fbpx Modifica setari cookieuri

La obiect

Producția industrială – în revenire, dar la -28% față de aceeași lună a anului precedent

Potrivit datelor publicate de INS, producția industrială și-a mai revenit în luna mai față de luna precedentă (+22,2% în serie brută dar numai +15,1% ajustat… Mai mult

14.07.2020

Chestiunea

Rata dobânzii pe termen lung a scăzut sub 4%. Totuși, s-ar impune o schimbare curajoasă de viziune economică

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a scăzut cu aproape un punct procentual în doar două luni, potrivit datelor publicate de Eurostat. După ce… Mai mult

13.07.2020

Chestiunea

Trista poveste a diplomației economice românești: doar o treime din posturi ocupate, dublă comandă, rupere de economie, sinecuriști

În timp ce statele din jur creionează politici de promovare a exporturilor și de atragere de investiții străine și își extind rețeaua de promovare externă,… Mai mult

12.07.2020

La obiect

Mai 2020 – exporturile, la 60% din cele de anul trecut, acoperirea importurilor se duce spre nivelul din 2009

Exporturile au scăzut în luna mai 2020 cu circa 40% față de aceeași lună a anului trecut iar importurile s-au diminuat cu 35%, potrivit datelor… Mai mult

12.07.2020

Articole despre «Research»

2020 European Innovation Scoreboard: Big problems of Romania, which is by more than 68% behind EU average

Romania remains the weakest innovator in the EU, with a score in last year’s indicator ranking at only 31.6% of the EU’s average performance, according… Mai mult

28.06.2020

4 charts that transfer cancer in investment from past to future

In a full economic advance, governments in power in the last years have chosen to redirect the money for investments towards measures of increasing wages… Mai mult

22.04.2019

Some charts: Perfect chaos in Romanian budgets. A 4-year analysis of difference between law and implementation

Although at first glance it is difficult to draft them, Romania’s public budgets are, in fact, a series of indicators and lists of revenues and… Mai mult

11.02.2019

Romanian research has come below the level registered at the EU accession moment. And it reached one sixth of EU 2020 target

Romania insists on staying on the penultimate position among the European Union member states in terms of R & D expenditure in 2017, according to… Mai mult

27.11.2018

Research domain: if private sector does not finance it, state does not stimulate it. A few comparisons with other countries from East being in this suffering

Romania ranked last year second to last among the EU member states in terms of R&D expenditure as a share of GDP. With only 0.48%,… Mai mult

18.02.2018

Four largest universities and Ad Astra Association: Government reorganizes, namely re-politicises research domain

  The Minister of Research prepares the “reorganization of the advisory bodies” under the authority of the ministry, which risks to undo “any effort made… Mai mult

11.02.2017

Study: Minimum wage increase scenarios. The impact

The impact of the national minimum salary on the work productivity is negative – an increase of the minimum salary by 10% would have as… Mai mult

08.12.2016

Magurele – Romania: thousands of applications for 200 researcher positions. Land of light without paved roads

Photo caption: ELI-NP (image from the project) Magurele, a small town in the immediate vicinity of Bucharest, will soon house the largest laser in the… Mai mult

13.11.2016

Doctorates Romania: the sinister boom and the spectacular fall of a B2B industry for politicians and universities

Romanian universities (and the Academy) produced about 67,000 Ph.D.s in science disciplines from 1990 until now. The number itself is not large – we have… Mai mult

18.10.2016

Stiri

150 milioane euro, fonduri europene, disponibili pentru investiţii în reţele de termoficare din 7 orașe din România

Adrian N Ionescu

Schema de ajutor de stat cu buget de 150 milioane euro în 2020 pentru investiții în proiecte integrate de termoficare centralizată, în rețele de distribuție… Mai mult

Stiri

DNA acuză 5 șefi de la Romsilva Bacău pentru o mită de 1 milion euro

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel Bacău a dispus arestul la domiciliu a cinci şefi de la Romsilva Bacău – Ocolul Silvic Comăneşti. Aceștia sunt acuzați de DNA… Mai mult

Europa

Polonia a amendat Gazprom cu 48 milioane euro

Razvan Diaconu

Autoritatea de concurență din Polonia a amendat Gazprom cu 213 milioane de zloți (48,2 milioane euro). Motivul: gigantul rus din domeniul energiei nu a cooperat… Mai mult

Stiri

Protest în fața Guvernului – Elevii cer autorităților să decidă rapid soluția pentru începerea anului școlar

Vladimir Ionescu

Mai multe asociații județene ale elevilor demonstrează luni în fața Palatului Victoria și cer Guvernului să decidă și să comunice cât mai curând formula în… Mai mult

Stiri

Grupul BRD – profit de 415 mil. lei pe Semestrul 1 din 2020, în scădere cu 47%

Adrian N Ionescu

Grupul BRD (BRD) a obţinut un profit net de 414,6 milioane lei în primul semestru din 2020, faţă de 786,9 milioane lei în perioada similară… Mai mult

Europa

Comisia Europeană a acceptat fuziunea Alstom cu divizia feroviară a Bombardier

Iulian Soare

Comisia Europeană a aprobat planurile de fuziune a producătorului francez de trenuri Alstom cu divizia feroviară a canadienilor de la Bombardier, impunând o serie de… Mai mult

Stiri

Samsung Electronics închide ultima fabrică de computere din China

Iulian Soare

Gigantul sud-coreean Samsung Electronics a anunţat că va opri activitatea ultimei sale fabrici de computere din China, cel mai recent producător care transferă producţia din… Mai mult