Premisa, fără echivoc:
Propaganda, dezinformarea, acțiunile subversive și influența nefastă sunt instrumente cu ajutorul cărora războiul poate continua în timp de pace.
Inamicul țintește azi mintea și inima oamenilor, creând pe nesimțite breșe în substanța democratică.
Scopul final este acela de a redesena modelul societății contemporane.
GlobalFocus Centre, think-tank internațional independent care realizează studii aprofundate și analize pe teme de securitate, politică externă, afaceri europene sau bună guvernanță și dezvoltare, a realizat un studiu în 4 state est-europene cu scopul de a identifica care le sunt vulnerabilitățile în fața propagandei.
Autorii afirmă că este primul studiu de acest tip (care iese din tiparul analizelor închise între coperte cu mențiunea ”Strict secret”) făcut public și care s-a concentrat asupra vulnerabilităților care ”invită” la agresiune, nu asupra identificării unor agresiuni în curs.
Indexul ”permeabilității la propagandă”: vedere de ansamblu
Toate cele 4 state care au făcut obiectul studiului Global Focus, realizat în cadrul Programului privind Amenințările Asimetrice, au un indice al ”permeabilității” ce depășește plafonul mediu teoretic de 1,5.
Între statele analizate, România depășește cel mai puțin această limită, dar sunt puține motive de liniște din cauză că în analiză suntem comparați cu Georgia, Bulgaria și Republica Moldova.
Observații generale ale studiului: România – stat disfuncțional, baroni locali, sensibilitate la știri false
- Republica Moldova este extrem de permeabilă la influențe externe spre deosebire de celelalte state analizate din regiune. Cu excepția zonei sociale (acolo unde vulnerabilitățile, semnificative în ultimă instanță, nu trebuie să producă totuși îngrijorări extreme), în restul sectoarelor analizate situația Republicii Moldova indică o criză majoră.
- Bulgaria este foarte vulnerabilă în zona economică, cele mai mari probleme ale României apar în zona socială. Vulnerabilitățile în zonele politic și social sunt în mod egal principalele probleme în Georgia.
- Rezistența Georgiei la propagandă în chestiuni precum orientarea sa în politica externă este ridicată. Acest lucru compensează faptul că țara nu este membră a NATO, lipsindu-i beneficiile speciale de securitate asociate acestui statut. Este vulnerabilă în fața războiului cibernetic și sabotajelor.
- România și Bulgaria înregistrează același tip de slăbiciuni, precum un aparat de stat disfuncțional sau legături ”nesănătoase” între zona politică și baroni locali. Atât în România cât și
- Bulgaria, ia naștere o spirală periculoasă: polarizarea socio-economică, care are forme multiple (adâncirea diferențelor între indivizi, clase sociale și regiuni). Estimările sunt că diferențele între săraci și bogați vor crește, polarizarea socio-economică fiind o vulnerabilitate importantă.
- România este în mod particular permeabilă la știri false.
- Presa bulgară este percepută ca susținând interese ilicite.
- Spre comparație cu România, Bulgaria înregistrează vulnerabilități suplimentare generate de lipsa de sustenabilitate energetică a țării.
Breșe pentru Rusia în România: de la subminarea dezvoltării la cazuri punctuale de manual
La prima vedere, ar părea puțin probabil ca România să fie vulnerabilă în fața propagandei ruse. URSS i-a invadat teritoriul. Comunismul a fost introdus forțat cu ajutorul comisarilor sovietici. Rusia refuză și acum să îi returneze tezaurul depozitat la Moscova în cel de-al doilea Război Mondial.
Toate aceste elemente au generat în societate resentimente față de marele vecin din Est. În consecință, propaganda pro-rusă pare a avea foarte puține șanse de succes.
Problema e că Rusia nu are nevoie să își facă propagandă în România.
1-. Societate.
Încurajarea coliziunilor cu Occidentul
În ciuda faptului că este statul care se situează în fruntea clasamentelor europene când vine vorba de atașamentul declarat față de valorile europene și euroatlantice și care a înregistrat creșteri economice-record, România este o țară dominată de inechități și de fracturi sociale.
Creșterea PIB nu a fost nici pe departe egalată de dezvoltare, fie că discutăm de educație, sănătate sau infrastructură.
