Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, duminică, la Sfântu Gheorghe, că după Paşti va înainta Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei.
Şeful statului a mai spus că ar dori ca referendumul pentru schimbarea Constituţiei să aibă loc în iunie 2012, odată cu alegerile locale.
Însă pentru a se ajunge la referendum, trebuie mai întâi ca Parlamentul să voteze proiectul, cu cel puţin două treimi dintre senatori şi deputaţi, în şedinţe separate, potrivit regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor. Prin urmare, proiectul iniţiat de preşedinte, la propunerea Guvernului, trebuie să atragă adeziunea unei bune părţi a Opoziţiei, atât la Cameră, cât şi la Senat, pentru a putea ajunge la referendum înainte de alegerile parlamentare din toamna lui 2012.
Care ar fi, totuşi, cele 10 modificări fundamentale pe care le propune proiectul de revizuire a Constituţiei, aşa cum reies din declaraţiile publice ale părţilor implicate, cât şi din draftul elaborat de guvern şi trimis preşedintelui?
1. Trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de locuri în Legislativ de la 471, câte sunt în prezent, la maximum 300. În viitoarea Cameră a Reprezentanţilor – aşa cum ar urma să se numească Parlamentul – grupul minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară pare să aibă cel mai mult de câştigat, pentru că acesta îşi va menţine constant numărul de parlamentari (potrivit numărului minorităţilor recunoscute). De asemenea, guvernul care va beneficia de sprijinul minorităţilor naţionale nu va mai avea problemele pe care le are în prezent la Senat, unde minoritarii nu sunt reprezentaţi din oficiu.
2. Teoretic, Legislativul, în ansamblu, ar urma să se întinerească, întrucât vârsta minimă pentru depunerea candidatură pentru uj loc în viitoarea Cameră a Reprezentanţilor ar fi de 23 de ani, atât cât este în prezent vârsta minimă pentru deputaţi. Pentru a accede în Senat, un candidat trebuie să aibă cel puţin 33 de ani, în prezent.
3. Parlamentul va putea suspenda în continuare preşedintele ţării, însă Legislativul va fi dizolvat, la rândul său, dacă în urma referendumului de demitere a preşedintelui populaţia va decide că şeful statului trebuie să rămână în funcţie.
4. După dizolvarea Camerei Reprezentanţilor, alegerile legislative ar urma să fie organizate în maximum 45 de zile, în loc de 3 luni, cât este termenul prevăzut în actuala Constituţie în cazul dizolvării Parlamentului.
5. Revenirea la mandatul de 4 ani pentru preşedinte, astfel încât să se suprapună alegerile legislative cu cele prezidenţiale.
6. Introducerea în Constituţie a unui deficit maximal de 3% din PIB.
7. Preşedintele interimar nu poate desemna un candidat la funcţia de primul-ministru
8. Miniştrii vor putea fi urmăriţi penal fără o cerere prealabilă a preşedintelui ţării sau a Legislativului. Proiectul de revizuire, în forma plecată de la Guvern, nu prevede cererea prealabilă a Parlamentului sau a preşedintelui pentru urmărirea penală a membrilor Guvernului aflaţi în funcţie. ”Răspunderea penală a membrilor Guvernului se stabileşte prin lege organică”, mai prevede proiectul.
9. Propunerea primului-ministru de revocare şi numire a unor membri ai Guvernului nu se poate face decât după o consultare prealabilă a preşedintelui.