Guvernul a regândit transferul contribuțiilor la angajat și a informat sindicatele că angajatorul va plăti în continuare cele patru contribuții sociale speciale: pentru șomaj, pentru concedii medicale, pentru fondul de garantare a salariilor și cea pentru accidentede munc[ și boli profesionale.
Anunțul a fost făcut de liderii sindicali, după ieșirea de la întâlnirea avută miercuri cu miniştrii Muncii, Sănătăţii, Finanţelor şi Justiţiei.
Inițial, Guvernul promisese că cele patru tipuri de contribuții enumerate mai sus urmează să fie decontate de la bugetul de stat.
Cheltuielile bugetare mult peste nivelul prognozat obligă acum executivul să elimine treptat parte din promisuni.
„Ceea ce s-a specificat este că fondurile speciale – şomaj, fondul de risc profesional, fondul de garantare al salariilor, concedii medicale, inclusiv obligaţiile angajatorului pentru condiţii de muncă deosebite şi speciale – vor rămâne în continuare în sarcina angajatorului.
Deci, din totalul obligaţiilor sale vor fi transferate aproximativ numai 20% din cele 22,7% contribuţii pentru condiţii normale sau se adaugă cinci puncte procentuale pentru deosebite şi zece puncte procentuale pentru speciale”, a declarat miercuri Bogdan Hossu, președintele confederației cartel Alfa.
Potrivit acestuia, „legea va prevedea în mod expres şi imperativ faptul că angajatorii sunt obligaţi să crească cu 20% (echivalentul procentului de contribuții datorate de angajator) nivelul salariilor brute, la care se vor aplica noile contribuţii sociale de 35% pentru angajat şi, la restul, cele 10% impozit pe salariu”.
„În acelaşi timp s-a convenit, cel puţin aparent, e convenit cu sectorul bugetar că, de fapt, în legea de salarizare bugetară, creşterea de 25% prevăzută pentru 1 ianuarie 2018 include şi transferul de taxe sociale. Deci, practic, sectorul bugetar va vedea majorarea de 25% din care se vor scădea taxele sociale – 20% pentru angajator, deci vor avea o creştere pe net de aproximativ 5%”, a mai declarat președintele cartel Alfa.
La rândul său, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a spus că nu va mai face nicio declaraţie publică fără să aibă în faţă un document asumat public de Guvernul Tudose, precizând că i-a întrebat pe reprezentanţii Executivului despre asumarea unui eventual eşec al transferului contribuţiilor în sarcina angajaţilor.
Cum se achită în momentul de față contribuțiile sociale
În momentul de față, contribuțiile sociale pentru condiții normale de muncă totalizează 39,25% din salariul brut și se achită la modul următor:
Contribuțiile la pensii – 26,3%, pentru condiții normale de muncă
- 10,5% pentru contribuția individuală a salariatului
- 15,8% pentru contribuția datorată de angajator
Contribuțiile la sănătate – 10,7%
- 5,5% în cazul contribuției individuale a salariatului
- 5,2% în cazul contribuției datorate de angajator
Contribuțiile la șomaj – 1%
- 0,5% pentru contribuția individuală a salariatului
- 0,5% pentru contribuția datorată de angajator
Contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale – 0,25%
- este plătită de angajator
Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate – 0,85% (plătită de angajator)
Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesional – 0,15%(plătită de angajator)