joi

18 iulie, 2024

rusia

Peste 1.600 de persoane care au protestat sâmbătă față de învestirea lui Vladimir Putin, aflat la al patrulea mandat de președinte, au fost arestate. Printre aceștia se numără și Alexei Navalny, cel mai cunoscut opozant al președintelui rus,...
6 mai, 2018
Creșterea tensiunilor cu Rusia a determinat Washingtonul să reactiveze A Doua Flotă a SUA pentru a intensifica prezenţa NATO în Oceanul Atlantic, scrie The Guardian. Anunțul a fost făcut de Johnny Michael, unul dintre purtătorii de cuvânt ai...
5 mai, 2018
Cheltuielile militare ale Rusiei s-au diminuat drastic în 2017, în timp ce statele europene și-au crescut aceste alocări, potrivit raportului Institutului Internaţional de Cercetare asupra Păcii de la Stockholm (SIPRI). Rusia a coborât anul trecut pe poziția a patra...
2 mai, 2018
Preşedintele moldovean prorus Igor Dodon apreciază că diaspora moldoveană din Rusia ar avea nevoie de cel puţin 150 de secţii de votare în viitoarele alegeri parlamentare, scrie portalul de propagandă Sputnik, citat de News.ro. Igor Dodon (FOTO) s-a...
29 aprilie, 2018
Vladimir Uglev (foto), unul dintre oamenii de știință care au contribuit la dezvoltarea neurotoxinei Novichok cu care a fost contaminat în Marea Britanie spionul rus Sergei Skripal, a fost victima unui accident petrecut în apropierea locuinței sale din...
26 aprilie, 2018
Una dintre principalele amenițări de securitate este ”comportamentul ostil care vine dinspre Est”, a declarat joi președintele Klaus Iohannis. În acest context, în discursul rostit în cadrul unui seminar pe teme de securitate organizat la Palatul Cotroceni, șeful...
19 aprilie, 2018
Premisa, fără echivoc: Propaganda, dezinformarea, acțiunile subversive și influența nefastă sunt instrumente cu ajutorul cărora războiul poate continua în timp de pace. Inamicul țintește azi mintea și inima oamenilor, creând pe nesimțite breșe în substanța democratică. Scopul final...
17 aprilie, 2018
Miniștrii de Externe ai statelor UE au solicitat luni președinților Rusiei și Iranului să pună presiune pe președintele sirian Bashar al-Assad ca să reia dialogul politic menit să ducă la încheierea conflictului devastator din țara sa. Este o...
17 aprilie, 2018
Ziaristul rus de investigații Maxim Borodin, care a scris despre moartea mercenarilor de la Wagner Group în Siria, a murit la spital, după ce a căzut de la etajul patru al clădirii în care locuia, anunță BBC. Maxim...
16 aprilie, 2018
Consiliul de Securitate al ONU a respins proiectul de rezoluţie propus sâmbătă de Rusia, proiect ce condamna SUA, Franţa şi Regatul Unit pentru loviturile aeriene asupra unor ţinte din Siria. În favoarea rezoluţiei au votat doar Rusia, China...
14 aprilie, 2018
UPDATE: Conferință de presă la Pentagon, unde s-a declarat Misiune îndeplinită – cele 105 rachete lansate de aliați și-au atins țintele și, deocamdată, nu se cunoaște existența vreunui civil rănit. Purtătoarea de cuvânt a pentagonului, Dana W White, a...
14 aprilie, 2018
Nicio decizie finală nu a fost luată în privința răspunsului SUA referitor la atacul chimic produs în Siria, a anunțat joi Casa Albă după ce președintele Donald Trump s-a întâlnit cu membrii Consiliului de Securitate Națională, anunță DPA....
13 aprilie, 2018
Rusia a blocat marți, prin veto, adoptarea unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate ONU ce stabilea demararea unei anchete privind presupusul atac chimic din Siria. Este a douăsprezecea oară când Moscova şi-a exercitat dreptul de veto...
11 aprilie, 2018
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marți că Nord Stream 2 nu va putea merge mai departe fără a se stabili clar că Ucraina va fi țară de tranzit, repetând că subiectul este unul politic, nu doar economic,...
10 aprilie, 2018
Statele Unite au anunțat vineri sancționarea a 24 de cetățeni și 14 grupuri din Rusia, sub acuzația că au participat la atacurile Rusiei împotriva „democrațiilor occidentale”. Cele 24 de persoane sunt șapte oligarhi apropiați Kremlinului și 17 oficiali...
6 aprilie, 2018
În Crimeea au intrat în funcţiune noi staţii radar de tipul 55J6M Nebo-M, anunţă în ediţia sa de marţi semioficiosul Izvestia, citat de Agerpres. Aceste staţii radar, al căror număr nu este precizat, au fost instalate la începutul...
3 aprilie, 2018
Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează o vizită de două zile în Turcia, marţi şi miercuri, unde se va întâlni cu omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Hassan Rohani, anunță Reuters, care citează un comunicat emis de...
2 aprilie, 2018
Rusia a decis să expulzeze alţi peste 50 de diplomaţi britanici ca răspuns la trimiterea acasă, de către 25 de state, a unui număr de 150 de oficiali ruși, a anunțat sâmbătă Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a...
31 martie, 2018
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că în România ”se simte o prezenţă foarte solidă” a spionajului rusesc. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la ALDE Arad, despre o eventuală...
30 martie, 2018
Diplomația rusă acuză Marea Britanie că nu este capabilă să asigure securitatea cetățenilor ruși în Regatul Unit. În plus, Ambasada Rusiei din Marea Britanie a folosit cazul unui oficial britanic care s-a sinucis în 2003 pentru a insinua...
30 martie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: