duminică

19 mai, 2024

18 iulie, 2023

UE a finalizat duminică un acord cu Tunisia – unul dintre punctele de plecare al celor care solicită azil în Europa – în esență, Uniunea oferind țării africane milioane de euro în schimbul ajutorului pentru blocarea ambarcațiunilor care transportă peste Mediterana un număr tot mai mare de oameni în Europa.

Acordul cu Tunisia, ce mai trebuie aprobat de statele membre – este un preview al lucrurilor care vor urma, Bruxelles fiind dornic să încheie acorduri similare cu alte țări nord-africane. Deja, negociatorii privesc Egiptul și Marocul ca potențiale ținte viitoare, potrivit unui oficial UE citat de Politico.

UE a subliniat că acordul cu Tunisia nu se referă doar la migrație. Documentele oficiale se referă la țară ca la „un partener” în multiple domenii, de la energie la conectivitate digitală. Oficialii UE au spus că această exprimare a fost esențială pentru câștigarea președintelui tunisian Kais Saied, care a insistat în iunie că țara sa nu va deveni un polițist de frontieră pentru țările europene mai bogate.


Pactul promite 105 milioane de euro pentru a sprijini operațiunile de control la frontieră ale Tunisiei, după o creștere a numărului de plecări de migranți din Mediterana Centrală.

Ajutoare pentru energie, educație, cercetare. Nimic despre drepturile omului

Acordul prevede încă 150 de milioane de euro pentru a sprijini bugetul Tunisiei pe fondul inflației în creștere.

Există și promisiuni de a ajuta Tunisia să obțină energie ieftină, cu emisii scăzute de carbon. Se vorbește despre stimularea producției de energie regenerabilă a țării (care, întâmplător, ar putea ajuta Europa).

Există angajamente de cooperare și în cercetare și educație. Există un pasaj despre apa potabilă curată.


Pactul este, totuși, în mare parte o expresie a intenției și nu un document obligatoriu. Totuși, Ursula von der Leyen a spus că UE este gata să acorde Tunisiei mai mult de 1 miliard de euro dacă totul merge bine (și dacă Tunisia este de acord să ratifice un plan de salvare propus de Fondul Monetar Internațional).

Înaltul oficial al UE a subliniat că acest model poate fi replicat în altă parte.

Oficialul UE a insistat că dezvoltarea democratică „rămâne un obiectiv important al UE”. Dar pactul nu abordează direct acest subiect.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: