vineri

26 aprilie, 2024

vot

Ministrul demisionar al Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a ignorat miercuri decizia coaliției ca parlamentarii puterii să voteze cu bilele ”la vedere”, anunță Digi24, care a monitorizat procesul desfășurat în sala de plen. Parlamentul României votează miercuri moțiunea de...
21 iunie, 2017
Rog, cu respect, ca până la finele textului să se ignore titlul de mai sus. Pentru că până la sfârșit o să trecem în revistă câteva lucruri de cel mai violent bun simț, pe care, prinși în logica...
20 iunie, 2017
Deputații au dat marți vot favorabil (232 voturi pentru, 21 împotrivă și o abținere) proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Potrivit ordonanței adoptată în ianuarie, începând cu iunie...
16 mai, 2017
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009. Comisia de...
11 mai, 2017
Guvernul îl propune pe Adrian Diță, fost director de Corporate Affairs la Vodafone Romania și actual director de Public Affairs la Telekom Romania, pentru ocuparea postului de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANCOM). Mandatul la...
9 mai, 2017
Puncte cheie: Analiştii au avut dintotdeauna tentaţia firească de a generaliza, de a extrage observaţii, implicaţii şi consecinţe cu caracter global (sau cel puţin regional) din orice eveniment punctual, din orice declaraţie, din orice scrutin etc.; Până la...
3 mai, 2017
Parlamentul European a votat joi acordul informal încheiat între Parlament, Consiliu și Comisia Europeană în baza căruia tarifele de roaming vor fi eliminate în interiorul UE începând cu 15 iunie 2017. În baza deciziei de joia fost  elimină...
6 aprilie, 2017
Plenul Camerei Deputaților a votat marți respingerea OUG 13 și aprobarea OUG 14, blocând temporar inițiativa PSD de dezincriminare a abuzului în serviciu. Proiectele de lege ajung acum la Administrația Prezidențială spre promulgare. Decizia politică de dezbatere a...
21 februarie, 2017
Uniunea Europeană ar putea suspenda dreptul de vot ale Poloniei în instituţiile europene, dacă Executivul de la Varşovia nu va reveni la parcursul normal și va continua să nu respectă principiile statului de drept, avertizează Jyrki Katainen (foto),...
7 februarie, 2017
Guvernul va discuta marți, după ședința CSAT, proiectul de buget pe anul 2017, a anunțat vineri premierul Sorin Grindeanu. „Am informat conducerile celor două Camere ale Parlamentului că imediat după CSAT vom avea ședință de Guvern pentru aprobarea...
27 ianuarie, 2017
Deputații francezi au adoptat marți noaptea o a cincea prelungire a stării de urgență post-atentate, cu 288 de voturi pentru și 32 împotrivă, până la 15 iulie anul viitor, dată ulterioară alegerilor prezidențiale și legislative, transmite AFP. Această...
14 decembrie, 2016
Membrii Birolui Politic Naţional al PNL au votat, marţi, în unanimitate, ca Raluca Turcan, liderul filialei Sibiu, care a avut cel mai bun scor la alegerile parlamentare, să fie preşedinte interimar al partidului până la Convenţia Naţională de...
13 decembrie, 2016
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața, la 08.00, ora României. Peste 18 milioane de alegători cu drept de vot se află pe listele din cele 43 de circumscripții: 41 de circumscripții în județene  o circumscripție în municipiul...
11 decembrie, 2016
Votul Parlamentului European asupra unei rezoluții care critică Rusia în termeni foarte duri a oferit o imagine foarte clară asupra modului în care europarlamentarii statelor membre se poziționează față de acest stat. Monitorizarea publicată pe site-ul Vote Watch...
27 noiembrie, 2016
Parlamentul European a aprobat marţi planul UE de coordonare aprofundată a statelor membre în domeniul politicii de apărăre, anunță Reuters, care prezintă măsura drept o tentativă a Europei de a scădea dependența de Statele Unite. În favoarea planurilor...
23 noiembrie, 2016
Parlamentul European deschide marți dezbaterile legate de stadiul negocierilor de aderare cu Turcia, urmând să voteze dacă suspendă sau nu aceste negocieri, anunță BBC. Regimul de la Ankara lasă impresia că nu are emoții în legătură cu verdictul,...
22 noiembrie, 2016
Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni seara, la TVR, că le solicită liderului PSD – Liviu Dragnea, și președintelui Camerei Deputaților – Florin Iordache, să nu semneze legea privind majorările salariale, fiindcă nu a existat cvorumul necesar....
8 noiembrie, 2016
Legea de adoptare a OUG 20 privind salarizarea a fost votată luni în Camera Deputaților, cu 184 de voturi pentru și niciunul împotrivă, fiindcă liberalii au refuzat să participe la ședință. Deputații PNL nu au votat deoarece consideră...
7 noiembrie, 2016
Update. Guvernul a aprobat miercuri noi măsuri în scopul asigurării corectitudinii și integrității procesului electoral pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, una dintre acestea referindu-se la înregistrarea procesului de numărare a voturilor. ”Măsura înregistrării video-audio este armonizată...
19 octombrie, 2016
Moțiunea simplă pe Justiție depusă de PSD la Camera Deputaților a fost adoptată, marți, de plen cu 155 voturi „pentru”. Un număr de 60 de deputați (PNL și minorități naționale) nu și-au exprimat votul. Moțiunea a fost dezbătută...
18 octombrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: