Parlamentul European a votat joi acordul informal încheiat între Parlament, Consiliu și Comisia Europeană în baza căruia tarifele de roaming vor fi eliminate în interiorul UE începând cu 15 iunie 2017.
În baza deciziei de joia fost elimină limita de timp și de volum de date. Parlamentarii au introdus însă un mecanism împotriva celor care ar dori să abuzeze de sistem: dacă apar creșteri semnificative față de consumul din țara de origine, operatorii vor trebui mai întâi să alerteze abonatul, iar apoi ar putea impune tarife de roaming – limitate la 0,04 euro / apel voce, 0,01 euro/sms și 0,0085 euro / 1MB.
Un prim acord preliminar între instituțiile europene a fost atins în iunie 2015. Comisia Europeană a încercat, în septembrie 2016, să impună cîteva limite gratuității: consumatorii ar fi urmat să beneficieze de roaming gratuit cel mult 30 de zile consecutiv, și nu mai mult de 90 de zile dintr-un an. Asociațiile consumatorilor au protestat vehement față de acest plan.
Prin votul PE s-au stabilit și prețurile maxime pe care companiile și le pot aplica reciproc pentru utilizarea rețelelor.
Un răspuns
Observatie:”Parlamentarii au introdus însă un mecanism împotriva celor care ar dori să abuzeze de sistem: dacă apar creșteri semnificative față de consumul din țara de origine”;
cum se cuantifica abuzul de sistem – cresterile semnificative de consum !?