cursdeguvernare

sâmbătă

28 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

newsmain

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a anunțat sâmbătă suspendarea guvernului regional al Cataloniei şi organizarea alegerilor anticipate în termen de şase luni. Măsurile fac parte din setul decis de Madrid pentru a redobândi controlul asupra Cataloniei, după ce liderii...
21 octombrie, 2017
Catalonia „este și va fi” o parte a Spaniei moderne, a afirmat regele Felipe al VI-lea, vineri, cu o zi înaite ca executivul de la Madrid să suspende autonomia regiunii. Suveranul s-a declarat convins că instituțiile democratice „legitime”...
21 octombrie, 2017
Adrian Diță, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), și-a dat demisia din funcție, scrie Hotnews. Potrivit unor publicații, în locul lui, la șefia ANCOM ar urma să fie numit Sorin Grindeanu. Săptămâna viitoare, coaliția...
20 octombrie, 2017
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a constatat vineri că există circumstanţe care justifică instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova în cazul numirii lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării, urmând ca acesta să fie...
20 octombrie, 2017
Catena Grup adresează o invitație la Galeria de Artă Senso (Bd. Unirii nr. 15, București), acolo unde joi, 26 octombrie 2017, ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziţiei Cătălin Hrimiuc. Prezintă: Dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de...
20 octombrie, 2017
Liderii europeni au dat vineri ”undă verde” pentru pregătirea negocierilor asupra unui acord comercial care să gestioneze relațiile cu Londra după Brexit. Anunțul a fost făcut, pe Twitter, de către președintele Consiliului European, Donald Tusk: ”Liderii au dat...
20 octombrie, 2017
Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a prezentat vineri varianta de buget de stat pentru 2018 în viziunea liberalilor, potrivit căreia veniturile totale ar fi de 272,4 miliarde de lei, cheltuielile ar însuma 288,64 miliarde de lei, ceea ce ar...
20 octombrie, 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat vineri, citat de Agerpres, că probabil vor fi oferite despăgubiri între 5 și 8 euro pentru deținuții care au executat integral pedepsele în condiții necorespunzătoare înainte de intrarea în vigoare a Legii...
20 octombrie, 2017
Romanian Business Leaders (RBL), cea mai importantă comunitate de antreprenori și executivi de top din România, în parteneriat cu EDUCATIVA și Institutul pentru Dezvoltare Personală, a lansat proiectul SuperTeach, cu scopul de a-i sprijini pe profesori să devină...
20 octombrie, 2017
Reprezentanții sindicatelor din Sănătate care joi au organizat un miting în Capitală, la care au luat parte aproximativ 5.000 de oameni, s-au întâlnit vineri pentru negocieri cu miniştrii Florian Bodog şi Olguţa Vasilescu. Discuţiile s-au axat pe marginea...
20 octombrie, 2017
Numărul deținuților eliberați joi, în prima zi de funcționare a legii recursului compensatoriu, au fost eliberați din penitenciare 529 de deținuți. Alte 3.349 de persoane care își execută pedepsele după gratii au dobândit joi vocație pentru liberare condiționată,...
20 octombrie, 2017
Cea mai mare companie petrolieră rusă, Rosneft, controlată de guvernul Rusiei, a preluat controlul celei mai importante conducte petroliere prin care se derulează exportul din Regiunea Autonomă Kurdă din Irak. Rosneft a anunţat vineri că va deţine o cotă...
20 octombrie, 2017
Acţionarii transportatorului naţional de gaze Transgaz vor prezenta o informare privind încheierea contractului de împrumut în valoare de 50 milioane euro cu Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea etapei I a conductei BRUA, anunță News.ro. Subiectul va fi...
20 octombrie, 2017
Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că măsurile luate de guvernarea PSD își arată rezultatele, ”dincolo de toate conflictele politice”, și, potrivit Agerpres, anunță în acest context ”vești foarte bune” referitoare la producția de floarea-soarelui. ”Dincolo de toate conflictele...
20 octombrie, 2017
Pe cât de simplu pare, pe atât este greu de aplicat. Utilizarea biomasei ca sursă de energie este soluția propusă de patronatul investitorilor români (PIAROM), printr-un program dedicat, pentru rezolvarea unei bune părți din problemele legate de deșeurile...
20 octombrie, 2017
Aproximativ 5.000 de angajați din sistemul de sănătate, membri ai Federației Sanitas, au protestat joi, în București, nemulțumiți de legea salarizării și transferul contribuțiilor sociale, care ar putea duce anul viitor la diminuarea veniturilor acestor angajați. Protestatarii au...
19 octombrie, 2017
Cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel îndeamnă la o reducere a ajutorului financiar acordat de Uniunea Europeană Turciei în vederea unei eventuale aderări, denunţând direcţia îngrijorătoare pe care au luat-o, în opinia ei, democraţia şi statul de drept...
19 octombrie, 2017
Parlamentul European a adoptat joi o propunere de reformare a regulilor de primire a solicitanților de azil. Propunerea vizează instituirea unui mecanism permanent de repartizare în cadrul UE a migranților, pentru a ușura povara ce apasă pe umerii...
19 octombrie, 2017
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, va promova o reglementare care să elimine caracterul obligatoriu al contribuțiilor la fondurile de pensii, pe care se bazează Pilonul II al sistemului de pensii. „S-a ales varianta în care românul va decide dacă...
19 octombrie, 2017
IMM-urile sunt cele mai numeroase printre cele peste 100 de companii americane participante la misiunea comercială Trade Winds, lansată joi, la Bucureşti, de Departamentul de Comerţ al SUA. Companiile mici şi mijlocii se alătură numelor sonore precum IBM, Bell...
19 octombrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: