27 august, 2021

Munca ”la gri”, fenomen ce presupune remunerarea fiscalizată a angajaților la nivelul salariului minim și plata unei diferențe ”în plic”, trebuie să înceteze, susține ministrul Muncii, Raluca Turcan, avertizând că numărul de contracte pe salariul minim a crescut de aproape cinci ori în ultimul deceniu.

Ministerul și Inspecția Muncii au demarat o campanie națională de verificare a agenților economici, cu scopul de a combate fenomenul muncii la negru.

„România este pe primul loc în Europa la număr de angajați plătiți cu salariul minim, respectiv 1,6 milioane de oameni. Am avut în acest an 120.000 de locuri de muncă noi, majoritatea pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 47.000 sunt cu salariul minim. În ultimii 10 ani am înregistrat o creștere de cinci ori a numărului de angajați cu salariul minim. Sunt cifre îngrijorătoare”, a declarat Raluca Turcan vineri, citată de Agerpres.


Inspecția Muncii a dat amenzi de 51,1 milioane de lei în primele șapte luni ale acestui an pentru firmele care plăteau oameni la negru, însă mare parte din această sumă nu a fost colectată de ANAF.

Potrivit ministrului Muncii, anul trecut, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată a fost de 101 milioane de lei, iar în primele șapte luni din acest an au fost realizate 39.795 de controale pentru depistarea cazurilor de muncă nedeclarată și 1.816 angajatori au fost amendați cu suma totală de 51,1 milioane de lei.

„Vrem să ne asigurăm că această condiție absolut necesară a corectitudinii pe piața muncii este respectată și că atât angajații, cât și angajatorii înțeleg că munca la negru sau la gri nu îi ajută, ci îi păgubește. Am demarat deja discuțiile pe marginea acestui subiect cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, urmând ca în perioada următoare să avem deja o serie de propuneri comune”, a afirmat Turcan.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: