cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Traian Băsescu spune că a discutat cu Crin Antonescu și Victor Ponta problema MCV, Schengen și cazurile Borbely, Stan și Dobre

23 ianuarie, 2013

Președintele Traian Băsescu a precizat, miercuri, că a avut marți, la Senat, o întrevedere cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu, respectiv Valeriu Zgonea, și cu premierul Victor Ponta privind problemele pe care România le are de rezolvat în privința Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție și procesului de aderare la spațiul Schengen.

”Acum două zile am făcut o analiză cu consilierii, am constatat că sunt foarte multe lucruri care vizează raportul MCV, care într-un fel sau altul erau în mâna politicienilor să fie rezolvate şi am luat decizia să-i rog pe cei trei demnitari să avem o întâlnire, pentru că puteam să rezolvăm parte din lucruri.

Targetul nu era atât MCV, cât Schengen, pentru că ştim foarte bine, la ultimul Consiliu European am reuşit să obţin, din nou, solicitarea Consiliului European să fie pusă pe agenda Consiliului JAI din martie problema Schengen – România, Bulgaria”, a  spus Băsescu, într-un briefing de presă.


El a precizat că va introduce problema MCV și a aderării la zona Schengen în următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Problemele invocate de Băsescu la întâlnirea celor patru:

  • Deputații apărați de Parlament în fața Parchetului. ”Am ridicat problema votului pentru domnul deputat Stan şi problema votului pentru domnul ministru Borbely şi pentru domnul ministru Dobre, toate trei situaţiile fiind legate de votul şi voinţa Parlamentului”.
  • Blocajul CSM. ”Constatânnd că siunt dezbateri serioase și frământări în CSM, constatând că adesea se invocă probleme de cvorum, în discuția cu cei trei parteneri, am rugat ca în cursul zilei de luni să fie validațși de parlament cei doi membri ai CSM care au fost supleanți ș trebuie să devină membri plini”.
  • Amânarea Codului de procedură civilă. ”Mai aveam o problemă, în luna decembrie, eu am întors la parlament o lege care viza unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea intrării în aplicare a Legii 134/2010, Codul de procedură civilă, care a fost inițial programat să intre în vigoare la 1 iulie 2012 – acesta a fost angajamentul nostru față de Comisia Europeană – după care am cerut un nou termen, 1 februarie 2013. Era și varainta emitere unei ordonanțe de urgențșă care să amâne iontrarea în vigoare a Codului, ceea ce ne pune într-o situație extrem de dificilă în fața Comisiei – ar fi a tria amânare a intrării în vigoare a unor coduri pe care ni le-am asumat, au trecut prin Parlament în 2010 și noi nu le mai implementăm”.
  • Numirea procurorului general și a șefului DNA. ”Am abordat și probelma găsirii unei soluții, pentru că și aceasta este o vulnerabilitate pentru raportul MCV cu implicații posibile asupra deciziilor legate de Schengen, am invocat și găsirea unei soluții de desmenare a procurorilor la cele două mari parchete”.

Ce șefi ai Parchetului ar vrea Băsescu: Au rezolvat dosare grele, fără mamă, fără tată

Șeful statului a precizat că solicitarea sa către ministrul Justiției, Mona Pivniceru, de transparentizare a procedurii de selecție a procurorului general și a șefului Direcției Naționale Anticorupție presupune alegerea unor procurori care să fio rezolvat dosare grele, fără părtinire.

”Transparență înseamnă, în primul rând, ca prin mecanismul de evaluare pe care îl stabilești să dai procurorilor sentimentul că va fi o decizie cinstită. Să dai potențialilor candidați sentimentul că nu se va opta pentru oameni ușor de manipulat și că voința ta este să găsești un procuror sau cinci procurori care să fie recunoscuți ca procurori care au au avut dosare grele și le-au rezolvat fără mamă, fără tată”, a spus Băsescu.

De asemenea, el a cerut ministrului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii să colaboreze transparent cu el.


”Transparență mai înseamnă nu să ne forțăm mâna unul altuia. Transparență poate să însemne și să ne întâlnim cei trei factori implicași, unii mai mult, alții mai puțin, ministrul Justiției, CSM și președinție și să stabilim mecanismul sau omul”, a mai afirmat șeful statului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: