Procesul Colectiv, dosar în care există 65 de victime decedate, se reia luni de la zero, la trei ani de la începerea anchetei și un an și jumătate de la trimiterea în judecată a dosarului.
Motivul – pensionarea judecătorului de caz, Valeriu Mihail Terceanu, judecătorul care se ocupa de dosarul Colectiv, s-a pensionat peîncepând cu data de 3 septembrie. Tribunalul București ar fi trebuit să desemneze alt magistrat în dosar la termenul din 10 septembrie, însă a amânat acest lucru pentru următoarea ședință, din 22 octombrie.
Judecătorul desemnat va relua întreaga procedură din proces, inclusiv audierea inculpaților.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016, la Judecătoria Sectorului 4. Procesul a fost apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
Procesul a început pe fond în mai 2017, însă a fost amânat de mai multe ori din motive procedurale, în principal pentru că nu au fost citate corect părţile vătămate din dosar.
În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.