sâmbătă

13 iulie, 2024

31 august, 2021

Compania germană de transport cu autobuzul FlixBus cere unor țări din UE,  nominalizate fiind Spania, Grecia, Ungaria și România, să își deschidă piețele pentru transportul călătorilor pe distanțe lungi.

„O piață competitivă oferă mai multe opțiuni pentru clienți și duce la opțiuni de mobilitate mai durabile și la călătorii la prețuri accesibile”, a declarat André Schwämmlein, fondator și CEO FlixBus, într-o declarație citată de Euractiv prin care anunță extinderea companiei în Rusia și Brazilia.


„Sperăm că restul țărilor UE, cum ar fi Spania, Grecia sau România, vor recunoaște în curând potențialul deschiderii pieței pentru a atrage mai mulți pasageri către călătorii colective durabile”, continuă declarația.

În prezent, autobuzelor pe distanțe lungi le sunt interzise, în unele state membre ale UE, să opereze rute în interiorul țării, o mișcare adesea privită ca protejând operatorii feroviari naționali. În practică, aceasta înseamnă că autobuzele pot traversa teritoriul țării, dar nu pot transporta rezidenți între orașe în interiorul granițelor sale naționale.

Pentru a unifica diversele politici din întregul bloc, Comisia Europeană a propus în 2017 o actualizare a regulamentului privind accesul transfrontalier pe piață pentru companiile de autobuze.

Parlamentul European a reacționat favorabil la legislația propusă, care ar fi îndreptat țările UE spre liberalizare în domeniu, dar Consiliul, care reprezintă guvernele naționale, a refuzat să avanseze acest dosar, blocând procesul.


Insistența FlixBus ca pasagerii să beneficieze de o mai mare liberalizare a pieței mobilității este susținută de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU), grup care reprezintă interesele operatorilor europeni de autobuze, autocare, taxiuri și camioane.

Cererile de liberalizare sunt însă puternic respinse de Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF), care a afirmat că deschiderea piețelor de transport ar aduce „concurență nedorită”, care va înrăutăți condițiile de muncă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: