15 ianuarie, 2019

Tribunalul Gorj au respins marţi cererea Complexului Energetic Oltenia privind suspendarea grevei minerilor prin ordonanţă preşedinţială, anunță Agerpres.

Miercuri, magistraţii vor judeca însă o altă solicitare prin care administraţia CEO cere ca greva să fie declarată ilegală, anunță Sindicatului Mine Energie Oltenia.

În cursul zilei de marți, în faţa sediului CEO din Târgu-Jiu, mai mulţi angajaţi ai companiei au intrat în greva foamei în semn de solidaritate cu cele câteva mii de mineri care protestează în carierele din judeţ. Primul care a apelat la această formă de protest a fost Manu Tomescu, vicepreşedinte Sindicatul Energia Rovinari.


Greviștii foamei au intrat în cursul zilei de marți la o primă rundă de negocieri cu reprezentanţii conducerii CEO, primind o ofertă de creştere salarială în sumă de 500 de lei pentru personalul productiv. Ei au spus după întâlnire că îi vor anunţa pe mineri de oferta administraţiei, aceştia din urmă fiind cei care vor decide dacă acceptă şi vor înceta protestul.

Reprezentanţii minerilor afirmă însă că nu vor ceda şi vor continua greva începută vineri dacă nu vor obţine de la companie ceea ce solicită – în principal – salarii mai mari cu 45%, vouchere de vacanţă şi condiţii mai bune de muncă.

O rundă de negocieri purtată la sediul Ministerului Energiei s-a consumat luni, fără vreun rezultat. Minerii au blocat marți livrarea unui transport de cărbune către termocentrala de la Ișalnița.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: