miercuri

1 mai, 2024

18 octombrie, 2016

siria-bombardamenteForțele guvernamentale siriene și Rusia au anunțat marți suspendarea raidurilor aeriene efectuate la Alep, raidurile aeriene la Alep, începând de marți 07:00 GMT, cu două zile înainte de începere a pauzei umanitare convenite la negocieri.

„Astăzi, începând de la ora (locală) 10:00 dimineață (07:00 GMT), loviturile aviației ruse și siriene au încetat”, a anunțat ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu.

El a explicat că această pauză suplimentară este necesară „pentru punerea în aplicarea a pauzei umanitare” pentru a permite civililor să plece din Alep joi.


Ttrupele siriene se vor îndepărta de Alep pentru ca rebelii (aflați în cartierele de est) să poată orașul prin două coridoare special create, a mai spus Șoigu.

Reamintim că, după discuțiile din weekend cu John Kerry, Marea Britanie, Germania și Franța au decis o campanie de convingere a blocului comunitar astfel încât să condamne Rusia pentru dezastrul umanitar provocat în Alep, punând bazele unor decizii de sancționare a regimului Assad și a susținătorilor acestuia.

Cele trei state vor insista și asupra nevoii ca ajutoarele umanitare să fie livrate în orașul sub asediu.

Miniștrii europeni de Externe se reunesc luni în Luxemburg, de unde vor emite critici dure referitoare la bombardamentele rusești asupra localității Alep.


Marea Britanie, Germania și Franța speră că aceste critici vor fi urmate, marți, de o decizie a liderilor UE legată de acțiuni suplimentare.

”Este vital să punem presiune. Sunt o serie de măsuri pe care le propunem”, a anunțat duminică ministrul britanic de Externe Boris Johnson.

Experți militari se vor reuni miercuri la Geneva pentru a separa „teroriștii” de opoziția siriană, declarase generalul Serghei Șoigu la postul oficial de televiziune Rossia-24.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: