joi

28 martie, 2024

3 martie, 2016

Sursa foto: www.evz.ro
Sursa foto: www.evz.ro

Guvernul nu va acorda niciun fel de sprijin financiar Televiziunii publice în următoarele luni, au declarat joi surse guvernamentale pentru cursdeguvernare.ro, care au explicat că situația televiziunii publice trebuie tranșată de autoritatea în subordinea căreia se află această instituție.

În condițiile în care plata salariilor pe luna martie este sub semnul întrebării, iar președintele comisiei de specialitate din Parlament, deputatul PSD Georgică Severin, spune că Parlamentul nu mai are ce discuta, soarta TVR e mai dificilă ca niciodată.

Situația la zi este descrisă de șeful interimar al televiziunii publice: ”100 de milioane de euro datorii la bugetul de stat, 50 de milioane datorii comerciale, 2.500 de salariați, cu 2.000 dintre aceștia TVR este în conflict.


Bugetul pe 2016 al TVR, votat de Parlament, este de 135.898.000 lei (aproximativ 30 milioane euro), în scădere cu 13,89% faţă de anul 2015. Fondurile pe care TVR le primeşte de la bugetul de stat merg în proporţie de 90% direct către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, pentru transmisia terestră, fără a acoperi costurile de funcţionare ale TVR. Aceste costuri ar trebui acoperite din taxa tv și din veniturile din publicitate.

Potrivit cifrelor furnizate public de Irina Radu, veniturile TVR sunt de aproximativ 70 de milioane de euro anual – 65 de milioane se strâng din taxa TV, restul de aproximativ 5 milioane vin din încasări din publicitate.

Marea problemă a TVR e, însă, ineficiența structurii sale de personal – cu efecte atât asupra calității editoriale, cât și asupra bugetului :

Cheltuielile TVR sunt însă de aproximativ 88 milioane euro, din care numai pentru plata salariilor se cheltuie anual peste 57 milioane euro. Diferența o reprezintă costuri de producție, drepturi de autor, programe achiziționate și plata unor tranșe din datoriile către buget sau către diverși furnizori.

Guvernul: TVR este responsabilitatea Parlamentului. Parlamentul: să le dea bani guvernul


”Nu este nicio decizie politică legată de TVR din simplul motiv că instituția se află în subordinea Parlamentului. Guvernul a transmis deja acest mesaj în urmă cu 2 săptămâni, când situația a fost larg dezbătută la comisiile de specxialitate din Parlament. Soluția pentru TVR trebuie să fie una politică, care nu are cum să fie convenită cu guvernul”, afirmă sursele cursdeguvernare.ro.

Situația este confirmată și de președintele Comisiei pentru Cultură din Senat, Georgică Severin.

Contactat de cursdeguvernare.ro în legătură cu o posibilă decizie politică care să tranșeze sau să ia în discuție intrarea în insolvență a din TVR, senatorul Georgică Severin a afirmat: ”Nu există niciun fel de înțelegere, cel puțin pe mine nu m-a informat nimeni despre așa ceva. Situația TVR a fost discutată deja la comisie, nu mai avem ce dezbate suplimentar.”

Viziunea comună se desparte însă în acest punct, deputatul Severin explicând căn în opinia sa: ”o soluție rapidă pentru TVR nu poate veni de la Parlament, ci doar de la Guvern”.

Decizia politică care transpare din declarația deputatului este aceea ca, în an electoral, situația să rămână tulbure iar banii – cel puțin cei pentru plata salariilor – să fie asigurați de la Guvern.

Premierul Cioloș a explicat în Parlament, pe 23 februarie, că o eventuală suplimentare a bugetului TVR ar putea fi făcută la rectificarea bugetară (care nu poate fi operată, legal, mai devreme de luna septembrie), însă această idee nu este agreată din cauză că ”televiziunea continuă să acumuleze datorii fără posibilitatea de a relansa un proces de restructurare şi de relansare a activităţii, a performanţei.”

Insolvența: Logic, dar atât de complicat…

O soluție intens vehiculată în ultima perioadă se referă la posibilitatea de restructurare a TVR prin procedura insolvenței.

Senatorul Georgică Severin spune însă că soluția este exclusă din cauză că Legea insolvenței nu se poate aplica TVR.

Președintele Comisiei de cultură, insistă că Guvernul ”trebuie să sprijine financiar” instituția de utilitate publică.

Guvernul refuză însă această sugestie.

Pentru ca Legea 85 să poată fi aplicată TVR ar trebui întâi schimbată legea de organizare a TVR.

Legal, intrarea în insolvență a unei companii înseamnă că aceasta se supune numai deciziilor unui administrator judiciar, iar TVR ar ieși astfel de sub control Parlamentar, așa cum scrie în legea de organizare.

Este și motivul pentru care Parlamentul evită să tranșeze lucrurile la TVR.

Procedura de modificare a Legii de organizare a TVR este una de durată, iar televiziunea publică nu are timp: nu mai sunt bani nici pentru salariile care trebuie plătite în luna martie.

Interese pe cadavrul economic al TVR: Fără bani, fără audiență, nerestructurată, supraaglomerată

Una dintre marile probleme alte TVR este dată de structura cheltuielilor. Doar 5 % din fondurile TVR sunt destinate scopului pentru care există această instituție – producția de programe de televiziun. 50 % din buget reprezentă cheltuieli salariale, 20 % se folosește la plata ale unor datorii istorice, restul de 25 % sunt cheltuieli operaționale.

Intrarea în insolvență ar putea tranșa marea problemă a TVR și a eficienței sale, atât profesionale cât și financiare : chestiunea restructurării personalului, idee respinsă cu fermitate în trecut atât de sindicatele, cât și de grupurile polzarizate politic din televiziunea publică.

Surse din televiziunea publică afirmă că insolvența poate fi o soluție. De fapt, spun sursele cursdeguvernare.ro, ”orice soluție s-ar lua tot e mai bine decât să nu se facă nimic”.

Problema jurnaliștilor din TVR este însă una de principiu: cum ar urma să judece un administrator special restructurarea televiziunii publice, din punct de vedere ”contabil”, sau pe criterii care să respecte misiunea televiziunii publice?

Misiune pe care, potrivit declarațiilor directorului interimar, Irina Radu, TVR o mai îndeplinește cu greu azi, când “nici măcar 5 oameni din 100 nu se mai uită la TVR”.

”În zilele și săptămânile următoare, dumneavoastră împreună cu colegii dumneavoastră, în calitate de decidenți politici, va trebui să hotărâți dacă România mai are nevoie de un serviciu public de televiziune și, dacă da, ce fel de serviciu va trebui reconstruit pornind de la zero”, scria Irina Radu Parlamentului, înainte să fie prezentă la audierile organizate pe 23 februarie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: