sâmbătă

20 aprilie, 2024

2 martie, 2018

În ultimii trei ani, un singur ministru al Justiției a respectat prevederea potrivit căreia MJ realizează o sinteză a raportului parchetelor și o prezintă în Parlament.

A făcut-o doar tehnocrata Raluca Prună, în 2016, nu și cei care au precedat-o sau urmat-o – Tudorel Toader (anul trecut), Florin Iordache, Robert Cazanciuc.

O face pentru prima oară Tudorel Toader, pentru a avea legitimitate politică pentru cererea de revocare a procurorului-șef al DNA.


Tolo.ro prezintă documentul realizat pe mandatul Ralucăi Prună, singura sinteză realizată în acești ani și trimis Parlamentului. Legislativul nu s-a arătat însă interesat de această prezentare, care conținea succesul DNA în 2015, și nu a chemat-o niciodată să-l susțină în fața celor două camere.

Una dintre concluziile documentului precizează că rata achitărilor definitive este de 2% în România, luând în calcul dosarele investigate în toate parchetele din țară, comparativ cu media de 7% în UE și de 20% în Germania.

Ce conținea Raportul care prezenta concluziile referitoare la activitatea DNA, DIICOT și a Parchetului General

România are achitări mult sub media europeană

Ministrul Tudorel Toader declara pe 22 februarie 2018, la prezentarea Raportului în baza căruia a cerut revocarea Laurei Codruța Kovesi:


”Sunteți tineri, m-aș adresa fiecărui român în parte. Faceți un exercițiu: nu contează numărul de cazuri, contează existența unuia… Faptul că e unul arestat pe nedrept și stă în pușcărie o noapte, o lună, cinci ani, nu are cui să se plângă, după care e achitat si spunem „Ne pare rău, despăgubiri la instanță”. Nu doresc la nimeni să fie victima unei erori judiciare”.

Cum arată statistica reală și comparația cu Europa:

  • „Din 59.000 de inculpați trimiși în judecată (de către toate parchetele), au fost achitați definitiv 1.193. E un procent excepțional de redus, comparativ cu alte state. Din 7.551 de arestați preventiv, 40 au fost achitați”, menționează raportul Ralucăi Prună.
  • rata achitărilor în România a fost de 2%, în 2015, din totalul celor trimiși în instanță, comparativ cu 7%, media europeană a achitaților definitiv
  • ”În Germania, 20% achitați din cei trimiși în instanță nu e socotit deloc mult”, a explicat Raluca Prună, pentru tolo.ro
  • rata achitărilor este mică și pentru că CSM a stabilit drept criteriu al activității procurorilor numărul de achitări. Și atunci, Parchetele încearcă să scadă achitările și trimit în instanțe aproape numai cazurile de care sunt foarte sigure.
  • la DNA achitările au fost mai multe, în jur de 10%, dar Prună crede că uniformizarea ar trebui să meargă mai degrabă către cifra DNA.
  • 2% , spune Raluca Prună, înseamnă că procurorii trimit în instanță aproape numai cazurile de care sunt foarte siguri, pentru procurorii sunt foarte precauți cu ce trimit în instanță. „Adică este exact invers față de ce a spus ministrul Tudorel Toader când a propus revocarea Laurei Kovesi invocând că o sumedenie de nevinovați sunt trimiși în instanță”.

Ciferele anchetaților, arestaților preventiv și condamnaților:

  • Anual, în România sunt cercetați de procurori cam 180.000 de oameni, sub 1% din populație.
  • 2 din 3 cercetați sunt scoși din cauze chiar de către Parchete.
  • Ceea ce înseamnă că rămân aproximativ 60.000 de români care sunt trimiși în instanțe.
  • Dintre acești, între 58.000 – 59.000 dintre ei sunt condamnați.
  • Luând în calcul ultimii 10 ani, 10-12% dintre inculpați sunt arestați preventiv de către toate Parchetele.
  • „Față de această medie națională de 10-12%, procentajul de 41% arestați preventiv de către DNA Ploiești continuă să fie o anomalie de cercetat”, precizează Tolo.ro

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: