20 februarie, 2019

Mircea Drăghici, trezorierul PSD și până de curând propunerea pentru Ministerul Transporturilor, va fi numit la conducerea Autorității Electorale Permanente, a confimat secretarul general al partidului, Codrin Ştefănescu, pentru Mediafax. Decizia ar fi fost luată în şedinţa de marţi a CEx.

Șefia Autorității Electorale Permanente (AEP) a rămas vacantă după ce Daniel Barbu (ALDE) și-a anunțat demisia, invocând oficial motive personale. El ar urma să candideze la alegerile europarlamentare din luna mai pe lista ALDE.

La finalul săptămânii trecute, după ce a fost refuzat de trei ori de preşedintele Klaus Iohannis pentru preluarea Ministerului Transporturilor, Mircea Drăghici a anunțat că renunţă la candidatură.


Mircea Drăghici este cercetat penal într-un dosar deschis de Parchetul General, cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii primiți de PSD cu titlul de subvenție de la stat. Existența dosarului a fost confirmată de Ministerul Public pentru Newsweek România.

Dosarul a fost deschis după ce jurnaliștii  au dezvăluit că Mircea Drăghici și soția sa au beneficiat de banii primiți de PSD de la stat.

Numai din subvenția de la stat, PSD a încasat peste 83 milioane de lei din 2017 până la finalul anului trecut.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: