DNA i-a pus vineri sub urmărire urmărire penală pe Silviu Corneliu Moldoveanu, vicepreşedinte în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil de sectorul asigurărilor, şi pe avocatul Dan Odobescu (foto), cumnatul lui Adrian Năstase.
De asemenea, procurorii anticorupţie au extins urmărirea penală în cazul lui Radu Ruşanu, fost preşedinte ASF, arestat preventiv în acest dosar, pentru infracţiunea de folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Dan Radu Ruşanu a fost arestat preventiv pe 4 martie şi mai este învinuit de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului în formă continuată (39 acte materiale) şi 11 infracţiuni de influenţarea declaraţiilor.
Noi urmăriţi penal
Vineri s-a început urmărirea penală faţă de alti doi suspecţi:
- Silviu Corneliu Moldoveanu – vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, conducătorul Sectorului Asigurări, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat (sub forma sprijinirii)
- Dan Odobescu – avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat (sub forma sprijinirii)
Cum a influenţa Radu Ruşanu martorii
Potrivit comunicatului DNA, „Începând cu data de 28 ianuarie 2014, după efectuarea, în prezenta cauză, a unor percheziţii la cele trei sedii ale A.S.F. din Bucureşti şi în contextul în care devenise notorie, ca urmare a comunicatelor oficiale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, punerea sub acuzare a suspectei Chiţoiu Laura Elena, director Direcţia Avizări din cadrul A.S.F., a inculpatului Mîrzac Marian, membru neexecutiv în cadrul Consiliului A.S.F., şi a suspectului Călin Georgel, secretar general al A.S.F., sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi a unor infracţiuni de serviciu, Ruşanu Radu Dan, la acea dată preşedinte al A.S.F a impus, prin intermediul direcţiei resurse umane din cadrul A.S.F., aflată în subordonarea nemijlocită a preşedintelui A.S.F., unei părţi semnificative a salariaţilor A.S.F. semnarea unor angajamente de confidenţialitate.
Potrivit acestor angajamente, angajaţii A.S.F. erau obligaţi să respecte o procedură de furnizare a informaţiilor cu caracter confidenţial. Transmiterea acestor informaţii, de interes pentru o procedură judiciară, solicitate prin dispoziţia procurorului sau a instanţelor, a fost condiţionată de obţinerea acordului scris al preşedintelui A.S.F.
Astfel, în intervalul 28 – 31 ianuarie 2014, au fost luate un număr de 39 de angajamente de acest tip, unui număr de 39 de angajaţi A.S.F., iar începând cu data de 1 februarie 2014 au fost luate alte 11 asemenea angajamente unui număr de 11 salariaţi. Conform acestor angajamente, divulgarea unor date organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată fără aprobarea preşedintelui A.S.F., putea fi sancţionată cu desfacerea contractului de muncă, constituind abatere disciplinară.
De asemenea, cunoscând că Mîrzac Marian, membru al Consiliului A.S.F. şi fost director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A., proteja interesele financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A., inculpatul Ruşanu Radu Dan a întreprins demersuri pentru înlăturarea, din cadrul Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, a lui Tudor Daniel George care deţinea funcţia de vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor şi înlocuirea acestuia cu inculpatul Mîrzac Marian.
În acest fel, Ruşanu Radu Dan a acceptat implicit protejarea frauduloasă a intereselor S.C. CARPATICA ASIG S.A. În acest context, acceptând perpetuarea situaţiei de favorizare a S.C. CARPATICA ASIG S.A. şi urmărind, pe de o parte impunerea în cadrul consiliului A.S.F. a unor persoane obediente, iar, pe de altă parte, întărirea propriei puteri decizionale prin preluarea, în integralitate, a atribuţiilor de a dispune controale asupra societăţilor de asigurări, exclusiv de către preşedintele A.S.F., inculpatul Ruşanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu a intereselor sale personale şi de grup (detalii în comunicatele 189 din 21 februarie și 197 din 25 februarie 2014).
Probele administrate în cauză au relevat faptul că în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Ruşanu Radu Dan a exercitat presiuni, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, asupra mai multor societăţi de asigurări urmărind şi reuşind impunerea numitului Mustăţea Radu, membru al consiliului de administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A., la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), asociaţie profesională formată din toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii şi mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde.
Astfel, la solicitarea formulată de către inculpatul Mustăţea Radu, atât direct, cât şi indirect, prin intermediul inculpatului Mîrzac Marian, în intervalul 11-17 decembrie 2013, inculpatul Ruşanu Radu Dan „l-a mandatat” pe vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară – conducătorul Sectorului Asigurări, suspectul Moldoveanu Corneliu Silviu, să contacteze asiguratorii din România, cu drept de vot, pentru a-i determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, aceştia să atribuie voturile lor lui Mustăţea Radu, în detrimentul contracandidatului său.
Cum s-a implicat cumnatul lui Adrian Năstase
În data de 16 decembrie 2013, conformându-se acestei solicitări, Moldoveanu Corneliu Silviu i-a cerut lui Odobescu Dan, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti și proprietar al unei societăți de asigurări, să intervină pe lângă diverşi asiguratori, astfel încât să le schimbe intenția de vot în favoarea lui Mustăţea Radu.
În baza acestei înţelegeri infracţionale, Odobescu Dan s-a angajat efectiv să determine persoanele împuternicite reprezentând 3 societăţi de asigurări să îl voteze pe Mustăţea Radu.
Din probele administrate până în prezent, a rezultat că, urmare a acestei înţelegeri frauduloase, dar şi a influenţei exercitate de Ruşanu Radu Dan şi de Moldoveanu Corneliu Silviu, au fost deturnate şi direcţionate, în favoarea inculpatului Mustăţea Radu, un număr total de 91 voturi. Activitatea infracţională a condus la alegerea, ca preşedinte al BAAR, a inculpatului Mustăţea Radu, cu un număr total de voturi de 270 voturi, faţă de 139 voturi cât a obţinut contracandidatul său”, potriivt comunicatului DNA.