Schimbările rapide provocate de tranziție au fost însoțite în societate de o scădere permanentă a încrederii, coeziunea și capacitatea statului de a furniza stabilitate și prosperitate putând fi ușor subminate pe acest fond de neîncredere.
Lipsa unui proiect de țară post-aderare sau a unor decizii care să traseze foarte clar o evoluție de viitor sunt factori care alterează solidaritatea umană și care favorizează coexistența rusofobiei și a euroscepticismului și care pot favoriza naționalismul.
Naționalism care poate fi exacerbat acum, în anul în care se celebrează ”centenarul”, și în viitorul apropiat, când România va traversa patru campanii electorale succesive (europarlamentare, prezidențiale, locale și generale).
Patru campanii care reprezintă tot atâtea ocazii de a valida mesaje populiste, de a exploata disparitățile inter-regiuni și sensibilități de natură etnică.
Foarte probabil, viitorul va consacra cooperarea grupurilor conservatoare din societate cu Biserica Ortodoxă. O primă alianță de acest tip a fost deja materializată: Coaliția pentru Familie e foarte aproape să reușească modificarea Constituției cu scopul de a interzice căsătoriile între persoane de același sex.
Acest este, de fapt, cel mai bun exemplu al modului în care, într-o țară profund pro-europeană și rusofobă, o mișcare aparent de nișă și cu resurse limitate poate împinge foarte rapid țara pe curs de coliziune cu Occidentul.
Subiectul interzicerii oficializării relațiilor homosexuale a apărut ca reacție la demersul cuplului Coman- Hamilton, care a încercat să obțină recunoașterea căsătoriei lor oficiate, ani în urmă, în Belgia.
Stindardul luptei împotriva oficializării cuplurilor gay a fost ridicat de ONG-urile ce alcătuiesc Coaliția pentru Familie, cu largul sprijin al unor formațiuni politice parlamentare. Mesajele de ”luptă” ale Coaliției, dar și ale unor reprezentanți ai partidelor care susțin modificarea constituțională, au fost ”condimentate” cu retorică anti-occidentală, în care principalul mesaj a fost: UE ”ucide” tradițiile românești, credința și subminează instituții esențiale pentru societate precum ”familia tradițională”.
Mesaje secundare: Occidentul omoară capitalul autohton, lupta anticorupție este pretextul pentru amestec în viața politică a țării.
Societatea românească constituie principalul câmp de luptă al propagandei, iar principala armă este dezinformarea.
2-. Economie:
Întreținerea subdezvoltării și stimularea incompetenței
Relațiile economice cu Rusia sunt slabe, la fel și dependența de energia furnizată exclusiv după interesele Kremlinului. Pare că România este privilegiată, însă există pericole mult mai subtile, tocmai de aceea mult mai greu de contracarat.
Cei care au domeniul în preocupare constituie ei înșiși o problemă, administrația în general este în majoritate clientelară, lipsită de răspundere, de multe ori incompetentă.
Toate acestea funcționează ca frână a dezvoltării structurale și a competitivității.
Printre sectoarele de business care au înregistrat o deteriorare continuă de-a lungul anilor, piața de presă este un exemplu îngrijorător, la fel și vulnerabilitatea infrastructurii critice.
În pofida independenței energetice, cei mai mari 3 jucători din piața petrolieră și a gazelor– OMV Petrom, Rompetrol și Lukoil- au relații importante cu Moscova.
Toți 3 își derulează importurile printr-o singură legătură- portul rus Novorossiisk- și au o singură alternativă din ce în ce mai nesigură: Turcia.
Având o economie relativ bine conectată la Occident, Rusia poate destul de greu să ajungă actor principal în România, mai ales că practica de afaceri a capitalului rusesc nu este tocmai ”ortodoxă”.
În materie de economie, interferența Rusiei se manifestă în special în crearea de blocaje: fie că discutăm de dezvoltarea surselor alternative de energie, de rețele, noi sau modernizate, de transport energie, fie că sunt împiedicate proiecte comune regionale.
3-. Politică:
De la subminarea încrederii în instituțiile fundamentale și stimularea corupției, la mărul otrăvit al unirii cu Basarabia
Lipsa de încredere în instituții și în partidele ”tradiționale” au creat destul loc pentru alternative, fie că vorbim de lideri, de mesaje sau de canale de influențare a publicului.
În același timp, absența unei viziuni unificatoare, a unui proiect în care să fie implicate elite, este de natură să erodeze calitatea democrației românești, să crească polarizarea și să scadă capacitatea de reprezentare a instituțiilor și a liderilor.
La capitolul politică, interesele Moscovei sunt acelea de a ataca statura morală și viziunea politică a celor care încearcă să devină rivali ai partidelor tradiționale, să creeze impresia că toți aceștia au agende ascunse, că toți urmăresc câștiguri proprii, nu interesul general.
Cum Moscova nu poate oferi alternative viabile românilor, aceasta insistă pe simboluri, prezentându-se ca ultim bastion al valorilor tradiționale, aflate sub constantă amenințare a Vestului decadent.
Pare paradoxal, dar Moscova are interes să susțină inclusiv sentimentele unioniste la est și vest de Prut. Există, în ambele state, minorități pentru care reunificarea teritoriilor române este o datorie istorică ce trebuie onorată.
Moscova nu va lăsa în niciun caz să se consume planurile unioniste, ci va aștepta până la momentul în care tema ar prinde ceva consistență ca să lanseze contraatacul: iată dovada că statele UE sunt imperialiste, că pun în discuție ordinea geopolitică, iar Moscova este nevoită să se apere.
În principiu, Rusia pune accent pe orice contribuie la scăderea încrederii în instituții de tradiție ale democrației și va susține ideologii, valori alternative și politicienti pentru care cuvântul ”democrație” este gol de conținut.
Situația din România pare desprinsă din manual:
PSD acuză ”statul paralel” și cere desființarea acestuia, opoziția acuză PSD că abuzează de putere cu scopul de a controla justiția și administrația.
Nimeni nu cere pedepsirea persoanelor care au abuzat de funcție, toți cer schimbare de sistem, iar asta pune în pericol esența democratică a țării.
Soluțiile corecte sunt la îndemână, nimeni cu capacitate de decizie nu le susține: reforma sistemului de finanțare a partidelor, introducerea sistemului alegerilor primare în procesul de desemnare al candidaților, transparența totală a acțiunilor legislativului și a executivului.
4-. Politică externă și de securitate:
Decredibilizarea aliaților, în special a SUA, înlocuirea dezbaterii de expertiză în politica externă cu propagandiști în media mainstream
În ceea ce privește politica externă și cea de securitate, România se confruntă cu două categorii majore de vulnerabilități, care pot fi, și au fost, exploatate cu succes de propagandă: prima este de natură instituțională, a doua se referă la poziția geopolitică în regiune.
În ceea ce privește cea din urmă categorie, politica externă a Bucureștiului poate fi caracterizată fără dubii ca fiind puternic euro-atlantică, bazată pe un consens politic general în ceea ce privește angajamentele față de NATO, față de UE și față de partenerul strategic SUA.
Pentru România, Rusia înseamnă în mod clar ”cealaltă tabără”, care inspiră temeri și față de care are resentimente istorice.
Anexarea Peninsulei Crimeea a fost un șoc pentru public, care a tulburat sentimentul de securitate generat de apartenența la NATO.
Miza este ca șocul să nu degenereze în paranoia, în suspiciune generală că suntem înconjurați doar de ”trădare” și de servitori ai intereselor Rusiei.
De cealaltă parte, la fel de nocivă este și opinia că Rusia este invincibilă, că poate face orice vrea și că toate eforturile trebuie făcute pentru a nu o provoca.
În termeni de manipulare, aceasta este o veche strategie militară prin care se urmărește paralizarea adversarului prin frică. Iar România, aflată la hotarul NATO, pare că poate fi pradă ușoară a planurilor Moscovei de menținere a instabilității în zonă.
Presiunile propagandistice pe România s-au accentuat după ce elemente ale scutului anti-rachetă au fost amplasate în țară- în presă au început să apară informații legate de ”realizările” balistice ale Rusiei ce ar face inutilă investiția SUA în securitatea Europei de Est.
Tensiunile curente între Statele Unite și Uniunea Europeană plasează, la fel, Bucureștiul într-o poziție sensibilă din moment ce își dorește cu ardoare relații bune pe ambele maluri ale Atlanticului.
În acest context, retorica Rusiei se îndreaptă cu precădere spre subminarea unității aliaților Occidentali, Kremlinul promovând în mod constant ideea că SUA trimite echipamente strategice și trupe în Europa de Est doar pentru a-și apăra interesele lor, nu ale Europei.
În ceea ce privește vulnerabilitatea instituțională, în România lipsește o dezbatere amplă referitoare la obiectivele de politică externă.
De fapt, din România pare să lipsească inclusiv mediul propice organizării unor astfel de dezbateri: think-tank-uri specializate în relații internaționale, cu adevărat independente, sunt foarte puține și găsesc cu greu finanțare pentru activitate. Statul nu finanțează decât acțiuni ale MAE sau ale organizațiilor prietene, iar finanțările mediului privat în acest domeniu sunt foarte puține.
Acesta este motivul pentru care politica externă este aproape exclusiv apanajul celor ”verificați”, din sistem, care nu beneficiază de cercetări solide sau de opinia curentă a experților internaționali.
Prin lipsa de participare la proiecte internaționale, la dezbateri de substanță interne și internaționale, prin lipsa unei publicații de specialitate de referință din peisajul media române, mediul românesc de politică externă este practic exclus de la schimbul internațional de opinii iar publicului este la mâna multor personaje cu aer de expert.
Lipsa conexiunilor moderne la mediul internațional de specialitate aduce după sine și o lentoare în adaptarea culturii instituționale la amenințări de tip nou, care combină elemente non-cinetice, care vizează populația civilă și care impun conectivitate instituțională pe orizontală, flexibilitate și strânsă cooperare cu societatea în ansamblu.
Măsuri concrete cu scopul de a adapta instituțiile la noile tipuri de provocări s-au făcut- vorbim, de exemplu, despre crearea unităților specializate în interiorul ministerelor de Externe, al Apărării și de Interne sau despre creșterea interesului față de subiect în cadrul Administrației Prezidențiale sau al serviciilor de informații.
Dar nu se poate vorbi azi despre o schimbare de paradigmă.
(Descărcați AICI analiza GlobalFocus Centre)
”Părinții” războiului hibrid
În urma unui proiect din ce în ce mai agresiv al revizionismului rusesc, experții Occidentali în securitate și-au îndreptat atenția către studiul așa-numitei ”doctrine Gerasimov”, care a trasat practic liniile directoare ale războiului hibrid purtat de Rusia în Ucraina.
”Doctrina Gerasimov”nu e chiar doctrină militară, ci mai degrabă o analiză a modului în care se schimbă noțiunea de conflict în actualul mediu de securitate.
În februarie 2013, generalul Valery Gerasimov, șef al Statului Major General al Rusiei, a publicat în săptămânalul rus ”Military-Industrial Kurier” un articol de 2.000 de cuvinte, intitulat ”Valoarea științei stă în previziune”.
Este un exemplu asupra modului în care rușii pun în mișcare războiul contemporan, acolo unde nu există frontiere clare ”între război și pace”, operațiunile nu se mai desfășoară în tipare tradiționale și ”însăși regulile războiului se schimbă”.
În centrul acestei viziuni stau instrumentalizarea și amorsarea „potențialului de protest al populației”, coroborat cu mijloace non-cinetice de inflamare a tensiunilor sociale și politice.
Gerasimov descrie un mecanism de perturbare care are o foarte specifică componentă socială, în care minoritățile de orice fel, dar în special minoritatea etnică rusă, joacă un rol central.
Fundamentele teoriei lui Gerasimov nu sunt noi, multe dintre idei regăsindu-se de exemplu în lucrările lui Evgeny Messner, teoretician al războiului, fost colonel în Armata Imperială, lucrări foarte populare în perioada Războiului Rece. Messner a fost primul care a înțeles importanța mișcărilor populare în contextul ”războiului subversiv”.
Acesta, spre deosebire de războiul convențional- ce are ca obiectiv principal ocuparea unui teritoriu, are ca linie principală de atac influențarea populației civile prin propagandă și dezinformare, cu scopul de a alimenta nemulțumiri sociale, de a instiga la nesupunere, ducând în final la paralizarea capacității de acțiune concertată a statului împotriva unei eventuale ulterioare ocupații ruse.
Urmărește-ne pe Google News
