vineri

29 martie, 2024

16 mai, 2017

Deputații au dat marți vot favorabil (232 voturi pentru, 21 împotrivă și o abținere) proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Potrivit ordonanței adoptată în ianuarie, începând cu iunie 2017 ar urma să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici și mijlocii și cooperație, personalul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, personalul autorităților și comisariatelor regionale și județene.

Conform proiectului de lege, dezbătut luni de deputații Comisiilor de muncă și buget-finanțe, tot din luna iunie 2017 personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, medicii militari din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care este sunt încadrați, pot opta în locul soldei de funcție sau salariului de funcție, gradațiilor și soldei salariului de comandă după caz, pentru salariu de bază stabilit pentru o funcție echivalentă potrivit prevederilor din familia ocupațională Sănătate, la care se adaugă solda de grad, salariul gradului profesional deținut.


Ajutorul la trecerea în rezervă sau în retragere ori la încetarea raporturilor de serviciu, pensia și alte drepturi specifice care se acordă potrivit legii personalului menționat se stabilesc în raport cu soldele, salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor corespunzătoare funcțiilor încadrate potrivit legii.

Deputații au acceptat, cu majoritate de voturi, un amendament al PNL, respins luni de comisiile de buget și muncă, care vizează ca studenții să primească bursă și în perioada vacanței de vară, în cuantum de 201 lei, pentru eforturile depuse și protecția socială a acestora, ținând cont că în vacanță sunt foarte multe activități extracurriculare.

Plenul a respins, pe de altă parte, un amendament respins și de comisii care presupunea ca gratuitatea pe transportul feroviar să se acorde studenților, indiferent de vârstă.

Camera Deputaților este cameră decizională.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: