29 noiembrie, 2022

Ministerul Finanțelor lansează de luni, 5 decembrie 2022, ultimele emisiuni de titluri de stat din 2022 destinate exclusiv populației prin intermediul Programelor TEZAUR și FIDELIS.

În cadrul programului TEZAUR, investitorii persoane fizice pot opta între titluri de stat cu maturități de un an și de doi ani, cu dobânzi anuale de 7,65%, respectiv 7,80%. Titlurile de stat au valoare nominală de un leu și sunt în formă dematerializată. Acestea sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

Acestea pot fi cumpărate în perioada 5-19 decembrie, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online.


De asemenea, acestea pot fi achiziționate de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 5-20 decembrie, sau de la unitățile Poștei Române în perioada 5-19 decembrie.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Programul FIDELIS

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 5 – 19 decembrie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.


Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 3 ani cu dobânzi anuale de 7,65% și respectiv 8%, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 2,70%, respectiv 3,70%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: