18 decembrie, 2021

Numărul de puncte prin care vor putea trece graniţa în România transporturile de deşeuri reciclabile a fost limitat la 15, iar acestea vor avea un traseu stabilit obligatoriu de la frontieră și până la locul unde se va face reciclarea, pentru a elimina posibilitatea ca autocamioanele să se poată deplasa fără GPS, potrivit unei hotărâri adoptate vineri de Guvern.

Cele 15 puncte de trecere ale frontierei vor fi stabilite, conform actului normativ, prin ordin comun Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Ministerului Afacerilor Interne.

”Alături de colegii din MAI am creat cadrul legal pentru a controla foarte minuțios toate aceste transporturi și pentru a ne asigura că ele conțin exact ceea ce este prevăzut în documentele de transport. Tot ce nu este înregistrat se va întoarce în țara de proveniență chiar de la graniță, iar transporturile se dovedesc a fi în regulă și care intră în țară vor fi monitorizate în timp real, până la destinație. Astfel ne vom asigura că România nu devine groapa de gunoi a nimănui și că toată lumea respectă legislația națională și europeană”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.


Administraţia Fondului pentru Mediu va fi instituţia care va urmări cantităţile care intră şi se va asigura că acestea sunt corelate cu capacitatea de reciclare ale firmelor la care deşeurile ar trebui să ajungă, punând la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD), în vederea monitorizării şi verificării corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului.

Aplicaţia informatică SIATD se utilizează de către organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) şi de către persoanele juridice care gestionează deşeuri de ambalaje ale căror costuri nete şi/sau costuri de colectare/ valorificare/ sortare/raportare sunt finanţate de către OIREP. Astfel, Administraţia Fondului pentru Mediu va pune la dispoziţia Gărzii Naționale de Mediu informații referitoare la cantitățile de deșeuri provenite din import destinate valorificării strict în instalații autorizate din punct de vedere al mediului, pe coduri, categorii și cantități de deșeuri strict determinate.

În acest moment, importul şi transferul deşeurilor în România şi la nivel european şi internaţional se face în conformitate cu prevederile Convenţiei Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deşeuri, denumit în continuare
Regulament.

În urma analizei evoluţiei notificărilor aprobate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi a controalelor efectuate de Garda Naţională de Mediu (GNM), s-a constatat că există un trend crescător al transferurilor ilegale de deșeuri identificate în punctele de trecere a frontierei de stat române și o presiune crescută asupra granițelor, mai ales din cauza costurilor semnificativ mai scăzute pentru tratarea și valorificarea deșeurilor.


„Noile prevederi legislative vor conduce la crearea unui sistem eficient, mai uşor de monitorizat şi controlat în ceea ce priveşte transferul deşeurilor, această activitate revenind în exclusivitate Gărzii Naţionale de Mediu. Această concentrare va diminua povara în cazul operatorilor economici şi va realiza o optimizare a repartizării responsabilităţilor de supraveghere”, se arată în comunicatul MMAP.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: