sâmbătă

20 aprilie, 2024

25 februarie, 2015

Președintele Iohannis a fost primit cu aplauze la Chișinău
Președintele Iohannis a fost primit cu aplauze la Chișinău

Preşedintele Klaus Iohannis le-a vorbit, miercuri, studenţilor Universităţii de Stat din Moldova, despre cooperarea dintre cele două state, care dovedeşte cât de important este să ai ”un bun avocat” în parcursul european, arătând că ”Moldova are o mare şansă, şi acea şansă se numeşte România”.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova, cu liderii partidelor pro-europene, Vlad Filat (PLDM), Marian Lupu (PDM) şi Mihai Ghimpu (PL), discuţiile vizând parcursul european al Moldovei şi reforma justiţiei.

În prima zi a vizitei la Chişinău, marți, la conferința de presă comună cu președintele Moldovei, Nicolae Timofti, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că e nevoie de de voinţă politică în combaterea corupţiei, precizând că România a dovedit că aceşti paşi se pot face, şi a adăugat: ”Vă recomand să îi obligaţi pe politicenii dumneavoastră să facă aceleaşi lucruri”.

Mesajele către studenții de la Chișinău


La întâlnirea de miercuri cu studenții, Klaus Iohannis a afirmat: ”Trăim vremuri tulburi, chiar la graniţele noastre, o perspectivă care complică şi mai mult strădaniile Republicii Moldova. Cred că, în actualul context regional marcat de instabilitate, este de datoria României să contribuie la garantarea perspectivei europene a Republicii Moldova. Pentru noi, sprijinul acordat Republicii Moldova nu se rezumă doar la cel instituţional. Este vorba despre o adâncire a cooperării pe toate planurile, a relaţiilor economice, a dialogului cultural şi politic nu doar la nivel de stat, ci şi între comunităţile locale. De asemenea, trebuie să sprijinim proiectele care conduc la creşterea independenţei energetice a Republicii Moldova, pentru ca acest stat să devină independent până la capăt”.

Potrivit președintelui Iohannis, cooperarea dintre cele două state dovedeşte cât de important este să ai ”un bun avocat” în acest parcurs: ”Moldova are o mare şansă, pe care noi n-am avut-o la momentul aderării. Această şansă se numeşte România, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astăzi cel mai redutabil susţinător al Republicii Moldova în procesul de integrare.”

Preşedintele a vorbit şi despre ”importanţa efortului Chişinăului de a continua parcursul european”, transmiţându-le studenţilor că vor deveni, în următorii ani, vocea locuitorilor Republicii Moldova, fie că vorbim despre politicieni, funcţionari ai statului, jurnalişti, cercetători, activişti civici, reprezentanţi ai mediului de afaceri”.

Potrivit lui Iohannis, ”construcţia unui viitor durabil nu poate fi însuşită doar de către cetăţenii Republicii Moldova, ci trebuie asumată cu hotărâre de Guvernul de la Chişinău, oricare ar fi acesta”.


”Una dintre marile provocări ale anilor următori este să duceţi la îndeplinire reformele democratice începute în ţara dumneavoastră. Nu există altă cale spre prosperitate şi securitate decât a continua acest efort susţinut. Din nou, solidaritatea românească se va manifesta prin împărtăşirea experienţei pe care România a dobândit-o”, a precizat Klaus Iohannis.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: