Ungaria s-a oferit să găzduiască la Budapesta eventuale negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, potrivit unor declaraţii făcute de ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto (foto), preluate de Agerpres.
El ar fi propus acest lucru omologului său rus, Serghei Lavrov, precum şi directorului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, în cadrul unor discuţii telefonice de vineri.
“Le-am propus ca discuţiile să aibă loc la Budapesta, un loc sigur” pentru cele două delegaţii, a spus Szijjarto, într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
“Mi-au mulţumit pentru ofertă şi au spus că o vor lua în considerare”, a adăugat ministrul. “Sperăm că în următoarele ore sau zile se va ajunge la un acord pentru începerea tratativelor”, a subliniat el.
Ungaria, membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a apropiat de Moscova în ultimii ani sub egida naţionalistului Viktor Orban care, joi, a condamnat, totuşi, invazia.
Anterior, Rusia se declarase dispusă să organizeze o întâlnire cu o delegaţie ucraineană la Minsk, capitala Belarusului, cerând armatei ucrainene să se predea, o condiţie prealabilă pentru “negocieri”.
“Vedem că Moscova sugerează ca diplomaţia să se ţină sub ameninţarea armelor, în timp ce bombele, focul de mortiere, artileria de la Moscova au în vizor civilii”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
Kremlinul a refuzat sistematic discuţiile cu Ucraina, în pofida solicitărilor repetate din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski înainte de declanşarea invaziei ruse.