vineri

26 aprilie, 2024

6 octombrie, 2013

Uniunea Europeană a anunţat lansarea unei proceduri judiciare împotriva colosului energetic rus Gazprom, acuzat de stabilirea unor preţuri foarte mari, pentru vecinii săi din Europa de Est, comparativ cu cele practicate în mod obişnuit, informează EUobserver.

Comisarul european pentru Concurenţă, Joaquín Almunia, a confirmat începerea redactării, de către Comisia Europeană, a acuzaţiilor formale împotriva Gazprom, asupra preţurilor şi condiţiilor impuse Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei şi Poloniei.

Almunia refuzat să ofere mai multe date despre acţiune, dar o declaraţie a Guvernului lituanian informează că actul de acuzare ar trebui să fie gata în primăvara anului viitor.


EUobserver remarcă faptul că această acţiune este o victorie semnificativă pentru Lituania, a cărei plângere a fost punctul de plecare al anchetei demarate de UE în 2011.

O anchetă care a demonstrat faptul că marea companie rusească Gazprom a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă pentru a cere „preţuri exorbitante pentru gaz” şi pentru „a împiedica anumite ţări să-şi diversifice sursele de aprovizionare în energie”.

Lituania s-a plâns de faptul că este obligată să plătească preţuri cu 35 % mai ridicate decât cele pe care le plăteşte Germania.

Lansarea acestei proceduri judiciare intervine într-un moment de tensiuni foarte puternice între UE şi Rusia, aceasta din urmă fiind bănuită că face presiuni asupra foştilor săi sateliţi sovietici, pentru a se alătura mai degrabă uniunii sale euroasiatice decât Uniunii Europene.


Potrivit legislaţiei UE, Gazprom riscă o sancţiune care poate ajunge la 10 procente din cifra sa de afaceri.

Cea mai mare sancţiune aplicată până acum de UE a fost cea impusă companiei Intel, în 2009, de 1,1 miliarde de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: