fbpx

Analiză

Strategia de administrare a datoriei publice în perioada 2021-2023: Ținte, măsuri, riscuri

Statul plănuiește să se folosească toate tipurile de instrumente financiare pentru a-și asigura finanțarea datoriei publice, însă vizează să se împrumute preponderent în lei, cu… Mai mult

04.05.2021

La obiect

România, țara din UE cu cei mai puțini ziariști. (Oare de ce?)

România este țara membră UE cu cea mai mică pondere a ziariștilor în totalul populației ocupate, potrivit datelor publicate de Eurostat, la (foarte) mare distanță… Mai mult

04.05.2021

Analiză

Cum a fost scăzut cu 25% deficitul bugetar pe T1, față de cel din T1-2020. Observații

Bugetul general consolidat a consemnat după primul trimestru al anului în curs un deficit de circa 14,6 miliarde lei, echivalent cu circa 1,3% din noul… Mai mult

03.05.2021

La obiect

Stadiul negocierilor PNRR. România rămâne cu alocarea inițială, de 29,2 miliarde de euro. Persistă ”diferențe de opinie” pe cel puțin 4 domenii

Premierul și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene vor merge la Bruxelles pe data de 10 mai pentru a negocia lista finală a proiectelor cuprinse în… Mai mult

29.04.2021

Un an de pandemie în HoReCa. Măsuri de sprijin luate în România și în alte țări europene

de Anca Preda , Camelia Malahov 26.4.2021

Sectorul ospitalității (HoReCa), un pilon important al economiei românești, care contribuie cu aproape 5% la produsul intern brut și asigură mai bine de 4% din totalul angajaților cu contract individual de muncă, este unul din domeniile care au fost și continuă să fie puternic afectate de pandemia de COVID-19.

Măsurile adoptate de stat în sprijinul acestui sector anul trecut au fost bine-venite, dar experiența altor țări arată cum ar putea fi acestea îmbunătățite.

Ce măsuri a adoptat statul român pentru a ajuta societățile din domeniu?

De la debutul pandemiei, statul român a acordat anumite ajutoare ori facilități fiscale contribuabililor din industria HoReCa, dar în limita spațiului bugetar și în condițiile în care și alte sectoare au avut nevoie de susținere. Prima măsură a vizat scutirea de la plata impozitului specific, un impozit în sumă fixă care nu este influențat de cifra de afaceri, scutire care operează până la finalul primului semestru din anul 2021.

O altă măsură adoptată de stat în 2020 a fost acordarea șomajului tehnic pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, în limita a 75% din salariul mediu brut pe economie (5.429 de lei în 2020) pentru fiecare angajat. Măsura a vizat toate sectoarele afectate, nu doar HoReCa.

Totodată, au fost acordate bonificații la plata impozitului anual și a taxei lunare pe clădiri pentru imobilele folosite în activitatea economică proprie sau închiriate, precum și reduceri de la aceste dări pentru spațiile în care funcționau restaurante și hoteluri.

În prezent, contribuabilii din HoReCa pot accesa schema de ajutor de stat care presupune acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din turism, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19. Prin această măsură, contribuabilii ar urma să primească o compensație pentru diminuarea cifrei de afaceri în anul 2020, însă sunt obligați să își mențină activitatea pentru 12 luni, respectiv 24 de luni (dacă valoarea grantului depășește 200.000 euro). Această măsură este benefică, dar întârzierea eliberării fondurilor (până la data de 30 iunie 2022) ar putea pune în dificultate și mai mare anumiți jucători din această industrie.

Exemplul altor state din Europa

Industria HoReCa a beneficiat de sprijin și în alte state europene, care au adoptat și alte măsuri ce pot constitui sursă de inspirație pentru statul român în această direcție. Spre exemplu, Austria a implementat o schemă de ajutor prin care companiile care au înregistrat scăderi drastice ale cifrei de afaceri în perioada pandemiei, comparativ cu anul 2019, își pot acoperi până la 90% din costurile fixe. De asemenea, Franța a instituit un fond de solidaritate pentru sprijinirea micilor afaceri, ce constă în acordarea unei sume de bani limitate, scutite de orice fel de impozite și contribuții.

Spania, la rândul său, a adoptat așa-numitul „plan de întărire”, care are ca obiectiv sprijinirea restaurantelor și a barurilor care au suferit din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei. Printre măsurile prevăzute de acest plan se numără obligarea proprietarilor de clădiri să scadă chiria pentru societățile din HoReCa prin negocierea individuală a contractelor. În cazul în care părțile nu ajung la o înțelegere, proprietarul este obligat să reducă cu 50% chiria pe durata stării de urgență, cu posibilitatea prelungirii acesteia cu încă patru luni de la ridicarea stării de urgență. Altfel, legislația îi obligă să încheie un moratoriu pentru această perioadă (starea de urgență plus patru luni). În aceste condiții, plățile întârziate pot fi efectuate pe o perioadă de doi ani începând de la expirarea moratoriului. Proprietarii mici individuali care acceptă o reducere a chiriei pentru chiriașii lor în lunile ianuarie, februarie și martie 2021 pot deduce cuantumul reducerii (până la 100% din suma chiriei, dacă este anulată în totalitate) din impozitele datorate.

De asemenea, planul de întărire spaniol prevede și accesul la finanțare prin prelungirea termenului pentru rambursarea împrumuturilor susținute de Institutul de credit Oficial (ICO) de stat, de la cinci la opt ani, iar perioada de grație s-a mărit de la unu la doi ani. Totodată, ICO a anunțat o nouă serie de garanții de stat, de 90% pentru împrumuturi de 500 de milioane euro pentru întreprinderile mici din sectorul ospitalității. Alte măsuri prevăzute de planul adoptat de Spania includ și amânări la plata impozitelor și asigurărilor sociale.

Ministrul Muncii, Ocupării Forței de Muncă și Economiei Sociale și Solidare din Luxemburg a anunțat că afacerile vulnerabile din sectorul ospitalității, managementului evenimentelor și turismului vor primi compensații sub formă de șomaj parțial pentru 50% din orele de muncă, cu condiția ca niciun angajat să nu fie concediat până în iunie 2021. De asemenea, de la începutul anului 2021, întreprinderile din HoReCa pot solicita rambursarea și/sau anularea avansurilor fiscale pentru ultimele două trimestre din 2020 și/sau primele două trimestre din 2021.

În Marea Britanie, întreprinderile din sectorul ospitalității au dreptul la o subvenție unică în numerar de până la 25.000 de lire sterline de la consiliul local din zona în care își desfășoară activitatea. Totodată în august 2020, a fost implementată schema de ajutor numită „Mănâncă pentru a ajuta”, menită să sprijine redeschiderea întreprinderilor din industria HoReCa după perioada de blocaj ca urmare a pandemiei, prin care guvernul britanic a oferit o reducere de 50% din costul alimentelor și/sau al băuturilor nealcoolice consumate la întreprinderile participante din întreaga țară.

După mai bine de un an de la debutul pandemiei de COVID-19, incertitudinea continuă să domine această industrie. Pe termen scurt, cel mai important este ca acești contribuabili să poată încasa cât mai repede ajutoarele de care au nevoie; pe termen mediu, este nevoie de predictibilitate în ceea ce privește starea industriei în raport cu pandemia, iar pe termen mai lung trebuie avute în vedere măsuri de relansare pentru acest sector ce poate constitui un motor al economiei în anii care urmează.

*

Camelia Malahov, Director Taxe Directe, și Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 26.4.2021

Lăsați un comentariu


Europa

Armata israeliană contrazice informația privind intrarea trupelor terestre în Fâșia Gaza, dar masează trupe și armament greu la graniță

Iulian Soare

Armata israeliană a lansat, vineri, o nouă serie de lovituri aeriene asupra Fâșiei Gaza, și continuă masarea de trupe și tancuri la limita de delimitare… Mai mult

Stiri

Fără mască în spațiile libere și fără restricții de circulație pe timp de noapte, de la 15 mai – Președintele Iohannis

Mariana Bechir

“Ne pregătim de relaxare, dar va fi o relaxare precaută”, după un calendar fix și corelat cu ținte de vaccinare, a declarat joi seara președintele… Mai mult

Europa

China – creștere cu 40% a investițiilor străine atrase în primele 4 luni ale anului

Vladimir Ionescu

Investiţiile străine directe (FDI) în China au crescut în primele patru luni din acest an cu 38,6%, la 397,07 miliarde de yuani (61,55 miliarde de… Mai mult

Stiri

Poliția Română are șef nou – Benone Matei, directorul de la Operațiuni Speciale

Vladimir Ionescu

Chestorul Benone Matei, directorul Direcției de Operațiuni Speciale a fost numit șeful Poliției Române, decizia premierului fiind publicată joi în Monitorul Oficial. Direcția de Operațiuni… Mai mult

Stiri

Parchetul General: Nu s-a stabilit încă diferența de voturi exprimate pentru Clotilde Armand şi Dan Tudorache, cercetările continuă

Vladimir Ionescu

Din verificările efectuate până acum, nu s-a putut stabili o diferenţă de voturi exprimate anul trecut pentru cei doi candidaţi la alegerile locale din Sectorul… Mai mult

Europa

Italia amendează Google cu 102 milioane euro pentru abuz de piață dominantă

Iulian Soare

Autoritate de reglementare a concurenței din Italia a amendat Google cu 102 milioane de euro pentru că a exclus din ecosistemul Android o aplicație de… Mai mult

Europa

Elon Musk s-a răzgândit: nu mai accepta bitcoin ca plată a mașinilor Tesla și invocă motive ecologice. Încurajează alte criptomonede

Adrian N Ionescu

Miliardarul Elon Musk, fondatorul Tesla, cea mai mare companii producătoare de mașini electrice, a fost autorul unui nou spectacol de volatilitate a criptomonedei bitcoin, anunțând… Mai mult