2 martie, 2021

Guvernul ceh a stabilit luni ca întregul personal din companiile mijlocii şi mari din ţară să fie testat anti-Covid, obligatoriu și la interval de o săptămână. Companiile riscă amenzi drastice dacă nu respectă noua măsură.

Potrivit noii reglementări, circa 2,1 milioane de angajaţi vor trebui să se testeze cel puţin o dată în următoarele două săptămâni, după se introduc testările săptămânale. testare de o săptămână. Excepţie de la această testare în masă pot face companiile cu mai puţin de 50 de angajaţi.


Măsura, scrie dpa, preluată de Agerpres, a fost decisă de Guvernul de la Praga ca răspuns la apeluri societății civile, care cere gestionarea fermă a crizei și intervenții pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus în fabrici şi birouri.

Testarea obligatorie va permite evitarea închiderii activităților, în opinia autorităților. Asociaţia sindicală CMKOS s-a pronunţat pentru declararea unei suspendări obligatorii a activităţii timp de o săptămână în perioada Paştelui, dar ministrul ceh al economiei, Karel Havlicek, a respins vehement ideea. „Nu oprim industria”, a spus acesta.

Participarea la testare este obligatorie, pentru companiile vizate şi angajaţii lor, costul testelor antigen urmând să fie plătite din asigurările de sănătate, dar în mod alternativ vor putea fi utilizate şi autoteste, subvenţionate.

Republica Cehă a comandat vaccinuri anti-Covid rusești Sputnik V, pentru a compensa din livrările întârziate ale vaccinurilor comandate de Uniunea Europeană, și are în vedere să comande și vaccinul chinezesc Sinopharm, a anunțat luni președintele ceh Milos Zeman.


Apreciind că ”vaccinurile nu au ideologie”, el a mai spus că va accepta bucuros şi vaccinul chinezesc Sinopharm.

Nici Sputnik V şi nici Sinopharm nu au fost încă autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), dar preşedintele Zeman şi premierul Babis au dat de înţeles că nu vor mai aştepta această autorizaţie, în condiţiile în care Republica Cehă a fost în ultimele zile ţara cu cele mai multe infecţii la 100.000 de locuitori, iar livrările vaccinurilor comandate de Comisia Europeană şi autorizate de EMA (Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca/Oxford) au înregistrat întârzieri.

”Credeţi-mă când spun că statele membre ale UE vor cere şi ele vaccinul Sputnik în câteva luni”, a susţinut premierul Babis. Pentru a afla mai multe despre vaccinurile Sputnik V şi Sinopharm, el a vizitat Ungaria şi Serbia, ţări care deja le folosesc.

Lockdown parțial

Guvernul ceh a anunţat, vineri seară, introducerea interdicției de a circula în afara departamentului unde îşi au reşedinţa, începând de la 1 martie, din cauza ratei de contaminare cu Covid-19 pe locuitor, care este cea mai mare din lume.

De asemenea, a făcut obligatorie purtarea măştilor în aer liber în zonele locuite şi la locurile de muncă şi a închis toate şcolile şi magazinele care vând produse neesenţiale.

Oamenilor li se permite să părăsească cartierul doar pentru a merge la serviciu, pentru a vedea un medic sau pentru a avea grijă de cei apropiaţi, dar numai cu un document care să justifice acest lucru. Deplasările vor fi posibile doar într-un singur departament, în timp ce sporturile şi plimbările vor fi permise numai în localitatea de reşedinţă.

Cehia, cu o populație sub 11 milioane de locuitori, a înregistrat până acum aproape 1,3 milioane de cazuri, adică o rată de circa 117.000 de cazuri la un milion de locuitori. Comparativ cu Cehia, a avut de la izbucnirea pandemiei peste 800.000 de cazuri de îmbolnăviri, rata fiind de 42.000 de cazuri la un milion de locuitori.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: