miercuri

24 aprilie, 2024

studenti

Preşedintele Klaus Iohannis le-a vorbit, miercuri, studenţilor Universităţii de Stat din Moldova, despre cooperarea dintre cele două state, care dovedeşte cât de important este să ai ”un bun avocat” în parcursul european, arătând că ”Moldova are o mare...
25 februarie, 2015
Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial metodologia prin care universităţile pot organiza cursuri pentru tinerii care nu au luat, sau nu au dat, Bacalaureatul. Reglementările în domeniu sunt conţinute de Ordinul nr. 4.542 din 8 septembrie 2014...
10 septembrie, 2014
România se numără printre țările cu cele mai restrictive sisteme de sprijin financiar pentru studenți, potrivit primului ”Tablou de bord privind mobilitatea în UE” , prezentat joi de Comisia Europeană. Germania, Belgia, Spania, Franța și Italia sunt statele...
9 ianuarie, 2014
Peste 4 milioane de persoane vor beneficia în următorii 7 ani de burse prin programul Erasmus+, dacă bugetul de 14,7 miliarde de euro alocat pentru perioada 2014 – 2020, aprobat marţi de Parlamentul European, va fi acceptat şi...
20 noiembrie, 2013
Sistemul de învățământ are probleme mari când vine vorba de competitivitate din cauză că la absolvire elevii sau studenții nu pot folosi în economia reală ceea ce au învățat în școală. ”Trebuie să construim mentalitatea de cetățean ceea...
14 noiembrie, 2013
Liceenii poartă miercuri banderole albe în semn de protest faţă de subfinaţarea sistemului educaţional, iar studenții vor protesta străzile mai multor centre universitare, cerând alocarea 6% din PIB pentru sistemul de învățământ. Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), structura...
13 noiembrie, 2013
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a semnat marţi, la Departamentul de Stat de la Washington, continuarea Acordului dintre SUA şi România privind schimburile educaţionale şi academice, administrat de Comisia Fulbright Româno – Americană, anunţă MEN. Durata acordului este de...
22 octombrie, 2013
Ministerul Educației intenționează să conecteze sistemul educațional la piața muncii inclusiv prin realizarea periodică a unor studii de nevoi ale agenților economici și corelarea învățământului profesional și tehnic ciu cerințele mediului de afaceri. Măsurile sunt cuprinse în Programul...
12 martie, 2013
Rata şomajului a crescut în mai multe judeţe după ce absolvenţii de liceu şi-au depus dosare la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), relatează Mediafax. Rata şomajului în judeţul Hunedoara a crescut în luna iulie la...
7 august, 2012
Aproximativ 4.000 de agenţi de poliţie vor fi mobilizaţi miercuri la Londra pentru evitarea violenţelor în cursul manifestaţiilor studenţeşti, notează Mediafax. „Avem intenţia de a acţiona rapid şi cu fermitate dacă aceste persoane vor comite acţiuni condamnabile”, a...
7 noiembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: