piccj

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, sâmbătă, că au reţinut o persoană care ar fi folosit la angajare o diplomă de licenţă obţinută fraudulos, inducând în eroare Compania Naţională de Administrare...
24 aprilie, 2021
Procesul Colectiv, dosar în care există 65 de victime decedate, se reia luni de la zero, la trei ani de la începerea anchetei și un an și jumătate de la trimiterea în judecată a dosarului. Motivul – pensionarea judecătorului...
22 octombrie, 2018
Unul dintre protocoalele încheiate de SRI cu alte instituții, a fost semnat în ianuarie 2012, cu DNA, Parchetul ICCJ, Ministerele Justiţiei, Finanţelor şi Internelor, pentru monitorizarea persoanelor și firmelor cu risc ridicat de evaziune fiscală. Documentul a fost...
24 martie, 2018
Traian Băsescu este audiat luni la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un dosar privind o retrocedare din perioada în care era primar general al Capitalei.  Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, Băsescu a fost...
8 mai, 2017
Ministrul Justiției a declarat sâmbătă, la Digi24, că procurorii vor putea continua ancheta privind Ordonanța de Urgență 13 pe infracțiuni „prevăzute de Codul penal sau într-o lege specială”. Ancheta nu poate continua însă pe chestiuni „legate de oportunitate,...
11 martie, 2017
Dosarul Hexi Pharma, al dezinfectanților diluați furnizați de această firme spitalelor, a fost finalizat și trimis în instanță, de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Rechizitoriul confirmă că biocidele Hexi Pharma...
6 martie, 2017
UPDATE 14.10: Premierul Dacian Cioloș l-a demis miercuri pe Adrian Sanda, șeful Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor. Acesta din urmă este în continuare audiat de procurorii care investighează cazul. *** Știrea inițială: O mare parte din cele 3.505...
16 noiembrie, 2016
Procurorul general al Parchetului instanţei supreme cere preşedintelui declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală pentru Petre Roman, Victor Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii. În acelaşi dosar au mai...
22 octombrie, 2015
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale în ultimii 10 ani, şapte dintre acestea fiind încă în curs soluţionate, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un răspuns transmis miercuri agenţiei...
21 ianuarie, 2015
Procurorii Parchetului General au reluat ancheta în dosarul în care senatoarea PSD Gabriela Firea a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru șantaj, au declarat, marți, pentru Agerpres, oficiali ai PÎCCJ. Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe...
30 decembrie, 2014
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale in rem în dosarul accidentului aviatic produs, pe 20 ianuarie, în Munţii Apuseni. Ancheta vizează, conform comunicatului oficial al instituţiei, următoarele infracţiuni: de...
13 februarie, 2014
Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, i-a acuzat pe unii dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii de ”lipsă de profesionalism”, iar, în replică,  CSM a cerut ca el să facă nominalizarea celor doi șefi de parchete. Noua dispută survine după...
28 decembrie, 2012
Consiliul Afaceri Generale (CAG) al UE afirmă că este important pentru atingerea de către România a obiectivelor MCV ca progresele făcute de Parchet şi de DNA să fie continuate şi de noile conduceri ale celor două instituţii judiciare....
24 septembrie, 2012
Peste 500 de dosare penale au fost constituite de procurori privind desfășurarea referendumului de demitere a președintelui suspendat Traian Băsescu, a informat joi Parchetul General, care susține că ”nu se verifică modul cum au votat cetățenii”. ”Pe rolul...
16 august, 2012
Procurorul general, Laura Kovesi, a solicitat vineri Camerei Deputaților declanșarea procedurii pentru începerea urmării penale asupra fostului ministru al administrației, liberalul Victor –Paul Dobre, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în cazul listelor de alegători pentru...
10 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: