Avem de-a face cu, probabil, cea mai mare scumpire a petrolului „care a existat vreodată”, potrivit firmei de consultanță Energy Aspects. Este doar una din prognozele pesimiste din avalanșa care a însoțit instituirea embargoului UE pe exporturile rusești de petrol.
Goldman Sachs crede că prețurile la petrol vor ajuge în sfertul al treilea al anului în curs la valoarea „medie” de 140 de dolari pentru un baril.
Directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, este de părere că barilul de petrol ar putea să ajungă până la prețul record de 175 de dolari anul acesta, potrivit Financial Times, citat de Digi24.
În ajunul crizei financiare de acum 14 ani, prețul petrolului a ajuns până la valoarea de 147 de dolari per baril. Până la Crăciunul anului 2008, cotația barilului de petrol scăzuse deja la 40 de dolari.
Nu trebuie să cauți prea adânc pe piața petrolului ca să îți dai seama că toate îngrijorările sunt întemeiate, scrie Financial Times.
Mai rău, înainte de mai bine
Criza energetică a început când Rusia a strâns robinetul livrărilor de gaze spre Europa, chiar înainte de invazia rusă a Ucrainei și de perturbarea lanțului global de aprovizionare, și este departe de a se fi terminat.
Situația va deveni și mai grea înainte de a se îmbunătăți, cu consecințe grave pentru economia mondială afectată deja de creșterea inflației.
Criza petrolului pare simplă: nu există destul petrol pentru toată lumea. Și, pe măsură ce petrolul rus, lovit de sancțiuni, ajunge tot nai greu pe piața mondială, proviziile de țiței ar putea scădea încă și mai mult.
UE a interzis de curând importurile de petrol rusesc transportate pe calea apei, ceea ce a obligat Rusia să se reorienteze spre piețe mult mai îndepărtate decât cea europeană, spre țări care sunt dispuse să ignore acțiunile armatei ruse în Ucraina.
India și China au cumpărat petrol rusesc la mare reducere după introducerea sancțiunilor occidentale. Dar, pe măsură ce volumul de petrol care trebuie redirecționat crește, apar multe întrebări despre abilitatea și voința rafinăriilor din Asia de a prelua țițeiul rusesc.
Marele pericol al neasigurării transporturilor
Cele mai multe porturi din toată lumea vor refuza accesul petrolierelor rusești ne-asigurate, conform termenilor embargoului.
Este una din marile provocări pentru ruși: nici alte petroliere care transportă petrol rusesc să nu mai poată beneficia de pe urma asigurărilor companiilor europene. Această decizie ar izola Rusia de restul pieții de petroliere și ar lăsa-o cu foarte puține opțiuni pentru a continua livrările.
În afară de asigurarea mărfii, petrolierele trebuie să se asigure și împotriva incidentelor de genul dezastrului ecologic provocat de deversarea vasului Exxon Valdez. Operațiunile de curățare a oceanului au costat miliarde de dolari.
Piața asigurărilor este dominată de Marea Britanie și UE, ceea ce înseamnă că transportul naval al petrolului rusesc va deveni foarte dificilă și că declinul producției de petrol rusesc se va dubla până la 20% față de nivelul pre-invazie.
Agenția Internațională a Energiei a spus că producția de petrol a Rusiei ar putea să scadă încă și mai mult până la 3 milioane de barili pe zi – o valoare aproape egală cu producția totală a Kuweitului.
Fără alternativă la petrolul rusesc
Producția de petrol rusesc nu va fi ușor de înlocuit. Guvernele occidentale au apelat deja la rezervele lor strategice, eliberând în jur de 1 milion de barili pe zi de când Putin a declanșat invazia în Ucraina. Dar aceste măsuri nu au făcut decât să tempereze creșterea prețurilor, un proces care nu poate continua la nesfârșit.
Singurele țări care au la dispoziție rezerve semnificative de care nu au nevoie sunt Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, dar capacitatea lor de a le livra nu este nelimitată.
Producția de petrol a Arabiei Saudite se apropie deja de 11 milioane de barili pe zi după ce a acceptat să extragă mai mult petrol decât în mod normal. Dar, dacă va fi nevoie să producă 1 milion de barili pe zi în plus, câmpurile sale petroliere vor fi supuse unei presiunii fără precedent, mai ales în condițiile în care va fi nevoie să mențină producția ridicată pentru o perioadă mai lungă de câteva luni de zile.
Alți membri OPEC caută să își mărească producția până la nivelul dinainte de pandemie după ani de management defectuos și lipsa investițiilor. Un eventual acord nuclear cu Iranul care ar putea ajuta la sporirea rezervelor mondiale de petrol a ajuns și el într-un aparent impas.
***
Un răspuns
Articolul (acesta si multe altele) vorbeste despre ceea ce in energie electrica se numeste supply-side management. In ultimele decenii ne-am obisnuit mofturosi si rasfatati – fereasca Dumnezeu, total inacceptabil, tragedie galactica sa nu primim ce vrem, atunci cand vrem.
Exista si demand-side management. Ne reducem voluntar consumul de carburant – si, in general, obiceiurile de consum – cu o juma’ de rezervor pe luna, sau preferam sa le dam rusilor mijloacele sa mai omoare cateva zeci de mii de ucraineni pentru ca, nu-i asa, nu putem, dom’le, sa ne ducem pe jos cu sacosa in mana pana la supermarketul aflat la 200 de metri distanta, musai sa ne suim in bemveu, pai, ce, l-am cumparat ca sa ne uitam la el?!?
Etc.
Pentru mine este pur si simplu de necrezut cat de scurta e memoria colectiva. In Romania, dupa al doilea razboi mondial – sunt doar 75 de ani de-atunci, inca exista oameni in viata care au trait si-si amintesc aceste lucruri – S-A MURIT DE FOAME, „MULTUMITA” si sprijinului prietenilor sovietici si slugilor lor autohtone (fix pix, de altfel, pe langa genocidul pe care-l traisera ucrainenii cu doar 10-15 ani inainte). Tara europeana, la mijlocul secolului 20, in care se murea de foame.
Iar acum, am ajuns la 60 de ani si invat stupefiat ca nu ne putem lipsi neam de petrolul rusesc, iar gazul lor e mai vital decat aerul… Prostie cutremuratoare, crunta, crancena, mai ales ca vorbim de o tarisoara care, slava Domnului, a avut nenumarate ocazii sa se bucure de mangaierea atat de delicata a bocancului rusesc pe grumaz.