Dan Radu Rușanu: Investițiile vor scădea drastic în 2013, FMI să ne permită depășirea deficitului
Bugetul pe 2013 va fi bazat pe un deficit bugetar de 2%, ţintă care va duce însă la „diminuarea drastică a investiţiilor finanţate de stat”.

Discuţiile pe care premierul Victor Ponta le-a avut miercuri şi joi la Bruxelles, cu preşedintele comisiei Europene Manuel Barroso şi cu preşedintele Consiliului European Herman
România poate fi copleşită de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare. Grecia este într-un faliment organizat al economiei, care este ţinută pe perfuzii. Dacă
„Nu cred că în România, în acest stadiu al evoluţiei politice, trebuie să existe vreun partid care spune «dom’le, eu nu pot coopera cu PNL
„În 2010-2011, când spuneam că e nevoie de o alternativă, am fost tratat drept trădător, drept lipsit de loialitate! Acum, constat că au ajuns la
„De facto, Grecia este într-o situaţie de faliment organizat. Tăierea valorii nominale a obligaţiunilor suverane la 50% acest lucru reflectă. Important nu atât pentru Grecia,
„În măsura în care creşterea economică începe să depăşească 1,2,3 puncte procentuale, sigur că trebuie redus şi TVA-ul şi eventual alte contribuţii sociale, dar numai
„Eu mă aştept în toamnă iar să avem un episod care să tulbure apele. Este bine ca cele două părţi (România şi FMI-n.r.) să examineze
Deputatul democrat-liberal Raluca Turcan a declarat marţi , la postul RFI, că o eventuala schimbare din funcţie a premierului Emil Boc cu o persoană cu
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a susţinut, joi, că în acest moment nu sunt motive pentru eventuala îngheţare a preţului carburanţilor, şi nici în privinţa resurse