3 decembrie, 2018

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat luni, în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia, mobilizarea parţială a rezerviştilor pentru un stagiu la pregătire. Petro Poroșemko, scrie Associated Press, citată de News.ro, a explicat că este necesar ca Ucraina să-şi consolideze apărarea cu scopul de a contracara o ameninţare a unei invazii ruse.

Kremlinul a denunţat inițiativa ucraineană drept o încercare „absurdă” de a escalada tensiunile.

Relaţiile tensionate între cei doi vecini s-au deteriorat suplimentar după ce, pe 25 noiembrie, Paza de Coastă rusă a deschis focul şi a imobilizat trei nave militare ucrainene în largul Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova în 2014.


Parlamentul ucrainean a instaurat legea marţială pe o perioadă de 30 de zile în zece regiuni din ţară aflate la granița cu Rusia, cu Transnistria și la litoralul Mării Negre. Pe perioada legii marţiale, autorităţile ucrainene au interzis intrarea în ţară a tuturor bărbaţilor ruşi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 60 de ani, o măsură menită să împiedice Rusia să destabilizeze şi mai mult ţara potrivit şefului statului.

Preşedintele ucrainean a anunţat luni că unii rezervişti vor fi mobilizaţi la antrenamente şi că unele unităţi militare urmează să fie redesfăşurate, cu scopul de a consolida apărarea ţării.

Președintele Ucrainei a acuzat duminică Rusia că a mobilizat un număr important de militarii la frontiera cu Ucraina, cu intenţia de a intra pe teritoriul ucrainean. De asemenea, ucrainenii i-au acuzat pe ruşi de impunerea unei blocade asupra porturilor ucrainene la Marea Azov.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a respins acuzaţiile lui Petro Poroşenko, caracterizându-le drept o „încercare absurdă de a provoca tensiuni”. „Acuzaţiile formulate împotriva Rusiei nu au nicio bază”, a apreciat Dmitri Peskov.


Războiul sângeros din estul Ucrainei între separatişti proruşi şi forţe ucrainene au afectat economia ucraineană, reducând fluxul mărfurilor prin porturile ucrainene Mariupol şi Berdiansk, la Marea Azov. Incidentul armat naval de la sfârşitul lunii trecute a intensificat şi mai mult aceste tensiuni.

Petro Poroşenko a îndemnat în weekend Germania şi alţi aliaţi din Occident să-şi consolideze prezenţa navală la Marea Neagră, pentru a ajuta Ucraina să descurajeze noi agresiuni ruse.

Adjunctul ministrului ucrainean al Apărării Anatolii Petrenko a anunţat că Kievul discută cu parteneri din Occident în vederea unei reacţii faţă de ”acţiunile de escaladare” ruse.

În toiul acestor tensiuni, armata rusă a anunţat că forţele ruse din crimeea efectuează exerciţii implicând sisteme de rachete antinavă cu rază lungă de acţiune de tip Bal şi Bastion.

În cursul incidentului de la 25 noiembrie, trei nave aparţinând Marinei ucrainene care voiau să treacă din Marea Neagră în Marea Azov au fost blocate de Paza de Coastă rusă, în apropierea Strâmtorii Kerci, situată între Rusia şi Crimeea anexată. După mai multe ore tensionate de manvere, ruşii au deschis focul, au confiscat navele ucrainene şi i-au luat prozonieri pe cei 24 de membri ai echipajelor acestora.

Marinarii ucraineni, plasaţi în arest preventiv pe o perioadăde două luni, pe timpul anchetei cu privire la incident, au fost inculpaţi.

Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de provocarea incidentului, care a tensionat şi mai mult relaţiile lor deja tensionate în 2014, în urma anexării Crimeei şi susţinerii ruse a rebelilor proruşi în războiul din estul Ucrainei.

Ucraina subliniază că navele sale operau în conformitate cu un tratat din 2003 cu Rusia privind libera navigaţie a vaselor ambelor ţări în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci. Rusia insistă însă că navele ucrainene au intrat în apele sale fără permisiune.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: