Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei a sesizat marți Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege care modifică data alegerilor prezidențiale, iar instituția va dezbate această sesizare, transmite Agerpres, pe data de 20 martie.
Argumentele pentru sesizarea CCR
”Acest proiect de lege pe care PSD, PNL şi UDMR l-au trecut prin Parlament încalcă nu mai puţin de nouă articole din Constituţie, încalcă decizii precedente ale Curţii Constituţionale, încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia. Dintre argumente – în primul rând predictibilitatea, previzibilitatea normelor juridice, care trebuie să fie un lucru de căpătâi în orice legislaţie. Nu poţi tu, putere, să schimbi regulile în timpul jocului doar pentru că aşa îţi convine”, a declarat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că toate partidele şi toţi candidaţii îşi fac planul de alegeri pe un calendar electoral şi pe o legislaţie în vigoare.
„În momentul în care ei schimbă din mers această legislaţie, practic, încalcă dreptul constituţional de a alege şi de a fi ales, încalcă dreptul constituţional al celor din Opoziţie, al independenţilor, de a-şi planifica o campanie pe legislaţia în vigoare. (…) Nu există nimic în expunerea de motive care să justifice mutarea alegerilor preşedintelui şi să mute această campanie vara, când toată lumea este în concediu”, a afirmat Moşteanu.
Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României. S-au înregistrat 183 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” şi o abţinere.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 alin. (1) din Legea 370/2004, astfel încât alegerile pentru preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de şef al statului.
***