurilor și de socializare a pierderilor, adică o pervertire a noțiunii de solidaritate.

Desigur, idei precum cele citate mai sus reprezintă muzică pentru urechile sectorului privat de la noi, care a sărit, cu mic, cu mare, să ceară facilități și scutiri de impozite unui stat pe care, în timpuri normale, îl desconsideră total. Facilități și scutiri care sa fie acordate de-a valma, fără a se lua în considerare sectorul de activitate, profitabilitatea și lichiditatea firmei etc.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Luciditatea cifrelor: de ce istoria nu iartă proștii, care susțin în criză economia vecinilor”)

Supuși, pe de o parte, acestui asalt de cereri mai mult sau mai puțin justificate, iar pe de altă parte, exemplului nociv dat de statele Occidentale (care replică logica de război clasic într-o situație în care nu vor exista învingători), politicienii de la noi au de ales între două alternative:

  • fie cedează tentației de a fi populari (tentație întărită de calendarul electoral);
  • fie se gândesc că cineva va trebui să conducă țara odată cu depășirea epidemiei.

Or, a o face cu un deficit care riscă să depășească 6 la sută din PIB (fără proiectata majorare a pensiilor) va reprezenta un risc imens. Deoarece nu este suficient să obții îngăduința Comisiei Europene și, eventual, a FMI, pentru un asemenea deficit. Va fi necesară și îngăduința piețelor, care deja dau semne de nervozitate și se orientează spre deținerea de titluri emise de state cu bonitate mult mai mare decât România.

Este posibil ca măcar o parte din decidenți să fi înțeles pericolul pe care îl presupune o politică ultra-acomodativă, precum cea expusă de Mario Draghi. Să sperăm că, în cele din urmă, raționalitatea va învinge.

***
Valentin Lazea este economistul șef al Băncii Naționale a României 

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Portul Constanța are a doua cea mai mare creștere a cantității de mărfuri transferate în 2021, plus 26% față de anul pandemiei 2020, după cea a portului belgian

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: