cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Transelectrica își reduce profitul la jumătate din cauza scumpirii propriului consum de electricitate

20 septembrie, 2021

Operatorul Sistemului Național Energetic, Transelectrica (TEL), s-a văzut  nevoită să-și reducă la jumătate profitul bugetat pentru acest an, mai ales din cauza scumpirii electricității pe piața angro. Totuși, o parte a scumpirilor va fi transferată clienților.

Transelectrica (TEL) operează liniile de transport de înaltă tensiune și a fost afectată de creșterea cheltuielilor cu propriul consum de electricitate.


Chletuielile totale ale companiei după rectificarea bugetului  pe 2021 cresc cu peste 59% (aproape 870 de milioane de lei), exclusiv pe seama creșterii celor de pe piața de energie electrică, potrivit proiectului noului buget de venituri și cheltuieli (BVC) pe 2021. Proiectul va fi supus aprobării acționarilor marți.

Piața angro de electricitate a înregistrat o avalanșă de scumpiri, mai ales pe piața pentru ziua următoare (PZU), ca urmare investițiiilor insuficiente, a comportamentului participanților în condițiile unei liberalizări rău administrate de autorități și a lipsei de instrumente de acoperire a riscului.

Cascada scumpirilor

În ciuda reducerii cu peste 50% a profitului brut preconizat, până la 40,7 milioane de lei, o parte a scumpirilor se va transfera către clienți (producători și furnizori de electricitate).

Veniturile din servicii prestate pe piața de energie electrică cresc cu peste 35% față de varianta anterioară a bugetului, până la 829,4 milioane de lei. Este singurul capitol de venituri care cresc.


Veniturile totale vor fi de 3,206 miliarde de lei, în creştere cu 34% faţă de estimarea iniţială, iar cheltuielile se vor ridica la 3,165 miliarde de lei, mai mari cu 37%, spune documentul citat.

Transelectrica a fost deja afectată în  prima jumătate a acestui an, prin scăderea profitului net cu 10% față de perioada similară a anului trecut, până la 104 milioane de lei.

Acțiunile TEL, au înregistrat scăderi de până la 2%, luni, la Bursa de Valori București, unde compania este evaluată la aproape 1,8 miliarde de lei.

Cauzele invocate: piața și reglementările

„Prețul mediu al energiei electrice achiziționate de pe PZU în prima parte a anului 2021 a fost de peste 2 ori mai mare decât în perioada similară a anului 2020 și de peste 1,4 ori mai mare decât în anul 2019”, spune  nota aferentă rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Transelectrica.

Prețurile pe toate segmentele de piață depășesc valorile istorice din ultimii 7 ani „și prezintă un grad mare de incertitudine generat de modificările legislative la nivel național și regional”.

Totodată, modificarea unor reglementări a dus la creșterea cu 20% a prețului mediu al energiei achiziționate de pe piața de echilibrare până la 503,97 lei / MWh.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: