Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009.
Comisia de anchetă va fi alcătuită din şapte parlamentari PSD, trei de la PNL, doi de la USR, iar de la ALDE, PMP şi UDMR, câte unul.
Iniţial, liderul PSD Liviu Dragnea, și-a declarat disponibilitatea să conducă această comisia de anchetă, însă ulterior s-a răzgândit. Întrebat, marţi, la Parlament, dacă va conduce comisia, Liviu Dragnea a spus că, cel mai probabil, nu.
În aceste condiții, conducerea comisiei a fost pusă în sarcina noului președinte al grupului PSD de la Senat, Mihai Fifor.
Componenţa nominală a comisiei:
- Mihai Fifor, Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea, din partea PSD
- Steluţa Cătăniciu, ALDE
- Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu, din partea PNL
- Mihai Goţiu şi Eduard Dircă, din partea USR
- Robert Turceascu, PMP
- Antal Istvan, UDMR
Proiectul a figurat iniţial pe ordinea de zi a plenului reunit din 26 aprilie însă a fost retrimis comisiilor juridice pentru a reface raportul în condiţiile în care Parchetul General a declanşat o anchetă penală in rem pe acest subiect.
În noua formă, proiectul de hotărâre conţine un amendament menit să evite suprapunerea obiectivelor comisiei cu ancheta începută de Parchetul General. Aamendamentul a fost propus de către preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea (PSD) și prevede că membrii comisiei nu vor ancheta elementele care au generat suspiciuni de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, suspiciuni care au declanşat ancheta penală in rem a Parchetului General.
Un al doilea amendament adoptat a fost cel propus de Steluţa Cătăniciu (ALDE) potrivit căruia printre obiectivele comisiei se află determinarea posibilei implicări în procesul electoral a unor instituţii sau persoane fără ca acestea să aibă drept ”sau în decizii politice ce exced atribuţiile stabilite prin lege pentru aceste instituţii”. Restul amendamentelor adoptate au vizat tot definirea obiectivelor comisiei de anchetă.
Obiectivele Comisiei de anchetă vor fi:
- verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare sau de viciere a rezultatului votului
- determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special din afara granițelor țării
- verificarea legalității achiziționării aplicațiilor sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale în anul 2009
- verificarea modalității în care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații, precum și determinarea implicării unor instituții sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce exced atribuțiile stabilite prin lege pentru aceste instituții în cadrul procesului electoral
Parlamentarii USR şi PNL au votat împotriva tuturor amendamentelor şi au contestat constituirea comisiei de anchetă despre care au spus că este nelegală și că proiectul de hotărâre a Parlamentului conţine elemente de neconstituţionalitate.
Necesitatea înființării acestei comisii de anchetă a fost susținută în special de președintele PSD Liviu Dragnea, după un serial de dezvăluiri ale patronului EvZ Dan Andronic.