SUA a permis italienilor de la Eni și spaniolilor de la Repsol să înceapă exporte petrol venezuelean în Europa, ceea ce s-ar putea întâmpla chiar de luna viitoare, pentru a compensa parțial efectele embargoul asupra țițeiului rusesc decis de Uniunea Europeană, potrivit surselor Reuters.
Astfel se va relua programul petrol contra datorii, întrerupt acum doi ani, când SUA a impus noi sancțiuni asupra statului sud-american.
Impactul exporturilor relativ mici din Venezuela asupra prețurilor globale ale petrolului va fi modest, însă, potrivit uneia din sursele Reuters.
Totuși, verdele aprins de Washington pentru reluarea exporturilor spre Europa ar putea oferi o oarecare întărire simbolică a poziției președintelui venezuelean Nicolas Maduro, mult criticat pentru regimul său.
Departamentul de Stat al SUA a dat acordul celor două companii de a relua livrările într-o scrisoare. Administrația Joe Biden speră că țițeiul venezuelean poate ajuta Europa să reducă dependența față de Rusia și să redirecționeze o parte din livrările Venezuelei către China. O condiție cheie este ca petrolul exportat să nu fie revândut altor beneficiari decât din Europa.
Decizia este menită și să-l convingă pe Nicolas Maduro să reia discuțiile politice cu opoziția din Venezuela.
Cele două companii energetice europene, care au societăți mixte cu compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA, pot contabiliza livrările de țiței în contul datoriilor neplătite și al dividendelor întârziate, au precizat persoanele respective.
Departamentul de Stat și Departamentul de Trezorerie al SUA vor lua petrol în schimbul unor miliarde de dolari în datorii acumulate de la Venezuela.
Permise pentru două companii din 5
Washingtonul nu a acordat autorizații similare pentru marele gigant petrolier american Chevron Corp, Oil and Natural Gas Corp Ltd (ONGC) din India sau Maurel & Prom SA din Franța, care au făcut lobby și în SUA în acest sens.
Toate cele cinci companii petroliere au oprit schimbul petrolului cu datorii la mijlocul anului 2020, în toiul campaniei de „presiune maximă” a fostului președinte american Donald Trump, care a redus exporturile de petrol ale Venezuelei, dar nu a reușit să-l înlăture pe Maduro.
Vicepreședintele Venezuelei Delcy Rodriguez a scris pe Twitter luna trecută că speră că o relaxare a poziției SUA „va deschide calea pentru ridicarea totală a sancțiunilor ilegale care ne afectează întregul popor”.
Administrația Joe Biden a purtat discuții, în martie, cu autoritățile de la Caracas, iar acestea au eliberat doi dintre cei cel puțin 10 cetățeni americani întemnițați și a promis că va relua discuțiile electorale cu opoziția.
Nicolas Maduro nu a convenit încă asupra unei date pentru a reveni la masa negocierilor.
Parlamentarii republicani americani și unii dintre colegii democrați ai lui Biden, care se opun oricărei atenuări a politicii SUA față de Maduro, au criticat abordarea SUA față de Venezuela ca fiind prea unilaterală.
Washingtonul susține că reducerea sancțiunilor împotriva Venezuelei va fi condiționată de progresul către schimbarea democratică, pe măsură ce Nicolas Maduro negociază cu opoziția.
***